Noutăți • Page 42 of 51 • Fundația Vodafone România - e normal sa facem bine

Noutăți

Fondul pentru Fapte Bune: Investim pentru copiii şi tinerii cu boli grave

Împreună cu Asociaţia MAME am lansat proiectul „Prioritate pentru Sănătate”, pentru sprijinirea copiilor şi tinerilor cu probleme grave de sănătate din România, cărora le vor fi oferite servicii de consiliere medicală, psihologică şi juridică şi care vor fi îndrumaţi către clinici din străinătate, dacă nu pot beneficia de tratament sau intervenţii chirurgicale în România.

Proiectul face parte din programul de finanţare “Fondul pentru fapte bune” susţinut de către Fundaţia Vodafone România, în valoare totală de 350.000 euro.

Citește mai multe

Voluntar de Profesie: Tratament stomatologic pentru copiii bolnavi de cancer

Continuăm seria articolelor în care prezentăm proiectele din cadrul programului „Voluntar de Profesie”, iar pentru astăzi am stat de vorbă cu Daniela Staicu, care este implicată în acţiuni de voluntariat încă din 2003, când a activat în asociaţia studenţească Voluntari pentru Idei şi Proiecte, iar ulterior a lucrat într-o organizaţie neguvernamentală, în domeniul educaţiei, timp de peste şase ani.

Citește mai multe

Lansăm o nouă rundă de finanţare Mobile for Good!

Astăzi lansăm o nouă rundă de finanţare Mobile for Good, o iniţiativă prin intermediul căreia susţinem proiecte care folosesc tehnologia mobilă pentru rezolvarea unor probleme reale, în domenii precum educaţie sau sănătate, pentru categorii defavorizate fizic, social sau economic.

Citește mai multe

La mulţi ani Organizaţiei Suedeze!

În prima parte a lunii decembrie, unul dintre partenerii noştri tradiţionali, Organizaţia Suedeză pentru Ajutor Umanitar Individual a împlinit 20 de ani de activitate în domeniul serviciilor sociale pentru copii şi tineri cu dizabilităţi interlectuale şi asociate.

Citește mai multe

Voluntar de Profesie: „La Costeşti există un loc magic”

Cristina Şerban a fost foarte emoţionată în prima ei zi ca Voluntar de Profesie. Timp de nouă luni va fi alături de Asociaţia Hercules, pentru care se va ocupa de promovarea programelor şi activităţilor, căreia vrea să-i crească vizibilitatea în social media şi unde va preda limba engleză pentru micuţii beneficiari.

Citește mai multe

Helping people with disabilities for 13 years

Today, the 3rd of December, is a special day for the whole world, which we celebrate with great dedication in Romania: the International Day of Persons with Disabilities. In the past 13 years we have been supporting people with special needs and we will continue to put our heart and soul into projects designed to help those too often mistreated by our society.

Citește mai multe

De 13 ani alături de persoane cu dizabilităţi

Astăzi, 3 decembrie, este o zi specială la nivel global, pe care o sărbătorim cu mult suflet şi în România: Ziua Mondială a Persoanelor cu Dizabilităţi. În ultimii 13 ani am fost alături de persoanele cu nevoi speciale şi vom continua să investim cu suflet în proiecte care ajută aceste persoane de prea multe ori defavorizate în societatea noastră.

Citește mai multe
Scroll to Top