Am relansat aplicația DreamLab, prin care putem accelera demersurile cercetătorilor de la Imperial College London de a descoperi tratamente pentru pacienții infectați cu Sars-Cov-2. Totul, prin puterea de procesare a telefoanelor smart conectate la aplicație.
Am lansat aplicația Bright Sky, disponibilă atât pe Android, cât și iOS, în cadrul căreia vorbim despre formele abuzului și încurajăm victimele violenței domestice să ceară ajutor.
Ne-am aliniat noilor nevoi ale elevilor și profesorilor și am oferit soluții gratuite: internet pentru utilizarea platformelor educaționale, acces la soluția de videoconferință Cisco Webex și la conținut educațional MyKoolio, 250 de tablete, 10 laptopuri, 1.850 de cartele cu internet și voce, webinarii publice despre crearea lecțiilor online și cursuri de programare online pentru 50 de elevi din zona rurală.
Ne-am alăturat echipei Code for Romania și planurilor lor de a dezvolta 6 soluții digitale de livrare a informațiilor oficiale publicului larg, cu o finanțare în valoare de 96.400 lei.