Mobile for Good
Home » Mobile for Good
Mobile for Good: Aplicaţie de urgenţă pentru persoanele surdo-mute
Fundaţia Vodafone România, în colaborare cu Asociaţia Samaritenilor din România şi Ambulanţa Samaritanus din Târgu Mureş, a dezvoltat un sistem de comunicare şi avertizare în timp real, care le permite persoanelor cu deficienţe de auz şi vorbire să solicite ajutor de urgenţă, prin intermediul unor mesaje predefinite. Proiectul, finanţat prin intermediul programului “Mobile for Good”, permite accesul utilizatorilor la un call-center specializat, dedicat, accesibil non-stop.
Smart Public Transport, sistemul care face lumină în viaţa nevăzătorilor
Vă propunem să vă imaginaţi următorul experiment: trebuie să ajungeţi la aeroportul Băneasa cu mijloacele de transport în comun şi nu puteţi face acest lucru decât cu ochii închişi. Cum veţi proceda?
Prin situaţii similare trec nevăzătorii din România în fiecare zi. În staţiile de transport public nu există sisteme sonore de avertizare, cum e cel de la metrou. La fel, nu prea există semafoare sonorizate, covoarele asfaltice sunt inexistente sau prost amplasate, peste tot sunt maşini parcate pe trotuar. Oamenii cu deficienţe de vedere trec zilnic printr-un calvar pentru a se deplasa prin oraş.
Vodafone Big Marathon România 2015 – Alergăm pentru două cauze “Mobile for Good”
Anul acesta, în cadrul evenimentului Bucharest Marathon 2015 din data de 4 octombrie, Vodafone România organizeaza Vodafone Big Marathon. La acest maraton, 168 de colegi din cadrul companiei Vodafone, 68 din România si 100 din cadrul altor companii Vodafone din întreaga lume, vor alerga şi vor strânge fonduri pentru două proiecte susţinute de Fundaţia Vodafone România, prin intermediul programului Mobile for Good.
Mobile for Good – Tehnologia schimba lumea in bine
„Mobile for Good” este un program iniţiat de către Fundaţia Vodafone România, în 2012. Pentru noi şi pentru ONG-urile partenere, fiecare viaţă contează: este o viaţă salvată, o viaţă care devine mai bună datorită unei aplicaţii sau a unui dispozitiv mobil.
MobiHope, tehnologia care ajută pacienţii cu boli grave
Proiectul pe care vrem să vi-l prezentăm îi ajută pe pacienții cu boli grave, aflaţi în îngrijirea Fundației Hospice Casa Speranţei, o organizație care oferă servicii pentru pacienţi adulţi şi copii în Braşov, Zărneşti, Făgăraş şi Bucureşti.
Parteneriatul nostru cu Hospice Casa Speranţei este unul de lungă durată, fiind început încă din 2006, prin proiectul „Îngrijim Împreună”, în cadrul căruia au fost sprijiniţi aproape 13.500 de pacienţi.
Conferinţa Mediafax Talks about Technology for Social Change
În urmă cu două săptămâni, a avut loc a doua ediţie a conferinţei Mediafax Talks about Technology for Social Change, un eveniment organizat de către Fundaţia Vodafone România, în parteneriat cu agenţia de presă Mediafax.
În cadrul acestui eveniment, am discutat despre cum tehnologia mobilă schimbă lumea în bine şi am oferit câteva exemple concrete din cadrul proiectelor „Mobile for Good” finanţate de Fundaţia Vodafone România.
Lansăm o nouă rundă de finanţare Mobile for Good!
Astăzi lansăm o nouă rundă de finanţare Mobile for Good, o iniţiativă prin intermediul căreia susţinem proiecte care folosesc tehnologia mobilă pentru rezolvarea unor probleme reale, în domenii precum educaţie sau sănătate, pentru categorii defavorizate fizic, social sau economic.
Tehnologie mobilă pentru bătrânii asistaţi la domiciliu
Persoanele în vârstă din România se confruntă cu o serie de probleme de natură socială economică şi de sănătate. Izolarea, sentimentul de inutilitate, lipsa informaţiilor, veniturile scăzute după pensionare, boala sau lipsa de întrajutorare sunt cel mai adesea coordonatele vârstnicilor din ţara noastră.
Fundaţia Vodafone România a decis să se implice într-un proiect al Asociaţiei Caritas, care şi-a propus să rezolve o parte din aceste probleme pentru 500 de persoane vârstnice asistate din judeţele Alba, Covasna, Harghita, Hunedoara şi Mureş, persoane cu vârste cuprinse între 60 şi 90 de ani.
Fundația Vodafone la Mediafax Talks about Technology for Social Change
Mobile for Good, cel mai amplu program din România care folosește tehnologia mobilă pentru a mobiliza schimbarea socială și a îmbunătăți viața oamenilor, a fost prezentat și discutat pe larg în cadrul conferinței Mediafax Talks about Technology for Social Change, ce a avut loc joi, 17 iulie 2014.
Gala Societăţii Civile
Îi felicităm pe toţi câştigătorii Galei Societăţii Civile 2014, dar în mod special pe partenerii noştri, care au obţinut premii pentru proiectele finanţate de către Fundaţia Vodafone România.