MobiHope, tehnologia care ajută pacienţii cu boli grave • Fundația Vodafone România - e normal sa facem bine

MobiHope, tehnologia care ajută pacienţii cu boli grave

Proiectul pe care vrem să vi-l prezentăm îi ajută pe  pacienții cu boli grave, aflaţi în îngrijirea Fundației Hospice Casa Speranţei,  o organizație care oferă servicii pentru pacienţi adulţi şi copii în Braşov, Zărneşti, Făgăraş şi Bucureşti.

Parteneriatul nostru cu Hospice Casa Speranţei este unul de lungă durată, fiind început încă din 2006, prin proiectul „Îngrijim Împreună”, în cadrul căruia au fost sprijiniţi aproape 13.500 de pacienţi.

Fundaţia Vodafone România aderă la principiul după care se ghidează Fundația Hospice Casa Speranţei, care vede îngrijirea paliativă ca un drept al omului. Viziunea noastră comună este că toţi pacienţii cu boli incurabile ar trebui să beneficieze de servicii adecvate de îngrijire paliativă, la momentul potrivit, pentru a trăi cu demnitate fiecare clipă.

MobiHope, speranţă prin tehnologie

Tableta MobiHope - Fundatia Hospice - Vodafone

MobiHope este un proiect finanţat de către Fundaţia Vodafone România prin intermediul liniei de finanţare “Mobile for Good”, şi presupune eficientizarea furnizării de servicii către pacienţiprin adoptarea şi integrarea tehnologiilor informatice şi mobile.

MobiHope a debutat în 2014, iar tehnologia a fost cuvântul cheie care a stat la baza acestui proiect. S-a dorit o creştere a accesului pacienţilor la îngrijire complexă, prin utilizarea tehnologiilor mobile şi sprijinirea lor printr-un serviciu help line.

Echipele Hospice Casa Speranţei din Braşov şi Bucureşti lucrează în mod susţinut pentru dezvoltarea fişelor electronice ale pacienţilor, printr-un sistem informatic integrat. În mod complementar, prin utilizarea tabletelor de către echipele mobile de îngrijire la domiciliu se facilitează accesul pacienţilor la consultaţii extinse cu alţi membri ai echipei aflaţi în locuri diferite, prin sesiuni de telemedicină. Continuarea serviciilor pentru pacienţi, în afara programului de lucru, este asigurată prin serviciul de help line.

Progresul proiectului: 34.203 de intervenţii în sistemul informatic integrat, constând în iniţierea şi completarea fişelor de observaţie a pacienţilor; 2940 de apeluri ale pacienţilor şi aparţinătorilor la serviciul de consiliere help line; 254 de sesiuni de telemedicină; 127 de angajaţi ai Hospice Casa Speranţei instruiţi pentru utilizarea programelor informatice.

„Proiectul MobiHope înseamnă pentru echipa noastră acces rapid la informaţii medicale, indiferent de locul în care ne aflăm: în centrul Hospice, la domiciliul pacientului, în spitalele partenere. Informaţiile pot veni în cel mai scurt timp, din mai multe direcţii, şi putem astfel ameliora suferinţa pacienţilor noştri. Fişele medicale pot fi completate, modificate şi accesate în timp real”, a declarat Cristina Ghiran, director Servicii Pacienţi Hospice Braşov şi manager de proiect.

Rezultate până în prezent

Tableta sistem informatic - Fundatia Hospice - Vodafone
  • 704 dosare electronice ale pacienţilor, cuprinzând, fiecare, mai multe fişe asociate cu serviciile individualizate acordate pacienţilor şi cu episoadele de îngrijire
  • 203 intervenţii în sistemul informatic integrat, constand în iniţierea şi completarea permanentă a dosarelor pacienţilor
  • 254 sesiuni de telemedicină, prin care s-au intermediat consultări între membrii echipei multidisciplinare HOSPICE aflaţi la domiciliul pacienţilor, în cabinete medicale sau în unitaţile cu paturi
  • 940 apeluri ale pacienţilor şi aparţinătorilor la serviciul help line al Fundaţiei Hospice Casa Sperantei
  • 127 profesionişti HOSPICE (medici, asistenţi medicali, asistenţi sociali, psihologi, kinetoterapeuţi, psihopedagogi, recepţioneri, registratori medicali) implicaţi direct în acordarea de servicii pentru pacienţi, precum şi în utilizarea sistemului informatic integrat şi a tabletelor.

Mărturii ale pacienţilor

MobiHope - Fundatia Vodafone - Hospice

“Aveam dureri foarte mari. Asistenta de la Hospice era venită în vizită la mine şi a discutat imediat cu medicu prin Skype, de pe tabletă. I-am descris simptomele şi a putut să mă vadă prin videoconferinţă. Mi-a schimbat imediat tratamentul, iar noile medicamente au fost foarte eficiente, durerile mele au cedat. Altă dată, soluţia ar fi fost găsită doar peste 48 de ore”, Carmen Păduraru, 48 de ani.

“Vă mulţumesc pentru telefon. Toate indicaţiile şi sfaturile pe care mi le-aţi dat au fost extrem de utile. Ne-aţi învăţat prin telefon cum să ne descurcăm cu anumite aspecte neplăcute ale bolii, iar acesta este un ajutor enorm. Vă mulţumesc din suflet”, Valentina Savu.

“Lupta cu cancerul este o luptă mare. Aprecim tot ajutorul. Sunteţi oameni speciale. Aţi făcut foarte mult pentru mine, iar faptul că vă putem găsi oricând la telefon contrează. Mă încurajaţi, mă sprijiniţi. Să nu vă pierdeţi aripile. Vă mulţumesc”, Alina Sima.

Scroll to Top