Anul acesta, în cadrul evenimentului Bucharest Marathon 2015 din data de 4 octombrie, Vodafone România organizează Vodafone Big Marathon. La acest maraton, peste 100 de colegi din cadrul companiei Vodafone din toată lumea vor alerga şi vor strânge fonduri pentru două proiecte susţinute de Fundaţia Vodafone România prin intermediul programului Mobile for Good:
- proiectul “Controlin” al Asociaţiei React ajută pe pacienții cu diabet să monitorizeze cu ajutorul tehnologiei valorile glicemiei și să primească ajutor în situațiile de urgență.
- proiectul “Supravegherea pacienţilor cu probleme cardio-vasculare la domiciliu” al Asociaţiei Caritas Alba-Iulia Asistenţă Medicală şi Socială ajută persoanele cu probleme cardio-vasculare din zone rurale să primească asistență medicală la domiciliu.
Fiecare alergător va avea ca misiune strângerea sumei de 1.500 de euro care va fi împărțită în mod egal între cele două cauze. În fiecare săptămână vă vom face cunoscute poveștile colegilor din Vodafone România care alearga și strâng fonduri pentru aceste proiecte.
Cum puteți fi alături de alergători?
- Donați 2 euro prin SMS la numărul 8827 specificând numele alergătorului pe care îl susțineți*
- Donați online pe Justgiving/ nume alergător
- Donați prin aplicatia M-Pesa (codul fundatiei Vodafone: 8827, Nume alergător)
- Prin contract de sponsorizare pentru firme
* număr deschis în reţelele Vodafone, Orange și Telekom.
Consultă lista completă de alergători.
PROIECTELE PE CARE LE SUSŢINEM
1. Tehnologia ține diabetul sub control
Controlin a fost printre primele proiecte finanțate în anul 2012 de Fundaţia Vodafone România, în cadrul programului Mobile for Good. Proiectul “Controlin” al Asociaţiei React ajută pacienții cu diabet să monitorizeze cu ajutorul tehnologiei valorile glicemiei și să primească ajutor în situațiile de urgență. Un scurt video despre Controlin aici.
În România se estimează că sunt între 1.5 și 1.9 milioane de pacienți cu diabet zaharat, dintre care aproximativ 70.000 reprezintă cazurile de diabet zaharat tip I, insulinodependent. Starea de sănătate a pacienților cu diabet depinde de: controlul glicemiei în fiecare zi (glicemia trebuie menținută în limite normale, 70 – 120 mg/dl, dimineața înainte de masă) și de o atenție foarte mare acordată în fiecare zi dietei și activității fizice. Cei 536 de participanți în program au fost aleși ca urmare a înscrierii pe site-ul www.controlin.ro și a selecției realizate de către o comisie formată din medici diabetologi, nutritioniști și reprezentanți ai Asociației React.
Soluția Mobile for Good
Pacienții cu diabet de tip I și II înscriși în proiect au primit în mod gratuit kit-ul Controlin care conține: un glucometru de ultimă generație cu Bluetooth incorporat, consumabile pentru un an de zile și acces la o aplicație mobilă care stochează valorile glicemiei. Aplicația Controlin colectează, transmite și interpretează automat nivelul glicemiei pacienților cu diabet, îi ajută să își urmărească mai bine glicemia și să își adapteze stilul de viață în contextul bolii.
Rezultate: 536 de pacienți cu diabet zaharat de tip I (insulino-dependent) și II (insulino-independent) folosesc zilnic kitul Controlin pentru a-și monitoriza glicemia. Pacienții sunt din județele: Vâlcea, Timiș, Teleorman, Suceava, Sibiu, Prahova, Olt, Neamț, Mureș, Maramureș, Ilfov, Ialomița, Hunedoara, Gorj, Dolj, Dâmbovița, Covasna, Cluj, Caraș-Severin, București, Brașov, Bacău, Argeș, Alba, Iași, Galați, Bistrița-Năsăud, Călărași,Arad, Tulcea, Sălaj. Monitorizarea atentă, prin sistemul Controlin, a evoluției stării de sănătate pe parcursul unui an crește încrederea beneficiarilor în capacitatea de auto-gestionare a bolii.
2. Tehnologie pentru pacienții cu probleme cardiovasculare
Proiectul “Supravegherea pacienţilor cu probleme cardio-vasculare la domiciliu”, al Asociaţiei Caritas Alba-Iulia Asistenţă Medicală şi Socială ajută persoanele cu probleme cardio-vasculare din zone rurale să primească asistență medicală la domiciliu. Un scurt video despre proiectul de monitorizare cardio aici.
Conform datelor comunicate de Centrul Național de statistică și informatică în sănătate publică, bolile cardiace sunt pe locul I în topul afecțiunilor din România.
Țara noastră are avantajul unei infrastructuri ample de telecomunicații fixe și mobile, iar soluțiile de telemedicină sunt cele mai bune soluții disponibile la ora actuală, atât pentru sistemul sanitar, căt și pentru beneficiarii finali, cei care necesită îngrijire și atenție medicală la domiciliu.
Soluția Mobile for Good
Cu ajutorul unor aparate de măsurare a tensiunii arteriale, a imprimantelor portabile, telefoanelor de tip smartphone și tabletelor, se realizează monitorizarea tensiunii arteriale și urmărirea electrocardiogramei la domiciliu, ceea ce permite acțiunea imediată a medicului în caz de urgență și optimizarea tratamentelor. Beneficiarii proiectului “Supravegherea pacienţilor cu probleme cardio-vasculare la domiciliu” sunt persoanele cu boli cardiovasculare care, din cauza distanței până la cel mai apropiat centru medical sau din lipsa fondurilor necesare, nu pot beneficia de asistență medicală de specialitate.
În cadrul acestui proiect, asistenții Asociației Caritas Alba-Iulia Asistență Medicală și Socială merg la domiciliul beneficiarilor, instalează aparatul de monitorizare a tensiunii arteriale, care trimite zilnic de mai multe ori rezultatele măsurate centrului medical din București. Apoi, asistenții se deplasează la domiciliul beneficiarului unde vor realiza un EKG a cărui rezultat va ajunge prin intermediul telefonului mobil la centrul medical din București unde va fi interpretat, în timp real, împreuna cu rezultatul monitorizării tensiunii arteriale. Pe baza interpretării se va realiza un grafic și o propunere de modificare a medicației, dacă acest lucru este necesar.
Rezultate: Până în prezent, au fost realizate 1.095 de EKG-uri în județele Hunedoara, Covasna, Mureș, Alba și Iași, iar în proiect participă 20 de asistenți ai Asociației Caritas Alba-Iulia Asistență Medicală și Socială.