La vârsta de patru ani am suferit două intervenţii chirurgicale la ochi, motiv pentru care am stat o vreme în spital. Îmi aduc şi acum aminte, după 32 de ani, senzaţia de gol, singurătatea şi frica de necunoscut pe care le-am trăit cât am fost internat. Nu a venit nimeni să-mi spună o vorbă bună, peste tot vedeam numai halate albe, fusesem smuls şi aruncat într-o lume străină şi rece.

Acolo, în spital, nu eram altceva decât un caz căruia i se aplica un tratament. Nu mai ştiu de ce, mama nu se internase împreună cu mine. Mă lăsase singur. Ce n-aş fi dat să fie alături de mine Suzi, cel mai minunat clovn din lume, care îi face pe copiii bolnavi să uite de durere şi le readuce zâmbetul pe buze!

Clovnul Suzi, interpretat de peste 12 ani de actriţa Daria Gănescu, colindă spitalele din România şi le înseninează viaţa copiilor bolnavi, prin intermediul fundaţiei CliniClowns, finanţată de către Fundaţia Vodafone România în cadrul proiectului Fondul pentru fapte bune.

Daria Gănescu ne-a povestit cum reuşeşte să-şi păstreze  stăpânirea de sine lucrând printre copii bolnavi, care au de la afecţiuni minore până la cele mai complicate.

Clovnul de spital, spunea ea, este un clovn delicat, foarte atent la micile detalii, un clovn  obişnuit cu diagnosticele medicale, de la cele mai banale, până la cele mai bombastice.“Clovnul de spital  este obișnuit și este pregătit pentru  impactul vizual și emoțional dintr-un spital”. Deşi a văzut multe, clovnul Suzi trebuie să facă abstracţie de diagnostic; îi lasă pe doctori să se ocupe cu această noţiune

„Noi mergem să dăm deoparte diagnosticul. Nu vedem nici că-i ars, nici că are malformații, nici că s-ar putea ca în trei  luni să nu mai fie. Ne concentrăm cu îndârjire pe copilul de acolo. Care este rezultatul? Acel copil se trezește. Uită că-i operat, uită că-i ars, uită inclusiv de faptul că-l doare operația  abdominală, care nu-l lasă să râdă. Inclusiv durerea devine distractivă. Copilul redevine copil”, spune Daria Gănescu.

Momente delicate

“La noi totul este pură improvizație”, ne-a spus Daria Gănescu, când am întrebat-o care au fost cele mai grele momente din meseria ei.

“Cele mai grele momente au fost cele în care eram seacă pe dinăuntru. Lucrând zilnic te întâlnești cu momentul în care ai un blanc  emoțional. La improvizație lași să se întâmple. Eu nu mai joc clovnul. Când  mi-am pus  nasul devin Suzi, nici nu mai răspund  la numele meu. Sunt  momente în care nu se poate  întâmpla schimbarea.

Actriţa îşi aduce aminte de un moment anume, care i s-a întâmplat în primul an de practică.

“Eram la chirurgie plastică, iar în salon aveam trei copii, dintre care unul dormea, un  bebeluș. Noi l-am văzut pe cel mic că doarme  și ne-am  văzut de treabă. Cel mic ne-a simțit. Era un  copil pe la vreo șase, opt luni.  Dormea cu fața la perete și noi ne jucam cu ceilalți doi bebeluși. S-a  trezit și s-a întors zâmbind către noi. Avea niște cumplite malformații copilul acela. Nu asta era problema.  Problema a fost că nu ne-am așteptat. Elementul surpriză te ia de pe picioare.”

“Nu  ai voie să nu fii pregătit pentru absolut orice. Atunci am învățat asta”.

 

Cum a schimbat-o meseria

“La suprafață te schimbă ca actor, pentru că atâta improvizație câtă mănânci în meseria asta nu există în altă parte.  Improvizația este 100%. Mai avem mici  unelte, precum o muzicuță, o jonglerie sau baloane de  săpun. Dar astea sunt  mici artificii, în rest nimic nu-i bătut în cuie. Deci, ca actor te ajută. Poți să zici că intru în pielea unui personaj fără probleme”.

Dincolo de actor este, însă, omul. “Meseria asta te  schimbă ca OM.  Te obligă să privești  adevărul în față,  te  obligă să vezi copilul, să-l respecți. Această meserie te obligă să privești niște  adevăruri despre  viață, îți descoperă niște realități, îți desface niște  programe mentale, te cam dă cu capul de pereți”.

Daria Gănescu a ajuns la concluzia că între un copil și un adult nu există nicio diferență, în contextul bolii.

“Să vezi un copil de  cinci  ani care înfruntă cancerul și moartea cu mai multă decență, maturitate și glagore decât mama sa! În 12 ani am văzut copii murind. I-am văzut cum se comportă în faţa morţii. I-am văzut cum își îmbărbătează  părinții, cum le explică, cum îi liniştesc”.

Totuşi, în momentul în care clovnul se identifică cu povestea, meseria lui devine o povară. “Nu ai voie să absorbi. Nu te interesează diagnosticul, trauma familiei, ci copilul. Treaba ta este să obții cel puțin un zâmbet.  Trăiești 100% în prezent”.

Clovnul de spital, a spus Daria Gănescu, este ca un comerciant care îşi aşează taraba în soare şi expune pe ea cele mai frumoase daruri din lume, care sunt luate de oricine le doreşte.

Copilul nu te uită niciodată

“Meseria asta te transformă pe tine și îi transformă și pe copiii cu care interacționezi. Copilul nu te uită niciodată”.

Actriţa îşi aduce aminte de un caz special. A fost odată ca-n poveşti, a fost ca niciodată, un copil de 13 ani cu arsuri de gradul trei şi patru pe 85% din corp. Spitalul l-a scăpat cu viaţă, chiar dacă a rămas fără un picior. Clovnii i-au făcut viaţa mai uşoară iar el nu i-a uitat. După şase ani s-a întors, bine sănătos, să le mulţumească medicilor şi să-i revadă pe prietenii lui veseli, cu nasul roşu.

“Când l-am  văzut, ditamai flăcăul de 19 ani, de unde  avea numai smocuri de păr în cap, acum  avea o pletană până la umăr, și era cu iubita de mână. El a venit să-i prezinte  iubitei lui prietenii lui,  care l-au salvat și care au fost lângă el, medicii  și noi. Când l-am  văzut era să leșin.  A fost absolut minunat”.

 

Proiect finanţat prin Fondul pentru Fapte Bune

Fundaţia Vodafone România a decis să finanţeze CliniClowns România în cadrul unui proiect care se numeşte “Terapie prin zâmbet”. Prin intermediul acestui proiect, un copil cu Sindrom Down va învăţa să interacţioneze cu membrii familiei şi să dezvolte relaţii sociale cu alţi copii şi parteneri de joc.

Daria Gănescu descrie persoanele cu Sindromul Down într-un fel foarte poetic.

“La persoanele cu Down  ai 100% iubire necondiționată. Oamenii ăștia  nu  pot fi altfel. Sunt  atât de buni,  de iubitori.   Pentru ei nu există altceva în afară de iubire.  Rarisim se supără.  Te acceptă într-un fel în care nu te acceptă nimeni altcineva, au  un fel atât de  deschis încât ți se face rușine”.