Finanțare de 811.000 lei pentru cinci proiecte sociale prin programul Fondul pentru Fapte Bune 2020/2021 • Fundația Vodafone România - e normal sa facem bine

Finanțare de 811.000 lei pentru cinci proiecte sociale prin programul Fondul pentru Fapte Bune 2020/2021

București, 10 septembrie 2020 – Fundaţia Vodafone România anunță câștigătorii celei de-a șasea ediţii a programului de finanţare Fondul pentru Fapte Bune prin care susţine proiecte din aria serviciilor sociale, derulate de organizaţii neguvernamentale în beneficiul unei categorii sociale defavorizate (copii, tineri, adulți din medii vulnerabile,  persoane cu dizabilități, victime ale violenței domestice). Suma totală a sponsorizării oferite de Fundația Vodafone România în cadrul acestei runde de finanțare este de 811.000 de lei. Proiectele se vor desfășura în perioada august 2020 –  august 2021.

Anul acesta au fost desemnate pentru a primi finanțare 5 proiecte:

Centrul Comunitar Ferentari, proiect finanțat cu 184.000 de lei și derulat de Asociația Carusel. Proiectul prevede un program de servicii integrate și sustenabile (sociale, medicale, financiare), destinate persoanelor din cartierul bucureștean Ferentari și din împrejurimi, care se confruntă cu sărăcie extremă și alte vulnerabilități asociate.

ȘiEuReușesc (extinderea și consolidarea programului), proiect finanțat cu 118.000 de lei și derulat de Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen – A.L.E.G. Proiectul urmărește îmbunătățirea calității vieții femeilor, victime ale violenței, și a copiilor lor.  Prin constituirea unor grupuri de suport și a unor rețele locale, victimele sunt ajutate să depășească traumele și să ducă o viață independentă. Proiectul se va desfășura în Cluj, Sibiu, Brașov și București.

Digitalizarea procesului de management și recuperare neuromotorie, proiect finanțat cu  170.000 lei și derulat de Fundația Mihai Neșu. Proiectul vine în sprijinul beneficiarilor și al angajaților fundației, prin digitalizarea proceselor de management și de recuperare neuromotorie, ceea ce va permite eficientizarea fluxurilor de lucru, îmbunătățirea managementului de caz și creșterea calității vieții copiilor cu deficiențe neuromotorii din județul Bihor și localitățile limitrofe.

Să fii copil n-ar trebui să doară, proiect finanțat cu 175.000 de lei și derulat de Fundația Hope & Homes for Children România. Prin acest proiect, HHC urmărește prevenirea violenței domestice în rândurile copiilor din județele Brașov, Sibiu și Bihor, menținerea lor în familiile naturale sau extinse, în condiții de siguranță, și prevenirea instituționalizării lor.

Aproape adult, proiect finanțat cu 164.000 de lei și derulat de Asociația Social Incubator. Proiectul se desfășoară în județele Prahova, Argeș și Dâmbovița și se adresează tinerilor instituționalizați, pe care îi ajută să se integreze social și profesional. Tinerilor li se oferă acces  la programe de educație non-formală, la soluții pentru dobândirea de competențe și de creștere a mobilității sociale pe termen lung.

Fondul pentru fapte bune este un program național bazat pe o finanțare de tipul „cerere de propuneri”. De la lansarea programului, în 2013, Fundația Vodafone România a acordat finanțări totale de aproximativ 7 milioane de lei pentru 35 de proiecte derulate de 30 de organizații neguvernamentale.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei peste 20 de ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.168 de programe derulate de 745 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 3 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 31 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere.

Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatiavodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.

Scroll to Top