Marie Curie, un proiect de suflet - Blogul Fundației Vodafone România

Marie Curie, un proiect de suflet

Fundația Vodafone România a fost alături de cel mai mare spital pentru copii din România, Marie  Curie, încă din 2007, când aloca suma de 60.000 de dolari pentru dpotarea cu aparatură specială pentru chirurgia  tumorilor și neurochirurgie  funcțională – bisturiu cu ultrasunete (UHS).

Tot în 2007, iarna, colegii din cadrul Fundației Vodafone România  i-au vizitat pe cei peste 600 de copii de la spitalul Marie  Curie și, împreună, l-au întâmpinat pe Moș Crăciun, care a venit încărcat cu daruri pentru fiecare.

Secția de oncologie

În următorul an, în 2008, Fundația Vodafone România a finanțat cu 345.000 de euro renovarea secției de oncologie a Spitalului pentru Copii Marie Curie, din București.

Banii au fost  folosiți pentru iginiezarea, redecorarea și dotarea cu mobilier nou a saloanelor din secție de oncologie, pentru îmbunătățirea condițiilor de spitalizare.

Din suma totală, 215.000 euro au fost folosiți pentru amenajarea și dotarea celor 25 de saloane și 18 băi ale secției, situate  la etajul cinci. Podeaua a fost dotată cu materiale antibacteriene, pereții au fost vopsiți cu o soluție specială, antibacteriană, au fost instalate geamuri noi, sisteme de iluminare, încălzire și aer condiționat.

Pentru achiziționarea mobilierului din saloane s-au mai investit 55.000 de euro, iar 75.000 de euro au fost folosiți pentru cumpărarea de echipament medical performant pentru tratamentul endoscopic al afecțiunilor urologice și al malformațiilor congenitale, unic în  România.

Secția de terapie intensivă  pentru nou-născuți

În anul în care a sărbătorit 15 ani de fapte bune, Fundația Vodafone România a finanțat constructia celei mai moderne secții de terapie intensivă pentru nou-născuți la spitalul Marie Curie, cu o investiție de peste 1.350.000 de euro. Extinderea acestei secții era absolut necesară, întrucât vechea secție nu putea prelua decât 50% dintre copiii care aveau nevoie de internare de urgență.

Secția de terapie intensivă nou-născuți de la Marie Curie are cele mai bune rezultate și cea mai mică rată de mortalitate infantilă din țară, apropiindu-se de media din centrele europene de prestigiu. Aici sunt tratați cu succes nou-născuți și copii născuți prematur, cu malformații și traumatisme grave, cu boli infecțioase severe sau afecțiuni neurochirurgicale.

Lucrările  au început în luna iulie, 2013, iar proiectul a fost inspirat de la secția similară a Universității din Iowa, Statele Unite.

De unde s-a plecat

Etajul doi este gata!

(Şi noua secţie este gata!)

Scroll to Top