La începutul lunii octombrie a fost inaugurat Centrul Național de Formare în Asistență Medicală de Urgență la Târgu Mureș, unul dintre cele mai moderne centre de instruire pentru personalul medical din Europa Centrală și de Est.
Centrul va asigura formarea anuală a sute de specialiști, medici, asistenți, paramedici, pompieri, dar și alte categorii de personal care intervin în situații de urgență, iar Fundația Vodafone România a contribuit cu 270.000 de euro în cadrul acestui proiect.
Centrul a fost inaugurat de către Raed Arafat, Iñaki Berroeta și ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris.
Dotarea centrului include, printre altele, simulatoare medicale complexe, mediu de simulare real, o cabină a unei ambulanțe și o cameră de resuscitare.
Centrul are o suprafaţă totala de 500 mp şi a fost amenajat în fosta clădire de primiri urgenţe a spitalului clinic judeţean de urgenţă din Târgu Mureş.
Costurile totale pentru construcţia şi dotarea noului centru se ridică la aproape 1,3 mil. euro. Centrul va găzdui anual peste 50 de cursuri de formare, dar şi sesiuni de pregătire teoretice şi practice.
Cursurile vor fi, în mare parte, gratuite, iar numărul celor care vor beneficia de această pregătire specializată depăşeşte 1.000 de persoane pe an.
Centrul este dotat cu un sistem de simulare virtuală în caz de dezastre, cu ajutorul căruia personalul de intervenţie din diferite instituţii va putea fi confruntat cu situaţii reale, incluzând cutremure, accidente de tren sau accidente aviatice.
Mai multe fotografii de la inaugurarea centrului pot fi văzute pe pagina de Facebook a Fundației Vodafone România.