Caravana „Fii pregătit” ajunge în 38 de localități în următoarele patru luni

de: Fundaţia Vodafone România mai 8, 2017

București, 8 mai 2017  Caravana „Fii pregătit”, care instruiește populația pentru a face față situațiilor de urgență, își reia traseul început în vara anului 2016 și va ajunge în 38 de localități din toată țara până în august 2017. Acesta este un proiect al Departamentului pentru Situații de Urgență, operat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și care a fost susținut de Fundația pentru SMURD, cu sprijinul Fundației Vodafone România. Investiția totală a fost de 523.000 de euro, din care contribuţia Fundaţiei Vodafone România a fost de 400.000 de euro, restul sumei fiind asigurat de Fundaţia pentru SMURD.

Caravana „Fii pregătit” se va opri în luna mai în București, Ploiești, Sinaia, Bușteni, Turda, Cluj–Napoca, Dej, Satu Mare și Tășnad.

Centrul mobil de instruire este construit pe structura unui tir, are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, necesare instruirii eficiente a cursanţilor în cele mai noi tehnici de acordare a primului ajutor.

Cursurile de instruire medicală se adresează atât populaţiei, cât şi profesioniştilor din cadrul sistemului de urgenţă și sunt susţinute de formatori specializaţi, angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Modulul de instruire cuprinde prezentarea dezastrelor naturale care pot afecta România: cutremure, inundații, alunecări de teren, incendii etc., precum şi a măsurilor prin care populaţia se poate pregăti pentru a le face față. Sunt prezentate filme realizate de Departamentul pentru Situații de Urgență şi Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar cursul conţine și o parte practică interactivă, ȋn care un paramedic SMURD demonstrează măsurile de prim-ajutor și modul în care este stins un incendiu.

În 2016, caravana a parcurs peste 17.000 de kilometri, a ajuns în 29 de localități și a instruit 10.200 de persoane.

Detalii despre calendarul caravanei și formularul de înscriere pentru participarea la cursuri pot fi găsite atât pe site-ul http://fundatiapentrusmurd.ro/, cât şi în aplicaţia DSU a Departamentului pentru Situații de Urgență disponibilă în Apple Store și Google Play.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 19 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.046 de programe în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale, având că beneficiari copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit peste 26 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei se regăsesc pe www.fundatia-vodafone.rohttp://jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.

Fundaţia pentru SMURD este o organizaţie neguvernamentală, înfiinţată în anul 2006, ca persoană juridică privată, non-profit, apolitică, independentă de orice altă instituție sau persoană, română sau străină, care susține, prin toate proiectele dezvoltate, activitatea Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD). Misiunea Fundației pentru SMURD este să contribuie la îmbunătățirea vieții persoanelor care locuiesc și muncesc în România, prin sprijinirea dezvoltării sistemului integrat medical și tehnic de urgență și prim ajutor.

Fundația pentru SMURD funcționează în mod independent, fără să obțină profit, contribuind la formarea unui sistem integrat de asistență medicală, tehnică de urgență și prim ajutor puternic prin intermediul unor parteneriate durabile între instituțiile abilitate, cum ar fi, dar fără a se limita la, Ministerul Administrației și Internelor, respectiv Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Unitatea Specială de Aviație, Ministerul Sănătății, administrațiile publice locale și alte companii și organisme responsabile și dornice să se implice în acest sens. Informații detaliate legate de activitatea fundaţiei se regăsesc pe pagina de internet www.fundatiapentrusmurd.ro

Lasă un comentariu

Toate campurile marcate cu (*) sunt obligatorii iar adresa de mail nu va fi publicata.

Ultimele comentarii:

Abonează-te la newsletter!

Primeşte pe e-mail noutăţile noastre ori de câte ori publicăm pe blog.

Nu ati completat numele. Introduceti o adresa de e-mail valida.

Felicitari, te-ai abonat la newsletter!

Acum vei fi la curent cu toate noutatile Fundatiei Vodafone Romania postate pe blog

Alătură-te
comunității
noastre