Renovăm centrele de donare de sânge din ţară

Renovăm centrele de donare de sânge din ţară

Poza-2_Donare-de-sange

Fundaţia Vodafone România şi Asociaţia React continuă programul naţional „O şansă pentru viaţă„, prin intermediul căruia vor fi renovate, dotate şi modernizate şapte centre de transfuzii din ţară. Astfel, după renovarea Centrului de Transfuzii din Bucureşti, cea mai mare unitate din ţară, vor urma centrele din Buzău, Cluj Napoca, Giurgiu, Iaşi, Slatina, Suceava şi Târgu Jiu.

Investiţia totală pe care Fundaţia Vodafone România o va face pentru reabilitarea acestor şapte centre de donare de sânge se ridică la 360.000 de euro. 

În plus, anul acesta, Fundaţia Vodafone România şi Asociaţia React vor include 15 oraşe noi în cadrul campaniei mobile de recoltare sanguină. Astfel, locuitorii din oraşele în care nu există un centru de transfuzii, cum ar fi Alexandria, Bistriţa, Deva sau Tulcea, vor avea de acum posibilitatea de a dona sânge, în cadrul caravanelor mobile care se vor deplasa periodic.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge (]4 iunie), Fundaţia Vodafone România şi Asociaţia React vor desfăşura o serie de activităţi de promovare a donării de sânge benevole în Bucureşti. Astfel, în data de 13 iunie vor fi amplasate trei corturi medicale în zona Eroilor, Piaţa Romană şi Splaiul Independenţei (intrare Politehnica), între orele 09.00 – 12.00. Toţi cei interesaţi de donarea de sânge vor primi informaţii şi vor beneficia de o serie de analize medicale gratuite, cum ar fi măsurarea glicemiei, hemoglobina, presiunea arterială, determinarea grupei de sânge şi RH. Mai mult, o unitate mobilă de donare de sânge va fi amplasată în:

  • parcarea Hotelului Intercontinental (miercuri, 11 iunie, între orele 9.30–12.30)
  • parcul Herastrau (intrarea Charles de Gaulle) (sâmbătă, 14 iunie, între orele 11.00-15.00)

Programul „O şansă pentru viaţă” a împlinit şase ani, timp în care au fost organizate 756 de sesiuni de donare de sânge adresate publicului larg, companiilor şi instituţiilor, precum şi patru campanii de informare. În total, în cei şase ani, 120.000 de persoane au donat sânge, ceea ce a contribuit la salvarea a peste 170.000 de vieţi omeneşti.

Scroll to Top