„Păpușile de teatru au fost azi testate la centru și sunt perfecte: știu să spună povești…” Așa sună una dintre postările distribuite pe pagina Facebook dedicată unui proiect educațional desfășurat în localitatea Eșelnița, din județul Mehedinți.
Însă ca păpușile să poată spune o poveste, o păpușăreasă și mai mulți copii le-au dat formă, ochi, guri, mâini și picioare. Iar mai înainte de asta, cineva a trebuit să îi găsească pe copii, să îi strângă laolaltă, să le ofere un mediu sigur, în care vreme de câteva ore pe zi să învețe și să capete încredere în ei. Și pentru ca acel mediu să existe a fost nevoie de finanțare.
Dar prea puțin ar fi rezolvat banii, dacă n-ar fi fost munca oamenilor din comunitate. Ei au dăruit timp și efort și au transformat un fost vestiar părăsit din Eșelnița într-un centru de tip afterschool pentru copiii care întâmpină dificultăți la școală. În spatele poveștii improvizate cu păpuși, în joacă, de copiii din Eșelnița stă o poveste mai lungă, începută cu mulți ani în urmă. Eroii ei sunt oameni obișnuiți.
„Într-o comunitate, nu poți pune lucrurile în mișcare fără sprijinul comunității”
În 2004, când a participat la un curs pentru reprezentanții ONG-urilor din domeniul dezvoltării comunitare, învățătoarea Elisabeta Păcuraru de la Școala Gimnazială Eșelnița a primit de la unul dintre formatori următoare întrebare: „Ce faci dacă primești finanțare pentru un proiect, dar nimeni din comunitate nu îl sprijină și nimeni nu te ajută?” Își amintește că a spus, la acea vreme, că îl va continua. „Nu”, i-a răspuns formatorul, „abandonezi proiectul. Într-o comunitate, nu poți pune lucrurile în mișcare fără sprijinul comunității”.
Este vicepreședinta Asociației Comunității Eșelnița Cazanele Dunării din județul Mehedinți și din anul 2005 derulează proiecte prin care să îi stimuleze pe oameni să se implice să le facă viața mai bună atât celorlalți, cât și lor înșiși. Își amintește că primul proiect pe care l-a scris a fost pentru construcția unui locul de joacă pentru copiii din comună, care nu aveau unde să se joace.
„Am luat atunci punctajul maxim, am primit o finanțare de 1.000 de dolari și am reușit să facem locul de joacă”, își amintește ea. Au urmat apoi proiecte care să îi ajute pe tineri să își dezvolte abilitățile și să îi stimuleze să participe la viața comunității.
Voluntar din copilărie: „Îmi amintesc cum râdeam în timp ce lucram”
Elisabeta Păcuraru spune că i-a plăcut dintotdeauna să facă voluntariat. „Cred că lucrul ăsta a început din copilărie, când am fost voluntar la construirea muzeului bisericii. În turla bisericii erau multe obiecte de cult rămase de la bisericile scufundate, iar preotul s-a gândit să facă un muzeu.
Bătrânii l-au făcut, dar noi, copiii, am ajutat și îmi amintesc că stăteam în șir și dădeam la mână cărămizi, bolțari. N-am să uit niciodată cum râdeam în timp ce lucram, iar apoi cum stăteam cu preotul sub nuc la povești. Am rămas tot timpul cu amintirea aceasta frumoasă”, explică ea cum s-a întâlnit prima dată cu ideea de a se pune în slujba unui bine comun. Iar mai târziu exemplul ei și al colegilor din Asociație i-a determinat și pe ceilalți din jurul său să se implice.
Vestiar în ruină transformat în centru comunitar unde copiii învață să învețe
În urmă cu doi ani, Asociația Comunității Eșelnița Cazanele Dunării a renovat, în cadrul unui proiect desfășurat cu sprjinul Fundației Pact și al Fundației Vodafone România, un vestiar sportiv aflat în ruină și l-a transformat în centru comunitar unde copiii cu cerințe educaționale speciale veneau după școală pentru a face activități care să-i ajute să recupereze din decalaj.
„I-am cooptat pe părinții copiilor care urmau să beneficieze de program, iar ei au venit și ne-au ajutat la renovare”, povestește Elisabeta Păcuraru. Însă nu doar părinții acestor elevi și-au oferit ajutorul, adaugă ea, ci și ceilalți. „Un tătic al unui copil de la clasa mea, care are rezultate foarte bune la învățătură, a pus parchetul, de pildă. Nu a fost singurul caz de acest fel”.
Proiectul continuă și în acest an, cu susținerea Fundației Bethany și a Fundației Vodafone România, accentul fiind pus de această dată la centrul afterschool pe facerea temelor, cu ajutorul a 12 profesori, dar și a 11 elevi mentori. „Elevii-mentori ne-au fost recomandați de profesori, unii dintre ei participă la olimpiade. Inițial ne gândeam ca ei să vină de două ori pe săptămână, însă unii dintre ei sunt foarte implicați și vin chiar în fiecare zi”, arată Elisabeta Păcuraru, cea care coordonează proiectul „Educația e în centru”. În cadrul lui, copiii primesc o masă, își fac temele și participă la diferite ateliere și activități de dezvoltare personală.
De-a lungul timpului, copiii care au venit la centrul comunitar au învățat să facă păpuși, să își exprime emoțiile în cadrul unor cursuri de teatru sau să își gestioneze resursele și să scoată chiar un mic profit, cum s-a întâmplat în timpul unui eveniment în care au făcut clătite și limonadă și le-au vândut. La acestea se adaugă orele petrecute zilnic la centru.
„Copiii își fac temele la after-school, încep să primească la școală aprecieri din partea profesorilor, ceea ce nu se întâmpla înainte, capătă încredere în ei, iar acest lucru îi motivează. Faptul că vin în legătură cu elevii-mentori este extraordinar, se stabilesc legături între ei, râd împreună. De cele mai multe ori, elevii cu rezultate slabe la învățătură nu ajung în același grup cu cei mai buni. Faptul că acum ajung îi ajută să își schimbe perspectiva”, explică coordonatoare proiectului. Iar prin schimbarea perspectivei, cu efort din partea lor, dar și a celorlalți, ar putea ajunge într-o zi să își schimbe povestea.
