Luna august a fost plină de energie, voie bună şi multe surprize pentru copii aflaţi în grija SOS Satele Copiilor România – Programul Sibiu. Prin proiectul „Culorile copilăriei”, cofinanţat de către Fundaţia Vodafone România, 35 de copii au mers într-o excursie inedită, de două zile, la Păltiniş, unde s-au bucurat de o experienţă plină de adrenalină, în parcul de aventuri Arka Park.
Adolescentul G.C, în vârstă de 17 ani, a fost foarte impresionat:
Este prima dată când particip într-o astfel de excursie. Sunt bucuros că am reuşit să strabat traseu după traseu şi să ajung până la culoarea albastru B, ultimul la categoria mea de vârstă. Îmi doresc să mai am ocazia să ajung la Arka Park. A fost o experienţă care merită repetată. Mulţumesc din suflet pentru tot.
Şi S.V., 13 ani, a fost impresionată, mai ales de tiroliană:
La început nu am vrut să mă echipez pentru că îmi era frică. Încurajările prmite din partea însoţitorilor m-au făcut să mă răzgândesc şi nu-mi pare rău că am făcut-o. Mi-a plăcut foarte mult să mă dau pe tiroliană. Cât am stat acolo am avut impresia că timpul a trecut foarte repede şi îmi doream să mai pot rămâne. Mulţumesc!
“Culorile copilăriei“ este un proiect iniţiat de către Fundaţia Vodafone România şi SOS Satele Copiilor România, prin intermediul căruia peste 200 de copii sunt sprijiniţi să rămână alături de familiile lor, să meargă la şcoală, să-şi dezvolte abilităţile sociale, artistice şi manuale, deprinderile de viaţă independentă – adică să se dezvolte astfel încât să facă faţă provocărilor dintr-o societate într-o continuă schimbare. Familiile sunt ajutate să identifice soluţiile cele mai adecvate pentru atingerea autonomiei şi crearea unui mediu prielnic pentru dezvoltarea fizică şi emoţională a copiilor lor.