UN BĂRBAT REDĂ SATULUI NATAL CEEA CE PIERDUSE – COMUNITATEA.
De Diana Oncioiu
La 10.50, într-o duminică cu soare, la final de februarie, Mihai Corcodel, un bărbat de statură medie cu privire serioasă, se urcă în mașină și pornește la drum. Traficul din Drobeta e calm. Opreşte de două ori să-i culeagă pe profesoara Doina Durdan şi pe coregraful Dumitru Nandu, apoi se îndreaptă cu toţii spre satul Lupşa de Jos. Fac drumul ăsta de o oră cu maşina de aproape patru luni, de când Mihai a deschis în satul lui natal Centrul pentru Tineret „Constantin Ghindă”.
La 12, când ajung cei trei, 20 de copii îi așteaptă deja în fața clădirii. Cu toții vorbesc tare și râd. Doina și Dumitru intră împreună cu ei în Centru. Apoi unul o ia la stânga, iar celălalt la dreapta. Din stânga se aude mai întâi timid la la la la la la la, și apoi tot mai tare do re mi fa sol la la sol, fa fa mi mi re re do. Din dreapta se aud bătăi puternice în podea și 1 2 3 4 5 6 7, 1 2 sus și de la capăt 1 2 3 4 5 6 7, 1 2 sus. E doar încălzirea la cursurile de canto predate de doamna Doina și la cele de dansuri populare conduse de domnul Dumitru.
În tot acest timp, Mihai face inspecția clădirii, să vadă ce mai trebuie cumpărat sau reparat; apoi devine spectator. De obicei, când îi mai rămâne timp, își vizitează părinții și bunica care locuiesc în Lupșa de Jos.
Mihai are 32 de ani, s-a născut, a copilărit și a crescut în Lupșa de Jos. Crede că a avut o copilărie mai frumoasă decât în poveștile lui Creangă. A crescut printre oameni harnici, veseli și mândri de satul lor și a legat prietenii care rezistă și astăzi.
A făcut teologia și conservatorul la București și în timpul studiilor venea destul de rar acasă. În 2009, s-a mutat însă la Drobeta Turnu Severin, iar vizitele în satul natal au fost din ce în ce mai dese. Ceva se schimbase cât a fost el plecat. „Lipsea ceva, lipsea comuniunea”, spune Mihai. Oamenii nu mai aveau încredere în cei de lângă ei, nu mai făceau nimic împreună. Nu se mai întâlneau. O parte se adunau la bar, o parte la biserică, dar niciodată toţi. „Când oamenii nu se mai întâlnesc, atunci se creează o prăpastie între generații, între vecini”, crede Mihai. Așa că, în 2015, s-a hotărât să schimbe ceva pentru satul lui.
Mihai e consilier pe cultură și învățământ la Episcopia Severinului și locuiește în Drobeta împreună cu soția și cei trei băieți. În 2015, asociația sa, „Fiii Lupșei”, a câștigat un grant de la Fundațiile PACT și Vodafone România pentru un centru unde tinerii să facă dansuri populare și canto. De fapt, Mihai a țintit de la început oamenii din Lupșa, nu doar copiii. Nu voia doar un Centru, voia să construiască o comunitate. Aşa că a făcut mult mai mult decât îşi propunea în proiect.
„Înainte să începem”, își amintește Mihai, „am făcut ședință cu tot satul. Le-am spus că vom avea bani pentru materiale, dar munca pentru renovarea clădirii în care urma să fie Centrul va trebui să fie voluntară. Primul care a dat un exemplu a fost părintele din sat. Și-a dat jos haina bisericească și a dat cu gletiera, a pus tavan fals și a rașchetat parchetul. A fost și șofer de weekend pentru copiii din satele vecine care doreau să vină la Centru”.
Mihai e convins că părintele e de departe voluntarul anului din Lupșa. Mai sunt însă și alții. Doru Oprea și Valentin Cârstenoiu sunt și ei oameni de bază. „Când Mihai ne-a spus că putem să obținem 31.500 de lei pentru comunitate, pentru copiii noștri am zis că vom ajuta cu ce putem”, povestește Doru. Copiii lor sunt clienți fideli ai Centrului, unii la cântat, alții la dans. Când a venit vorba să îi convingă pe oameni să facă voluntariat, Doru și Valentin au mers inclusiv la cârciumă: „Erau și acolo oameni de convins, nu?”, spune Valentin hotărât.
Responsabilizarea tinerilor a fost o altă țintă pe care Mihai și-a dorit să o atingă. Prin dans și cântec, dar mai ales prin prietenii, Centrul putea să îi lege cumva mai mult de satul pe care după liceu mulți îl vor părăsi. Gabriela Gîrjoabă, o elevă de 17 ani, a fost aleasă de copii coordonatorul proiectului. Gabriela e din Lupșa de Jos și copiii spun că au ales-o pentru că învață bine și are abilități de lider. Când oamenii lucrau să renoveze Centrul, ea le-a organizat pe fetele din sat și au făcut mâncare. „Am făcut o fasole atât de bună, aici în curte”, poveștește mândră Georgiana Balcanu, și ea tot din Lupșa de Jos. Acum se gândesc să facă în timpul săptămânii cursuri de engleză la Centru. Gabriela îl mai sună din când în când pe Mihai să îi ceară voie să folosească Centrul ca loc de întâlnire. Inițiatorul proiectului i-a explicat că e al lor și îl pot folosi cum vor, cu o condiție: să aibă grijă de el. În patru luni de la inaugurare, nu a apărut nicio stricăciune.
Momentan, copiii urmează în fiecare duminică de la ora 12, câte două ore de dansuri populare și canto. Doamna Doina, profesoara de canto, predă în timpul săptămânii la Școala de Arte din Drobeta. În ciuda programului încărcat, continuă să meargă duminică de duminică la Centru. O face pentru că a văzut cum muzica i-a ajutat pe copii. „M-am lipit de copiii ăștia de la prima întâlnire și nu am mai putut să mă despart de ei”, spune râzând profesoara. „Lumea acestor copii ar trebui să fie mai mult decât muncă, animale. Sunt bune și astea, că toți ne tragem de acolo, dar e bine să știe că mai există și altceva”. A impresionat-o foarte mult dorința copiilor de a învăța. Ei și-au dorit să fie buni și pentru ea asta a fost suficient.
Împreună au câștigat locul I la festivalul județean de colinde din iarnă. Tot împreună au înregistrat și un CD de cântece găsite de Mihai într-un manuscris din secolul XVIII la Biblioteca Uniunii Compozitorilor din București.
Cât timp copiii doamnei Doina fac vocalize, tehnică vocală, dicție, nazare, în camera de alături alții dansează sub îndrumarea domnului Dumitru. Coregraful s-a pensionat în 2014, dar nu a putut sta acasă. Cât încă îl mai țin picioarele, vrea să danseze și să îi învețe și pe alții să o facă. Lucrează cu copii care poate nici nu știau cât sunt de pricepuți în ale dansului. E mândru și face cu ei dansuri pe care în mod normal le joacă profesioniștii.
La început, când mergeau la festivaluri, copiii erau stingheri. Costumele lor împrumutate le erau fie prea largi, fie prea mici. La un eveniment nici măcar nu au fost trecuți pe afiș. Când au început însă să danseze, toată lumea s-a uitat la ei. Cu fiecare lecție au prins încredere și curaj. Acum sunt siguri că sunt buni.
Prin Centrul pentru Tineret, Lupșa de Jos nu a câștigat doar o clădire renovată care, până în iulie 2015, servea drept depozit pentru școala din sat. Odată cu Centrul, oamenii și-au recăpătat încrederea că pot face lucruri bune împreună. Când Mihai vine la Centru, părintele, Doru și Valentin îl așteaptă să discute cu el despre alte proiecte prin care ar putea atrage bani în comunitate. Momentan și-au propus să repare troița din centrul satului. Când copiii au serbare la cămin, tot satul merge să îi asculte și să îi vadă cum dansează. În lipsa Centrului, copiii din sat ar fi pierdut timpul pe uliță sau s-ar fi plictisit acasă. Centrul le-a oferit nu doar o activitate de weekend; i-a ajutat să se simtă valoroși. Mulți dintre ei vor pleca la liceu fără să simtă că sunt mai prejos decât copiii de la oraș. La Centru au învățat să prețuiască muzica și costumul popular. „Erau ca niște diamante neșlefuite. Asta am făcut eu, am șlefuit suflețelele lor”, spune mândră doamna Doina.
Acest material este realizat în parteneriat cu Decât o Revistă în cadrul rundei de finanţare Implicat în comunitatea mea, derulate de Fundaţia Vodafone România şi Fundaţia PACT. Mai multe poveşti despre implicare puteţi găsi pe platforma oameniisudului.com dezvoltată de Fundaţia PACT.
