Avem motiv de sărbătoare, Fundația Vodafone România a împlinit 17 ani de la înființare, perioadă în care a finanțat 848 de programe în beneficiul copiilor, bătrânilor, persoanelor defavorizate, persoanelor cu dizabilități și victimelor calamităților naturale din toată țara.
În cei 17 ani, am investit peste 20 de milioane de euro în proiecte caritabile, alături de peste 600 de organizații non-guvernamentale, pentru peste650.000 de oameni care au avut nevoie de ajutor.
Direcțiile strategice ale Fundației Vodafone România au fost și rămân sănătatea și educația, dar ne-am implicat și în servicii sociale, intervenții în situații de urgență și voluntariat, cu peste 5.100 de voluntari din rândul angajaților Vodafone cărora li se alătură anual și Voluntarii de Profesie.
“În cei 17 ani de activitate am beneficiat de tehnologia mobilă și de inovațiile specifice acestui domeniu și le-am utilizat pentru a oferi soluții multor probleme din comunitate. Mă refer aici la proiecte ca: telemedicina copilului insulinodependent, un helpline pentru persoanele vârstnice sau tehnologia ca instrument de funraising”, a spus Florina Tănase, Director Legal and External Affairs, Vodafone România și Membru în Consiliul de Administrație al Fundației Vodafone România.
Mobile for Good – tehnologia în slujba binelui
Sub umbrela programului Mobile for Good, Fundația Vodafone finanțează, în toate cele 28 de țări în care este prezentă, proiecte care folosesc tehnologia mobilă pentru rezolvarea problemelor sociale presante, pentru a crește calitatea vieții oamenilor și pentru a mobiliza schimbarea socială.
Programul Mobile for Good beneficiază de acces la rețeaua și serviciile Vodafone și a debutat cu proiecte care au venit în sprijinul a trei categorii de beneficiari: persoane care au diabet de tip I sa II, bătrâni care au nevoie de îngrijire medicală la domiciliu și tineri cu dizabilități intelectuale care participă la competiții sportive.
Anul acesta, Fundația Vodafone România a continuat cele 11 proiecte aflate deja în curs de desfășurare ca parte a acestui program și a adăugat proiecte noi, ajungând la un număr total de 19 proiecte. Bugetul alocat a fost de 804.500 de euro, iar proiectele lansate în acest an includ:
- Tehnologia ca instrument de fundraising
- Tehnologie pentru persoane cu deficiente de auz și de vedere
- Telemedicina copilului insulinodependent
- Helpline pentru persoanele vârstnice
- Tehnologie pentru pacienții cardio din mediul rural
- Tehnologie pentru copiii cu epilepsie, autism sau boli grave
- Tehnologie pentru operațiile de transplant
- Tehnologie pentru managementul plăgilor