Gemenii Ancăi au ajuns la scurt timp după naştere în Secţia de Terapie Intensivă nou-născuţi de la spitalul Marie Curie. Au fost vecini în secţie: băieţelul în camera 12, fetiţa la 13, amândoi foarte mici şi cu multe probleme.
Anca însăşi este medic în spital, în altă secţie. Copiii au avut zile rele la început, apoi momente bune, apoi iar rele şi, după un timp, lucrurile au luat-o hotărât înspre bine. A fost greu pentru mamă şi la fel de greu pentru colegii medici.
„Am avut emoţii fantastice!”, spune doctorul Cîrstoveanu, şeful secţiei. Anca a fost acolo zi de zi, în camera 12, când la 13, mamă şi ajutor pentru medici, în acelaşi timp. Într-o joi, după aproape trei luni de spital, au plecat toţi trei cu tine acasă.
În aceeaşi dimineaţă venise Dana. Venea de la o maternitate oarecare din Bucureşti, direct la Marie Curie, la secţia de terapie intensivă. Era chiar a doua zi după naştere, ea era speriată, cu un bebeluş în stare critică, intubat, cu probleme grave.
Alexadru, băieţelul Danei, a fost conectat la monitoare, examinat, i s-a montat cateterul central, s-au făcut teste, medicii i-au explicat mămicii ce are cel mic şi ce vor să facă pentru a-l salva. A stat ore multe lângă Alexandru, vorbindu-i, apoi tatăl lui a venit să-i vadă. Atât putea să facă ea. Dar se liniştea încet, încet şi părea tot mai încrezătoare.
O clipă o zâmbit. În secţie e linişte, lumea e calmă şi caldă. „Aici medicii vorbesc cu tine şi le pasă”, ne-a spus. A văzut că Alexandru este bine îngrijit, că i s-au făcut operaţii, proceduri, tratamente.
După două luni, tatăl i-a luat acasă. Alexandru îşi va cunoaşte în sfârşit sora mai mare, care l-a tot aşteptat.
În ziua aceea, Florentina venise să-l viziteze pe copil, ca de obicei. Venea la Cezar aproape în fiecare zi – nu-i greu, pentru că stă destul de aproape de spital. Nu e copilul ei cel pe care-l vizitează. Al ei s-a prăpădit acum nişte luni bune, dar copilul celălalt are nevoie de ea. Să aibă şi el pe cineva. Mama lui nu prea îl caută, nu-i aduce hăinuţe sau jucării, e săracă şi mult prea tânără, dar Florentina îi aduce ea jucărele, îl mângâie, stau împreună, se jocacă şi râd. Are multă iubire de oferit, un râs de clopoţel şi o îndârjire de stejar bătrân.
Cezar va mai sta la terapie intensivă încă o vreme. Nu se ştie cât.
Toate cele 18 camere de la etajul unde se află secţia de terapie intensivă sunt ocupate de bebeluşi cu probleme, unii sunt intubaţi, câţiva sunt foarte mici, au abia 800-900 de grame, unii au nevoie de operaţii complicate sau au trecut deja prin asta. Copiii se recuperează mai repede sau mai încet – uneori stau internaţi câteva săptămâni, alteori luni întregi.
Medicii au aici cam tot ce le trebuie ca să lucreze bine, asistentele îşi fac treaba cu exactitate şi afecţiune. Totul este steril, monitorizat, luminos, sigur. Mamele sunt cazate în secţie dacă sunt din provincie, părinţii sunt bineveniţi lângă cei mici oricât timp doresc, iar mamele sunt încurajate să alăpteze. Zâmbetele părinţilor care-şi iau copiii sănătoşi acasă sunt minunate!
Etajul de terapie intensivă e plin tot timpul. Proiectul Fundaţiei Vodafone România şi al Asociaţiei Inima Copiilor „Secţia de terapie intensivă nou-născuţi Marie Curie” a fost inaugurat în noiembrie 2013, finanţarea ridicându-se la peste 2,16 milioane de euro, din care 1,4 milioane de euro au fost contribuţia Fundaţiei Vodafone România.
Proiectul demonstrează că şi la noi se poate!
