Programe educaționale gratuite pentru 534 de tineri defavorizați din mediul rural • Fundația Vodafone România - e normal sa facem bine

Programe educaționale gratuite pentru 534 de tineri defavorizați din mediul rural

  • Tinerii aflați în dificultate provin din 12 comunități rurale din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți și Timiș
  • Proiectul este implementat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany cu ajutorul unor ONG-uri partenere locale și finanțat cu 216.000 lei de Fundația Vodafone România

București, 7 februarie 2017534 de copii și tineri aflați în dificultate din vestul țării beneficiază de acces gratuit la programe educaționale, prin intermediul unui proiect dezvoltat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany și finanțat de Fundația Vodafone România cu 216.000 lei. Programul se derulează până în luna mai 2017 în 12 comunități rurale din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți și Timiș.

Proiectul, denumit „Fondul pentru Educație în Mediul Rural”, permite accesul gratuit la cursuri și ateliere în regim afterschool pentru tineri defavorizați din mediul rural și ajută astfel la prevenirea abandonului școlar. Acesta a demarat în vara anului 2016 și face parte din „Programul strategic de Investiție în Mediul Rural” al Fundației Vodafone România, aflat în acest an la cea de-a doua ediție.

Proiectul „Fondul pentru Educație în Mediul Rural” se derulează cu ajutorul a șapte organizații neguvernamentale din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți și Timiș. În județul Caraș-Severin, proiectul este implementat cu sprijinul Asociației Cărășană Sindrom Down, care are ajută 24 de tineri ce suferă de această afecțiune să-și dezvolte abilitățile și creativitatea prin ședințe gratuite de terapie ocupațională. Tot în cadrul proiectului, tinerii beneficiari și familiile acestora pot participa la grupuri de sprijin, iar cadrele didactice din comunitățile rurale, la seminarii și activități pe tema incluziunii școlare a persoanelor cu dizabilități.

Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany este o organizaţie neguvernamentală şi non-profit, care urmăreşte îmbunătăţirea vieţii persoanelor dezavantajate, în special a copiilor, a tinerilor şi a familiilor acestora, oferind servicii sociale şi promovând practici profesioniste în asistenţa socială. Cu peste 22 de ani de activitate în România, programele fundației vizează activități de terapie recuperatorie pentru copiii cu dizabilități, proiecte de încurajare a educației în mediul rural și, în general, promovarea unor practici profesioniste în lucrul cu copiii care provin din medii dezavantajate (centre de plasament, familii defavorizate). De asemenea, Fundația Serviciilor Sociale Bethany promovează voluntariatul și filantropia ca modalități de implicare în viața comunității. Mai multe detalii se regăsesc pe www.bethany.ro și pe www.facebook.com/FundatiaBethany.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 19 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.046 de programe în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale, având că beneficiari copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit peste 26 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele Fundaţiei Vodafone România puteți găsi pe fundatia-vodafone.ro și pe www.facebook.com/fundatiavodafone.

Read in english

Currently not available

Scroll to Top