Peste 1.200 de copii defavorizați din toată țara au primit cadourile dorite prin programul „Scrisori pentru Moș Crăciun” • Fundația Vodafone România - e normal sa facem bine

Peste 1.200 de copii defavorizați din toată țara au primit cadourile dorite prin programul „Scrisori pentru Moș Crăciun”

  • Darurile au fost împărțite în cadrul a șase evenimente speciale organizate în perioada 6-19 decembrie la Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Constanța și Pitești

București, 20 decembrie 2018 – Peste 1.200 de copii din centre sociale și de plasament aflate în comunități defavorizate din toate regiunile țării au primit cadourile pe care și le-au dorit de Crăciun, cu ajutorul voluntarilor caravanei Scrisori pentru Moș Crăciun”, cel mai amplu program de voluntariat al Fundației Vodafone România, aflat anul acesta la cea de a noua ediție. Darurile au fost oferite copiilor în cadrul a șase evenimente speciale organizate la Timișoara, în 6 decembrie, Cluj-Napoca, în 10 decembrie, Iași, în 13 și 14 decembrie, Constanța, în 17 decembrie și Pitești, în 19 decembrie. În această ediție a programului s-au implicat peste 1.300 de voluntari.

Pentru a-i transmite ce își doresc, cei mici i-au scris Moșului, iar scrisorile lor au fost colectate de echipa caravanei, apoi scanate și încărcate într-o aplicație special creată pentru acest program, astfel încât să poată fi citite de voluntari. Caravana „Scrisori pentru Moș Crăciun” a parcurs aproape 4.000 de km în trei săptămâni pentru a strânge dorințele puse pe hârtie de toți copiii, trecând prin București și 19 județe ale țării – Alba, Argeș, Bistrița Năsăud, Buzău, Constanța, Cluj, Focșani, Gorj, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Sălaj, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui.

„Mi-am dorit un ghiozdan, minge și dulciuri. Nu am cerut mai mult, pentru că am crezut că mama dă bani ca să vină Mosul și la mine. Am primit un ghiozdan plin de rechizite și o minge. Vă multumesc“!“, scrie Ștefan, un băiețel în vârstă de 10 ani din județul Iași, în mesajul de mulțumire pentru Moș Crăciun

„I-am cerut Moșului un rummy, Monopoli, dulciuri Milka. Am primit multe lucruri în plus: pistol cu cinci gloanțe, jocul Afacere de succes, trotinetă, ghiozdan plin cu rechizite, haine foarte multe, ghete și dulciuri foarte multe. Cred că îngerul meu păzitor a spus Moșului să-mi aducă așa de multe lucruri”, este mesajul lui Ionuț, un alt băiețel, în vârstă de 11 ani, din județul Vaslui.

„Am cerut Moșului o papușă cu un cațeluș și am primit haine și un momopoli și alte jocuri, toate le-am primit, așa cum am cerut. În plus am primit dulciuri, pe care nu i le-am cerut lui Moș Crăciun. Mesajul meu pentru Moș este ca îi multumesc mult pentru tot ce mi-a trimis și la anul îi voi cere mai puține, pentru că știu că sunt copii care își doresc multe de la Moș, dar nu le primesc pentru că nu poate ajunge la ei“, scrie Denisa, o fetiță de 9 ani din județul Iași.

Cei peste 1.300 de voluntari ai programului au adunat mai mult de 5.400 de ore de voluntariat  și au contribuit pentru cumpărarea cadourilor cu aproape 600.000 de lei. Odată cu edița 2018 a programului, caravana a ajuns la un total de aproape 18.000 de km parcurși, în total, de la lansarea lui, în 2010, până acum.

Anul acesta, angajații din 12 companii și organizații neguvernamentale s-au alăturat Fundației Vodafone România. Partenerii donatori, care reprezintă Antreprenoria – un proiect al Fundației Romanian Business Leaders, Dobre, Tulei & Asociații, Lidl Discount și Lidl Digital, McCann Worldgroup Romania, Next Advertising, OTP Bank, Republica.ro, Soprano Design, Tănăsescu & Gavrilă, Ţuca, Zbârcea & Asociaţii și Yokogawa Europe Solution, au pregătit cadouri pentru 457 de copii. O parte din transportul cadourilor la evenimentele regionale a fost asigurat gratuit de FAN Courier.

Aflat la a noua ediție în 2018, programul național „Scrisori pentru Moș Crăciun” s-a extins de la an la an, prin parteneriate derulate până acum cu 141 de organizații neguvernamentale din toate regiunile țării, acoperind tot mai multe comunități defavorizate. Din 2010, anul în care a fost lansată, până acum, caravana „Scrisori pentru Moș Crăciun” a ajuns la 4.330 de copii din medii defavorizate din toată țara. Valoarea totală a donațiilor făcute în toți acești ani de voluntari pentru cadourile micuților se ridică la aproape 1,5 milioane de lei.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 20 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.104 de programe derulate de 706 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 2,7 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit peste 28 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.

Scroll to Top