Fundația Vodafone România va finanța șapte proiecte cu 600.000 de euro prin programul Connecting for Good 2017 • Fundația Vodafone România - e normal sa facem bine

Fundația Vodafone România va finanța șapte proiecte cu 600.000 de euro prin programul Connecting for Good 2017

  • Cele șapte proiecte au fost desemnate câștigătoare ale rundei de finanțare pentru programul Connecting for Good 2017
  • Lansat în 2012, programul Connecting for Good a oferit finanțări totale de 3,5 milioane de euro pentru proiecte care au ajutat 30.000 de beneficiari

București, 15 mai 2017 – Fundația Vodafone România a anunțat cele șapte proiecte câștigătoare ale rundei de finanțare pentru programul Connecting for Good 2017, care vor primi finanțări în valoare totală de 600.000 de euro. Proiectele câștigătoare sunt „Connecting for children with autism” – Asociația Help Autism, „Auzul, un dar. Nu-l ignora!” – Asociația Smiling Faces România, „Click SAVE for life!” – Fundația de Sprijin Comunitar, „Primul Centru de Telemedicină în Diabetul Pediatric în România” – Asociația Sprijin pentru Diabet, „Împreună pentru sănătate! 2” – Fundația de Ajutor Medical Profilaxis, „HOSPICE – Conexiune pentru îngrijire şi compasiune” – Fundația HOSPICE Casa Speranței și „Telefonul Vârstnicului” – Fundația Principesa Margareta a României. Anunțul a fost făcut de Ravinder Takkar, Președinte și CEO Vodafone România, în cadrul conferinței anuale Connecting for Good, care reunește cei mai importanți parteneri ai fundatiei, ONG-urile și beneficiarii programelor sale.

Mai mult de jumătate din bugetul anual al Fundației Vodafone România este direcționat către proiecte din domeniul sănătății, care reprezintă una dintre cele patru arii strategice de investiție pentru fundație, alături de educație, servicii sociale și voluntariat. Prin Connecting for Good, Fundația Vodafone România reușește să folosească tehnologia pentru a îmbunătăți viața oamenilor”, a declarat Ravinder Takkar, Președinte și CEO Vodafone România, compania care a înființat Fundația Vodafone România.

Connecting for Good este un program strategic al Fundației Vodafone România prin care sunt finanțate anual proiecte ale organizațiilor neguvernamentale ce folosesc tehnologia mobilă pentru a rezolva probleme sociale, din domeniul sănătății și al educației. Prin intermediul programului, lansat în 2012, fundația a acordat finanțări totale de 3,5 milioane euro pentru 48 proiecte având peste 30.000 de beneficiari finali.

Printre proiectele derulate în cadrul acestui program se numără renovarea Secției de Neonatologie a Spitalului Județean Constanța și dotarea ei cu o soluție de telemedicină, proiect implementat împreună cu asociațiile Inima Copiilor și Dăruiește Aripi. Bugetul total necesar pentru acest proiect este estimat la 1,3 milioane de euro. Pentru strângerea fondurilor necesare, asociațiile Inima Copiilor și Dăruiește Aripi derulează o campanie națională de donații, iar suma totală va fi dublată de Fundația Vodafone România.

Primul proiect de telemedicină derulat de Fundația Vodafone România a marcat o premieră pentru țara noastră și a constat în implementarea unei astfel de soluții pe ambulanțele SMURD, în anul 2005.

Fundația Vodafone România face parte din Fundația Vodafone Group, organizație internațională care activează de 25 de ani prin filialele sale din 27 de țări.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 19 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.046 de programe derulate de 660 de ONG-uri din întreaga țară în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut 2 milioane de beneficiari copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit peste 26 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei se regăsesc pe fundatia-vodafone.ro, jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro și www.facebook.com/fundatiavodafone.

Scroll to Top