Alte 1.200 de consultații la distanță gratuite pentru pacienții din zona rurală, efectuate cu ajutorul telemedicinei • Fundația Vodafone România - e normal sa facem bine

Alte 1.200 de consultații la distanță gratuite pentru pacienții din zona rurală, efectuate cu ajutorul telemedicinei

București, 27 septembrie 2017 – Soluția de telemedicină dezvoltată pentru pacienții din zonele rurale dezavantajate din județele Timiș și Caraș-Severin a fost extinsă și la cele două spitale orășenesti din Sânnicolau Mare, respectiv Deta. Această acțiune reprezintă a doua etapă a proiectului dezvoltat de Fundația de Ajutor Medical Profilaxis în regiune, fiind finanțată de Fundația Vodafone România, prin programul Connecting for Good, cu 225.000 de lei. Bugetul total asigurat de Fundația Vodafone România pentru întregul proiect ajunge astfel la aproape 650.000 lei.

În prima etapă a proiectului, încheiată în primăvara acestui an, 729 de pacienți din cele două județe, în marea lor majoritate persoane în vârstă, au beneficiat de 1.600 de consultații în șapte specialități medicale. Pentru a doua etapă, care se va desfășura pe durata unui an, sunt estimate alte 1.200 de consultații de specialitate gratuite. Soluția de telemedicină implementată în zonele rurale permite medicilor de specialitate să consulte la distanță pacienții care nu se pot deplasa la spital din diverse motive. Mulți dintre cei care au beneficiat deja de această soluție nu mai fuseseră examinați de un medic de specialitate de cinci sau chiar zece ani.

În absența soluției de telemedicină, pacienții vizați ar trebui să parcurgă între 40 și 100 km pentru a ajunge la un spital din Timișoara. Consultațiile pun accent pe cardiologie și medicină internă, specialități cu risc vital, care înregistrează cea mai ridicată mortalitate în zona de vest a țării. Pentru completarea diversității actului medical, soluția de telemedicină acoperă în plus alte cinci specialități și anume endocrinologie, dermatologie, oftalmologie, pneumologie și ORL.

Proiectul funcționează cu o echipă de medici specialiști, localizată în stația fixă din Timișoara, și o echipă mobilă, care se deplasează în cinci puncte de lucru: Ghilad, Buziaș, Sânnicolau Mare și Deta din județul Timiș, și Bocșa, din județul Caraș-Severin. Cu ajutorul unor echipamente de investigație portabile și al unei conexiuni la internet, consultația efectuată la fața locului este transmisă în timp real medicului specialist din Timișoara.

Fundatia de Ajutor Medical Profilaxis este o organizație neguvernamentală înființată în Timișoara în 1997. Misiunea fundației este creșterea calității vieții copiilor, adulților și vârstnicilor prin dezvoltarea unor servicii medicale, sociale și educative. În 2017, fundația împlinește 20 de ani de activitate continuă cu un număr de peste 15.000 de beneficiari direcți ai proiectelor implementate. Mai multe detalii despre proiectele și activitățile Fundației de Ajutor Medical Profilaxis, din trecut și din prezent, pot fi  gasite pe www.fundatiaprofilaxis.ro.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998.   În cei 19 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.046 de programe derulate de 660 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut 2 milioane de beneficiari – copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit peste 26 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.

Read in english

Currently not available

Scroll to Top