500 de copii cu risc de abandon școlar din mediul rural vor fi beneficiarii unei noi runde de proiecte finanțate de Fundația Vodafone România • Fundația Vodafone România - e normal sa facem bine

500 de copii cu risc de abandon școlar din mediul rural vor fi beneficiarii unei noi runde de proiecte finanțate de Fundația Vodafone România

  • 13 centre de tip „Școală după Școală” din 12 județe vor fi finanțate în cea de a treia ediție a Programului Strategic de Investiție în Mediul Rural

București, 21 septembrie 2017– În cadrul celei de a treia ediții anuale a Programului Strategic de Investiție în Mediul Rural, Fundația Vodafone România va finanța 13 centre de tip „Școală după Școală” din localități rurale, dar și orașe mici, aflate în 12 județe din țară. În total, 500 de copii vor beneficia de activitățile acestor centre. Suma investită de fundație în noua ediție a programului, care se va defășura în perioada 1 octombrie 2017 – 30 iulie 2018, se ridică la 200.000 euro.

Pentru implementarea celor 13 proiecte, Fundația Vodafone România a selectat doi parteneri strategici, ȋn cadrul unei runde de finanţare derulată ȋn luna august 2017 și adresată ONG-urilor cu experienţă ȋn proiecte implementate în mediul rural: Fundația Principesa Margareta a României, care va co-finanța proiecte în județele Bistrița Năsăud, Neamț, Teleorman, Constanța, Maramureș, Ialomița, Ilfov și Alba și  Fundația World Vision România, care va susţine copii şi familii defavorizate economic şi social din județele Vâlcea, Dolj, Ialomița, Cluj și Vaslui.

Strategia aleasă pentru a treia ediție se bazează pe rezultatele studiului „Investiţie în educaţia copiilor din mediul rural”, realizat de Fundaţia World Vision România, la iniţiativa și cu finanțarea Fundaţiei Vodafone România, în perioada februarie – iulie 2017.

„Ne bucurăm să continuăm unul dintre programele noastre strategice prin care finanțăm proiecte în întreaga țară. Odată cu lansarea acestei noi ediții anuale, investiția totală a fundației în acest program ajunge 1.320.000 de euro, iar numărul de proiecte la 115. Studiul realizat de World Vision România confirmă faptul că unul dintre cele mai importante modele de intervenţie la nivelul fenomenului de abandon școlar, cu impact demonstrat asupra tuturor tipurilor de contexte educaționale, este modelul de intervenție integrată Şcoală după Şcoală” (ŞDŞ),” declară Angela Galeța, Directorul Fundației Vodafone România.

Studiul „Investiţie în educaţia copiilor din mediul rural” arată că peste două treimi din unitățile de învățământ din mediul rural se confruntă cu cel puţin un factor de risc educațional, cum ar fi rezultate slabe la evaluarea națională, risc de abandon școlar, rate ridicate de absenteism și repetenție, și cu unul sau mai mulți factori de risc socio-educaționali, cum ar fi elevi proveniți din familii dezavantajate economic sau spații și dotări materiale insuficiente. Abandonul şcolar este prezent în 40% din unitățile de învățământ din mediul rural, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în licee.

Activitățile celor 13 centre „Școală după Școală” care vor fi susținute prin noua rundă a Programului Strategic Investiție în Mediul Rural includ: activități de remediere școlară, activități non-formale (cercuri de lectură, campionate jocuri educaționale, ateliere educație financiară, educație pentru carieră etc.), masă caldă asigurată copiilor, în funcție de nevoi, dotarea centrelor cu mobilier, echipamente IT și materiale didactice, activități periodice de formare pentru profesori în vederea dezvoltării de aptitudini de comunicare cu copii si metode non-formale educative, educație parentală pentru o mai bună conștientizare a importanței pe care o are educația copiilor.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 19 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.046 de programe derulate de 660 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut 2 milioane de beneficiari – copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundația Vodafone România a investit peste 26 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.

Read in english

Currently not available

Scroll to Top