- 29% dintre elevi ar vrea ca profesorii să le pună în aplicare ideile
- Digitalizare, principala dorință a profesorilor în cazul unei investiții în școala în care predau
- 82% dintre profesori ar vrea ca elevii să fie mai atenți la ore
București, 24 noiembrie 2021: Un sondaj World Vision și Fundația Vodafone România arată că
pentru 73% dintre elevii din mediul rural principala așteptare de la profesori în anul școlar 2021-2022 este ca aceștia să le predea într-un mod mai interactiv. Sondajul a fost realizat la începutul lunii septembrie pe un eșantion de 978 de elevi și profesori din mediul rural, beneficiari ai programului „Școala din valiză”.
Conform aceluiași studiu, elevii își doresc și ca profesorii să le fie mai apropiați și să comunice mai bine cu ei (40%), să le fie un model, să le povestească din experiența lor (38%) și să îi motiveze să învețe (38%).
1 din 3 elevi ar vrea ca profesorii să le pună în aplicare ideile
37% dintre elevi vor mai puține teme, aproximativ 33% ar vrea ca profesorii să le fie precum niște prieteni care le ascultă problemele și îi ajută să le depășească, iar 29% și-ar dori ca profesorii să le pună în aplicare ideile, de exemplu să-i lase să prezinte lecția. De asemenea, 22% dintre elevii din mediul rural și-ar dori ca profesorii să-i critice mai puțin.
„Acest sondaj ne arată că elevii vor lecții care să-i captiveze, dar, totodată își doresc o relație mai apropiată cu profesorii, vor ca profesorii să le fie modele și să-i ghideze, nu doar academic, ci și emoțional. Astfel, ne dorim ca în acest an să investim atât în îmbunătățirea abilităților de predare ale profesorilor, cât și în training-uri de inteligență emoțională care să-i ajute să înțeleagă mai bine nevoile elevilor și să comunice mai bine cu ei”, afirmă Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
„Am lansat programul «Școala din valiză» cu gândul de a îmbunătăți abilitățile digitale ale profesorilor și elevilor din mediul rural și implicit de a transforma lecțiile în unele atractive. O componentă principală este pregătirea celor 1.300 de profesorilor și a celor 17.000 de elevi care își desfășoară activitatea în cele 50 de școli înrolate în program. Prin metode noi, adaptate realității curente, dascălii și elevii se pregătesc să răspundă provocărilor unei lumi în care tehnologia și digitalizarea joacă un rol tot mai important”, a declarat Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone România.
Digitalizarea – prioritatea profesorilor dacă școala ar primi o finanțare
În ceea ce privește așteptările profesorilor din mediul rural, aceștia vor ca elevii să fie mai atenți și să participe mai activ la ore (82%); să își implice mai mult părinții în educație (58%); să aibă mai mult respect și toleranță față de ceilalți elevi – să nu mai existe bullying (55%), să nu mai lipsească de la ore (49%); să se implice în activități extrașcolare (40%) și să aibă mai mult respect și toleranță față de profesori (37%).
Dacă școala în care predau ar primi o finanțare importantă, prioritatea profesorilor din mediul rural ar fi digitalizarea. Astfel, 67% dintre cadre didactice și-ar dori investiții pentru asigurarea accesului la internet, proiectoare și calculatoare.
De asemenea, aproximativ 62% dintre cadrele didactice ar vrea ca sumele să fie investite în cursuri pentru profesori si elevi, iar 51% dintre respondenți ar dori ca spațiile din școli (săli de clasă, spații pentru profesori și personal administrativ, toalete) să fie reparate și dotate cu mobilier nou.
Conform aceluiași sondaj, 68% dintre profesori și-ar dori să asiste la ateliere în domeniile în care s-au specializat pentru a învăța tehnici noi de predare; 53% ar vrea să participe la cursuri de inteligență emoțională și tot 53% ar vrea să asiste la cursuri de e-learning si digitalizare. Totodată, 42% ar vrea să participe la training-uri de tip soft skills (motivație, gestiunea timpului, lucru în echipă, rezolvarea problemelor, leardership, gândire critică), iar 24% ar vrea să afle mai multe despre ceea ce îi pasionează și relaxează.
„Școala din valiză” asigură o abordare de tip 360 de grade a educației digitale. Programul susține profesorii și elevii din mediul rural să-și dezvolte abilitățile digitale prin acces gratuit la platforma de e-learning www.scoaladinvaliza.ro, la o „valiză tehnologică” dotată cu tablete, laptop și acces la internet, dar și prin formarea profesională continuă a cadrelor didactice. Totodată, programul îi ajută pe profesori să fie mai încrezători în forțele proprii, să creeze și să susțină lecții digitale interactive și îi sprijină pe elevi să fie pregătiți pentru o piață a muncii dominată tot mai mult de tehnologie. În acest fel, profesorii transformă școala, elevii învață cu mai multă plăcere și se dezvoltă pentru a face față provocărilor viitorului. „Școala din valiză” înseamnă învățământ digital accesibil și de calitate.
World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. World Vision România este o fundație care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Fundația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Inspirată de valorile creştine, fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. În aproape 30 de ani de prezenţă în România, fundaţia a ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în 400 de comunităţi din 8 judeţe. Mai multe detalii despre fundație: www.worldvision.ro, www.facebook.com/WorldVisionRomania, blog.worldvision.ro/.
Fundaţia Vodafone România este o organizație neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operațiunile comerciale ale companiei, înființată în 1998. În cei peste 20 de ani de activitate, Fundația Vodafone România a finanțat 1.168 de programe derulate de 765 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătății, educației, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 3 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundația Vodafone România a investit 31 de milioane de euro în proiecte desfășurate de organizațiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundației sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatiavodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.