- Înainte de acest program, rata medie de absenteism a copiilor era de 40%
Bucureşti, 31 ianuarie 2018 – 300 de copii care au beneficiat de suport în opt centre sociale de tip „Școală după Școală” din judeţele Alba, Bistrița, Constanța, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Neamț și Teleorman, finanțate în cadrul celei de-a treia ediții a programului strategic național Investiție în Mediul Rural al Fundaţiei Vodafone România, au ajuns în primul trimestru al anului școlar 2017 – 2018 la o prezență de 96% la ore. Comparativ cu trimestrul anterior, când rata medie de absenteism era de 40%, copiii au reușit să înregistreze în doar trei luni o creştere semnificativă a timpului pe care îl petrec la școală, obținând în acelaşi timp o îmbunătățire a rezultatelor şcolare, cu ajutorul suportului de calitate oferit în centre.
Proiectul prin care sunt susținute cele opt centre „Școală după Școală” este implementat prin parteneriatul Fundației Vodafone România cu Fundația Principesa Margareta a României și vizează sprijinirea comunităţilor rurale mici, în beneficiul copiilor cu risc de abandon școlar. Finanțarea acordată de Fundația Vodafone România în acest proiect se ridică la aproape 280.000 lei, dintr-un buget total de peste 420.000 lei.
Decizia Fundației Vodafone România de a investi în centre de tip „Școală după Școală” se bazează pe rezultatele studiului național „Investiţie în educaţia copiilor din mediul rural”, realizat în 2017. Concluziile studiului arată că peste două treimi din unitățile de învățământ din mediul rural se confruntă cu cel puţin un factor de risc educațional, cum ar fi rezultatele slabe la evaluarea națională, riscul de abandon școlar, ratele ridicate de absenteism și repetenție, și cu unul sau mai mulți factori de risc socio-educaționali, cum ar fi proveniența elevilor din familii dezavantajate economic sau spațiile și dotările materiale insuficiente.
Fundația Principesa Margareta a României și Fundația Vodafone România au decis să sprijine prin acest parteneriat dezvoltarea capacității locale din mediul rural de le oferi suport copiilor, prin cele opt centre sociale de tip „Școală după Școală”. Două dintre obiectivele urmărite în cadrul proiectului de prevenire a abandonului școlar în mediul rural sunt creșterea prezenței și îmbunătăţirea performanţelor școlare ale copiilor. Cei 300 de copii incluși în program au fost sprijiniţi cu îndrumare pentru rezolvarea temelor individuale și recuperarea lacunelor școlare, cu o masă caldă oferită zilnic, precum și cu participarea la ateliere și activităţi vocaţionale sau social-recreative, menite să le dezvolte abilitaţile sociale. Sesiunile de consiliere parentală, care au pus accent pe condiţiile de viaţă în cadrul familiei, au venit în completarea eforturilor de a ţine copiii conectati cu școala.
În luna noiembrie, 24 de specialiști în educaţie și personalul celor opt centre sociale au participat la un curs de dezvoltare a aptitudinilor de comunicare și pentru deprinderea metodelor nonformale de educație. Participanții au învățat cum să fie mai eficienți în activitatea cu copiii din comunităţile sărace și cum să interacționeze mai bine cu ei, pentru a-i ajuta să se dezvolte și să-și îmbunătățească încrederea în propriile capacități. Proiectul va fi extins în 2018 cu noi acțiuni ce viizează consolidarea capacității centrelor sociale de a oferi sprijin educaţional eficient în comunităţile mici.
Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 20 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.104 de programe derulate de 706 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 2,7 milioane de beneficiari – copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit peste 28 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.
De-a lungul celor 27 de ani de activitate, Fundaţia Principesa Margareta a României a sprijinit proiecte dedicate copiilor aflaţi în situaţii dramatice de viaţă, care se confruntă cu sărăcia extremă, riscă abandonul şcolar sau al familiei, probleme de sănătate sau excluziunea socială. Un număr de 25.000 de copii şi tineri şi aproximativ 2.500 de familii cu un trai precar, precum şi 650 de mici ong-uri locale, au primit ajutor şi asistenţă din partea Fundaţiei din 1990 şi până în prezent.