- 189 de copii din centre sociale și de plasament din județele Argeș, Brașov, Buzău, Ialomița și Tulcea vor primi cadourile de Crăciun pe care le-au cerut, cu ajutorul programului „Scrisori pentru Moș Crăciun” al Fundației Vodafone România
- Darurile de la Moș Crăciun vor fi oferite în cadrul unui spectacol special, ce va avea loc luni, 19 decembrie, la Teatrul Alexandru Davila din Pitești
- „Scrisori pentru Moș Crăciun”, cel mai amplu program de voluntariat al Fundației Vodafone România, a ajuns la cea de-a șaptea ediție
București, 15 decembrie 2016 – 189 de copii defavorizați din județele Argeș, Brașov, Buzău, Ialomița și Tulcea vor primi cadourile de Crăciun pe care le-au cerut, cu ajutorul programului „Scrisori pentru Moș Crăciun” al Fundației Vodafone România. Darurile vor fi oferite copiilor în cadrul unui spectacol special de sărbători ce va avea loc luni, 19 decembrie, începând cu ora 11.00, la Teatrul Alexandru Davila din Pitești. Evenimentul face parte din inițiativa „Scrisori pentru Moș Crăciun”, cel mai amplu program de voluntariat al Fundației Vodafone România, ajuns la cea de-a șaptea ediție.
„Te rog să treci și pe la mine, că vreau să te îmbrățișez și să mă joc cu barba ta albă. Aș vrea anul acesta să îmi aduci o geacă călduroasă, un fular, ghetuțe și, dacă nu îți cer prea mult, câteva dulciuri și o jucărie frumoasă. Știu că anul trecut ai avut multă treabă și nu ai putut să îmi trimiți prea multe, dar eu îți mulțumesc și te aștept cu drag anul acesta”, scrie Irina, o fetiță de 8 ani din Tronari, județul Buzău, în scrisoarea sa către Moș Crăciun.
Anul acesta, 600 de copii din centre sociale și de plasament din toată țara i-au scris Moșului pentru a-i transmite ce cadouri își doresc de Crăciun. Copiii provin din 18 comunități defavorizate din județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Cluj, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Suceava și Timiș.
Scrisorile au fost colectate de Fundația Vodafone România, scanate și încărcate într-o aplicație dedicată, astfel încât să poată fi citite de voluntari. Pentru fiecare dintre acești copii, un voluntar s-a transformat în Moș Crăciun, a cumpărat și a pregătit cadourile ce vor fi oferite în cadrul unui spectacol special, în care cei mici se vor întâlni cu spiriduși, magicieni și Moșul însuși. Pentru a acoperi întreg teritoriul țării, Fundația Vodafone România organizează patru astfel de spectacole regionale, în Pitești, Bacău, Cluj-Napoca și Craiova.
Din 2010, anul în care a fost lansat programul, 2.000 de copii din medii defavorizate din toată țara au beneficiat de cadouri din partea voluntarilor Fundației Vodafone România.
Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 18 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat aproape 1.000 de programe în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale, având ca beneficiari copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 23 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei se regăsesc pe fundatia-vodafone.ro, www.facebook.com/fundatiavodafone, http://fundatiavodafone-blog.ro.