- Beneficiarii direcți sunt peste 1.700 de elevi și 490 de profesori
- 60 de voluntari au susținut 30 de sesiuni de educație pentru tehnologie și non-formală
București, 8 septembrie 2021 – Fundația Vodafone România, World Vision România și Technology_VOIS România au dotat cu calculatoare, imprimante, programe software și echipamente de rețelistică 15 școli din mediul rural, de care beneficiază 1.734 de elevi și 490 de profesori. Investiția se ridică la peste 80.000 de euro și face parte din programul „Brighter Futures – A chance for a better tomorrow” derulat în perioada septembrie 2020 – iunie 2021 în 15 școli gimnaziale din județele Dolj (Unirea, Sadova, Castranova, Rojiște), Iași (Vlădeni, Chicerea, Alexeni, Ţibana, Butea), Vaslui (Dumești, Poienești, Grivița, Ivănești, Ursoaia) și Vâlcea (Ionești, Nicolae Bălcescu, Stoilești).
Obiectivul proiectului a fost digitalizarea unităților de învățământ din comunități rurale defavorizate prin dotarea lor cu echipamente IT și resurse educaționale, dar și furnizarea de educație non-formală sub formă de sesiuni de orientare în carieră și dezvoltare de abilități, susținute de 60 de voluntari Technology_VOIS pe teme precum tehnologia informației, managementul timpului, managementul conflictului, educație financiară și importanța educației. La cele 30 de sesiuni au participat peste 300 de elevi și profesori.
În cadrul aceluiași proiect, școlile au beneficiat și de donații de cărți (manuale și beletristică), dar și de truse medicale și truse de igienă conținând măști, dezinfectante și mănuși de unică folosință.
Proiectul a fost implementat de World Vision România și Technology_VOIS România, managementul proiectului fiind asigurat de Technology_VOIS cu sprijinul Fundației Vodafone România.
„Brighter Futures – A chance for a better tomorrow” este un proiect susținut anual de angajații Technology_VOIS, care se implică în activități de voluntariat precum: renovarea sălilor de clasă, recondiționări ale infrastructurilor digitale și IT din școli, susținerea sesiunilor de educație pentru tehnologie și strângerea de fonduri pentru completarea bugetelor (conferințe interne pentru angajații Technology_VOIS – „Brighter Futures Talks”, licitații de Sărbători).
World Vision România este o organizație care desfășoară programe de intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.
World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 30 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 500 de comunități din 18 județe.
World Vision România crede în dreptul la șanse egale pentru copiii de la sate și de la oraș și de aceea în comunitățile rurale unde este prezentă desfășoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung, cu focus pe educație și reducerea abandonului școlar, sănătate și protecția copilului, agricultură și dezvoltare rurală, angajament civic și creștin. Copiilor li se facilitează astfel accesul la condiții de viață mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunității în care trăiesc. Prin proiectele noastre, ne concentrăm pe transformarea comunităților și a membrilor acestora pentru a realiza o viață împlinită pentru fiecare copil.
www.worldvision.ro
http://www.facebook.com/WorldVisionRomania
http://blog.worldvision.ro/
Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei peste 20 de ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.168 de programe derulate de 745 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 3 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 31 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatiavodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.
Înființată în 2006, Technology_VOIS – Vodafone Intelligent Solutions – a evoluat de la un centru local de servicii la o companie de tehnologie cu prezență globală, ce își propune să asigure creștere rapidă și valoare adăugată pentru Vodafone.
Este format dintr-o echipă globală cu peste 24.000 de profesioniști, cu clienți în 28 de țări și 4 centre de servicii: în Egipt, India, Ungaria și România.
Susține Vodafone în tot ceea ce realizează, aduce inovație și agilitate în tot ceea ce întreprinde și tuturor celor cărora le ofera suport Vodafone. #wemovetheworld
https://vodafone.com/careers/professional-career-areas/shared-services