Din păcate, atunci când o persoană suferă un accident de coloană vertebrală (traumatism vertebro-medular), nu primește informații despre dizabilitatea sa și despre modul în care poate trăi independent de acum înainte.
Persoana care suferă un astfel de accident are nevoie atât de îngrijire medicală, dar şi de sprijin pentru recuperarea emoţională.
Tocmai pentru a suplini această lipsă, Fundaţia Motivation România a propus proiectul „Call Center pentru persoanele cu leziuni medulare”, pentru care a primit ajutor din partea Fundaţiei Vodafone România, prin intermediul programului „Mobile for Good”.
Lansat în luna mai 2014, proiectul se desfăşoară la nivel naţional, iar în prezent 110 pacienţi cu leziuni medulare au fost incluşi în program, pe baza recomandărilor din partea celor 11 spitale colaboratoare în proiect.
Reprezentanţii medicali ai celor 11 spitale au primit tablete cu ajutorul cărora colectează date despre cauzele leziunilor medulare şi nevoile pacienţilor aflaţi în grija lor, pacienţi pe care îi recomandă Fundaţiei Motivation România.
„Lipsa sprijinului emoţional post-traumatic şi a informaţiilor privind dizabilitatea, drepturile şi modalităţile de redobândre a independenţei duc la intervale lungi de izolare la domiciliu, depresie, dependenţă şi dificultăţi familiale asociate refuzului de a accepta dizabilitatea, dar şi la complicaţii medicale, din cauza utilizării unor echipamente medicale necorespunzătoare”, ne-a spus Oana Bulmaga, responsabil proiect.
Call Center-ul este un instrument cu rol consultativ care oferă solutii la probleme specifice, în timp real, şi prin care utilizatorii de scaun rulant pot susţine recâştigarea independenţei personale.
Rezultate
Până în momentul de faţă au fost asistaţi un număr de 110 pacienţi cu leziuni medulare, dintre care:
– pentru 38 dintre ei a fost facilitat accesul la obţinerea prestaţiilor sociale prin consiliere în vederea obţinerii certificatului de handicap;
– 40 dintre ei şi-au crescut gradul de mobilitate prin primirea unui scaun rulant;
– pentru 92 dintre ei a fost asigurat accesul la serviciile call center-ului prin donarea a câte unui telefon mobil;
– trei dintre ei au primit servicii de consiliere psihologică.
Principalele probleme pentru oamenii sună la call center:
- Să ceară informaţii asupra modului în care se poate obţine un scaun rulant decontat de Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate;
- Să fie consiliaţi pentru a obţine certificatul de încadrare în handicap;
- Să ceară informaţii şi intervenţii pentru modificarea locuinţei;
- Să fie informaţi cu privire la cele mai indicate centre de recuperare medicală din ţară;
- Să obţină informaţii privind activităţi de socializare disponibile în comunitatea lor, cum ar fi, spre exemplu, evenimente sportive adaptate.