Sănătate • Fundația Vodafone România - e normal sa facem bine

La rădăcina problemelor din sănătate

Spitale învechite. Aparatură depășită. Pacienți cu boli cronice grave care stau la zeci de kilometri de medicul specialist. Oameni care n-au fost niciodată la doctor. Am numărat doar câteva dintre problemele din sistemul de sănătate, probleme care ne afectează, în mai mare sau mai mică măsură, pe toți, indiferent unde locuim, dar mai mult pe cei vulnerabili – copii, vârstnici, oameni care stau la țară, oameni fără asigurare medicală. Și chiar dacă uneori vezi mai repede rezultatele dacă alegi să sprijini cazuri individuale, credem că lucrurile se schimbă cu adevărat dacă mergi la rădăcina problemelor din sănătate și încerci să le rezolvi acolo. Să modernizezi spitale. Să cumperi aparatură nouă. Să elimini distanța dintre pacient și specialist. Să duci serviciile medicale acolo unde nu le-a mai dus nimeni. Să renovezi centre de transfuzie sanguină. 

Este o muncă grea – trebuie să găsești parteneri capabili și dedicați, trebuie să aloci fonduri semnificative, trebuie să accepți faptul că proiectele de mare anvergură, precum construirea unei secții noi de spital, vor avea întârzieri, piedici, momente de deznădejde. Dar dacă vei continua să crezi că aceasta e cea mai bună soluție pentru ca toți copiii cu probleme de sănătate să aibă acces la cei mai buni medici, vei găsi puterea să mergi mai departe. Aceasta este viziunea noastră pentru îmbunătățirea serviciilor de sănătate din România și am reușit să mișcăm lucrurile în direcția cea bună: de la modernizarea unor secții vitale din spitalele pentru copii la folosirea telemedicinei și a aplicațiilor mobile pentru a monitoriza pacienții aflați la distanță. Toate contribuie la o șansă mai bună la o viață sănătoasă.

Programe strategice

 Buget alocat  
1 lei
 Unități medicale implicate  
1
 Soluții digitale
1

Noutăți din sănătate

Scroll to Top