Liderii unei comunităţii rome se luptă să ţină copiii la şcoală. De Medeea Stan
Joi, la 11.45, elevii de clasele V–VIII ai Şcolii Gimnaziale Negoi coboară pe rând dintr-un microbuz local galben şi calcă încolonaţi şi tăcuţi pe iarba umedă, pentru a ajunge la pavaj. Picăturile mici şi rare de ploaie de martie li se scurg pe obraji, iar unii dintre ei strâng ochii. Câţiva dintr–a VII-a se gândesc la testul de matematică pe care îl dau astăzi.
În comuna Negoi din judeţul Dolj, mulţi părinţi nu îşi încurajează copiii să termine nici măcar clasa a VIII-a, cu atât mai puţin să meargă la liceu – cel mai apropiat e la Băileşti, la 18 km distanţă. Transportul costă, iar unele familii nu au bani nici măcar de caiete. Pentru că nu îşi găsesc locuri de muncă în comuna natală, părinţii muncesc cu ziua pe la ferme din zonă, în Dăbuleni sau Bechet. La începutul primăverii, adulţii merg la plantat, iar în mai sau iunie pleacă în străinătate, unde îi iau şi pe copii, în caz că nu au rude cu care să îi lase acasă.
Anul trecut, la şcoala din Negoi erau înregistraţi 244 de elevi, majoritatea de etnie romă. Dacă rămân acasă în grija bunicilor, băieţii din comunitatea romă reuşesc să termine gimnaziul, însă pentru fete e mai greu. De mână cu elevele de 13 şi 14 ani se zăresc adesea bunicii care le însoţesc pe drumul spre şcoală, de frică să nu le fure vreun băiat sau să nu fugă ele cu cineva.
Nici pe cele două eleve dintr-a VIII-a, unde învaţă cinci români şi cinci romi, nu le mai lasă familia la ore. Anul acesta, ar trebui să susţină Evaluarea Naţională trei elevi romi, iar unul dintre ei e Alex. Băiatul cu ochi verzi şi cu părul pieptănat într-o parte, merge adesea cu familia în Spania. Spune că îi place la şcoală, mai ales la orele de română, dar la vară va trebui să întrerupă din nou cursurile şi să plece. „Nu cred că o să ajung la liceu; nu mă mai lasă ai mei”, spune elevul cu privirea în pământ. Pentru copiii ca Alex, în Negoi s-a înfiinţat în 2013 un Grup de Iniţiativă. Şase dintre cei mai activi membri – preşedintele asociaţiei, mediatorul şcolar, viceprimarul comunei şi trei lideri ai comunităţii rome încearcă să convingă părinţii şi elevii să nu renunţe la educaţie, printr-un program de tip after school, cu numele „Copiii, viitorul de mâine al localităţii”. Acest proiect propus Fundaţiei PACT, pentru care au obţinut o finanţare de 31.500 lei de la Fundaţia Vodafone România, s-a derulat din septembrie 2015 până în februarie, anul acesta şi a implicat 30 de elevi romi, 15 din ciclul primar şi alţi 15 de la gimnaziu.
Marcel Cîmpeanu, profesor de limba romani şi preşedintele Grupului de Iniţiativă, rămânea cu elevii cei mici o oră jumate sau două pe zi, miercuri, joi şi vineri, iar cu cei mari lucra Floriana Buţă, profesoara de matematică. De obicei, făceau teme, dar şi alte exerciţii. Copiii primeau mâncare caldă în aceste trei zile, pe la 12.00, ca să se întâlnească cei mari, care învaţă după amiaza, cu cei mici, care termină orele la prânz. Mâncau în sala de calculatoare, din caserole cu piure de cartofi cu carne şi castraveţi muraţi sau chifteluţe cu orez. Primeau şi desert, fructe sau prăjituri.
Cîmpeanu, un bărbat de 56 de ani, cu părul cârlionţat şi cărunt, predă limba romani din 2000. Până în 1990, a fost maestru instructor în cadrul atelierului din şcoală, apoi a lucrat ca tehnician la sonde şi la televizoare. I-a plăcut să înveţe; a terminat Facultatea de Psihpologie şi Ştiinţele Educaţiei în Bucureşti şi şi-a încurajat copiii pe acelaşi drum: o fată e profesoară, alta învăţătoare, iar băiatul studiază mecanică. Îi place să propună proiecte educaţionale şi să obţină finanţări, el fiind unul dintre puţinii oameni din comunitate care ştiu cum să facă asta. A scris primul proiect pentru Negoi, „Jocul, bucuria copiilor”, în ianuarie 2014 şi de atunci tot accesează fonduri pentru educaţie. Ştie că asemenea activităţi ajută atât elevii, cât şi părinţii, pentru că învaţă cu toţii câte ceva. „În viaţă nu trebuie numai să primeşti, trebuie să mai şi dai sau să mai rămână şi ceva în urma ta”, spune el, convins că „educaţia e baza societăţii şi că datorită ei ai loc de muncă, civilizaţie şi stimă de sine”. Tocmai de aceea, vinerea şi sâmbăta, Cîmpeanu invita părinţii la şcoală, la căminul cultural sau la primărie, şi le vorbea, laolaltă cu ceilalţi membri ai Iniţiativei, despre importanţa educaţiei şi despre situaţia şcolară a copiilor.
Floriana Buţă, profesoara de matematică, conduce zilnic 33 km de la Bârca la Negoi. Are doi copii, un băiat în clasa a V-a şi o fetiţă într-a II-a, care o întreabă de ce nu stă mai mult acasă. Pe elevii cu care a lucrat după ore i-a cucerit cu rebusuri matematice şi Sudoku. S-a bucurat că participanţii la proiect s-au ţinut de şcoală şi au mai lipsit doar în zilele cu ger. Crede că şi masa caldă a contat mult pentru copii. Îşi aminteşte că, la prânz, elevii nu mâncau tot din caserole şi nu înţelegea de ce. „L-am întrebat pe un copilaş: «De ce nu mănânci?». Şi mi-a răspuns: «Păi, trebuie să duc şi la fraţii mei»”.
Înainte de proiect, dacă unii elevi lipseau vreme îndelungată de la şcoală, Buţă îi căuta acasă. Încerca să convingă părinţii să nu ia copiii în străinătate şi să le întrerupă şcoala: „Ne lovim de un zid. Ne străduim să–i facem să vină până la clasa a VIII-a”. Încă se mai luptă pentru asta la şedinţele cu părinţii, dar la ultima, de pildă, n-a venit nimeni. Prea puţini părinţi se implică, şi simte dezinteresul ăsta din parte tuturor familiilor, nu doar în cazul celor de etnie romă. Acum vreo trei ani, o fată plângea că voia să facă liceul, însă părinţii au căsătorit-o imediat ce a terminat gimnaziul. Altă dată, Buţă a anunţat–o pe mama unei eleve că o tot căuta prin curtea şcolii un băiat din altă comună şi, după aceea, părinţii n-au mai lăsat-o la ore.
La ora de matematică, elevii din clasa a VII-a recapitulează teorema lui Pitagora, din care dau test după pauză. Buţă se plimbă printre bănci, în timp ce Gabi, unul dintre elevii care au participat la proiectul „Copiii, viitorul de mâine al localităţii”, se ridică în picioare din prima bancă de la perete şi spune definiţia teoremei. Băiatul are aparat dentar şi poartă pantaloni de trening cu dungi de un verde fosforescent. Se încurcă puţin, zâmbeşte, iar profesoara îl încurajează până reuşeşte să răspundă corect. Apoi, iese la tablă o elevă cu bucle lungi, care îi trec de umeri. Şi ea a participat la proiect. Demonstrează rapid reciproca teoremei lui Pitagora, şi anume de ce un triunghi nu este dreptunghic.Cîmpeanu nu vrea să rămână pasiv în timp ce copiii din comună abandonează şcoala, iar părinţii lor nu se gândesc la viitor. Cât timp poate, vrea să facă ceva folositor. Acum, are două proiecte în desfăşurare: „Joia veselă” şi„Educaţie pentru sănătate”. În cadrul primului, copiii de grădiniţă participă la activităţi sportive săptămânale, iar celălalt implică 16 întâlniri cu elevii, în timpul cărora diriginţii, medicul comunei şi asistentul medical le vorbesc copiilor despre importanţa igienei.
Şi elevii mici, şi cei mai mari se bucură de proiecte, în special de excursii. De curând, Cîmpeanu i-a dus la Coseşti, în Argeş, iar după ce s-au întors acasă, nici nu coborâseră bine din autobuz, că l-au întrebat: „Când mai plecăm?”.Părinţilor li se par utile activităţile şi îl mustră că nu îi include pe toţi copiii din sat. El şi-ar dori, însă locurile sunt limitate şi depind de buget. De fiecare dată când află despre o oportunitate de finanţare, Cîmpeanu scrie un proiect şi speră că va obţine banii necesari, căci aşa reuşeşte să îi ţină pe copii mai aproape de şcoală.
Acest material este realizat în parteneriat cu Decât o Revistă în cadrul rundei de finanţare Implicat în comunitatea mea, derulate de Fundaţia Vodafone România şi Fundaţia PACT. Mai multe poveşti despre implicare puteţi găsi pe platforma oameniisudului.com dezvoltată de Fundaţia PACT.
