Era anul trecut, cam pe vremea asta, când i-am cunoscut pe membrii echipei Neurocare. Oameni entuziaşti, dar mai ales determinaţi. Colaborarea lor cu Fundaţia Vodafone România s-a concretizat în proiectul „Epilepsia se poate vindeca”. Am stat de vorba cu ei ca să aflăm cum a luat fiinţă Asociaţia Neurocare şi care sunt elementele care îi motivează zi de zi. Iată ce ne-au spus:
„Primul semestru al unui student la medicină este… magic! Deja te vezi operând pe cord deschis şi salvând vieţi în gărzi. Te visezi rezolvând mistere diagnostice, ca doctor House, şi îţi imaginezi pacienţii care se uită la tine cu veneraţie. Nu există urmă de frustrare sau neputinţă. Nu ai aflat încă despre sentimentul pe care ţi-l dau aşteptarea în zadar, banii puţini şi pacienţii nemulţumiţi. În facultate anii se scurg greu, dar frumos, pentru ca apoi să urmeze câştigarea prin concurs a unei specialităţi în care să urmezi rezidenţiatul. De aici mai ai de parcurs aproximativ 4 ani ca să ajungi DOCTOR.
Ai învăţat, între timp, că primul semestru al Facultăţii de Medicină e… magic şi că magia durează puţin. Ai învăţat că nu poţi salva pacienţii fără aparatură, că dorinţa ta de a face acest lucru nu este suficientă şi că te afli în faţa unei alegeri: mă las înghiţit de „balena Sistemului” şi îmi aştept extincţia morală sau… caut soluţii!
Iar noi, o mâna de neurologi pediatri, am ales să căutăm soluţii şi să luptăm pentru ele! În anul 2011, uniţi de dorinţa de a ajuta şi inspiraţi de energia copiilor pe care îi îngrijeam, am pus bazele unui ONG: Asociaţia Neurocare. Membrii fondatori şi voluntarii sunt doctori şi asistente medicale care s-au susţinut moral reciproc şi care au găsit resurse să-şi alimenteze, în toţi aceşti ani, entuziasmul.
Aşa se făcea că, la 7 luni de la înfiinţare, organizam primul eveniment de conştientizare a epilepsiei în Parcul Herăstrău, apoi o campanie de strângere de fonduri pentru un neuroendoscop.
În februarie 2015, am aplicat pentru o finanţare prin programul “Mobile for Good” al Fundaţiei Vodafone România. Dorinţa noastră, utopie până în urmă cu 1 an, a început să prindă viaţă: puteam dota spitalul în care lucram cu aparatură de monitorizare electroencefalografică de ultimă generaţie, pacienţii noştri puteau beneficia de o examinare la standarde înalte şi noi aveam avantajul să iniţiem telemedicina în spital.
Suntem în perioada de derulare a proiectului ”Epilepsia se poate vindeca”, iar saltul calitativ în diagnosticarea şi tratarea epilepsiilor la copil este evident pentru noi toţi. Lucrăm ore bune în afara programului, însă primim încurajări de pretudindeni: de la pacienţi, de la părinţi, de la prieteni, de la familiile noastre. Deşi timpul nu ne mai ajunge de mult şi opreliştile administrative par a se înmulţi, simţim cum se reînfiripă în fiecare dintre noi magia primului semestru de Medicină”.
„Epilepsia se poate vindeca” este un proiect desfăşurat de Asociaţia Neurocare sub umbrela „Mobile for Good”.