Scleroza multiplă, boala adultului tânăr. Recunoaşte riscurile!

Scleroza multiplă, boala adultului tânăr. Recunoaşte riscurile!

Împreună cu Asociaţia SM Speromax Alba am lansat proiectul „Scleroza multiplă, boala adultului tânăr. Recunoaşte riscurile„, prin intermediul căruia am înfiinţat un centru de zi pentru acordarea de servicii socio-medicale specializate, pe o perioadă de 12 luni, pentru  80 de pacienţi diagnosticaţi cu scleroză multiplă, din judeţul Alba.

Investiţia Fundaţiei Vodafone România pentru dezvoltarea acestui proiect se ridică la aproximativ 42.000 de euro.

„Încă de la înfiinţare, asociaţia noastră a avut rezultate importante – spre exemplu, am ajuns în cele mai izolate colţuri ale judeţului, cum ar fi Vinta, Valea Tupilor sau Sugag, acolo unde se află pacienţi de sleroză multiplă”, a spus Dragoş Zaharia, preşedintele Asociaţiei SM Speromax Alba.

Fundaţia Vodafone România este alături de asociaţia din Alba încă din 2012. În fiecare an, un voluntar înscris în programul „Voluntar de Profesie” s-a implicat în susţinerea şi dezvoltarea proiectelor asociaţiei, iar anul acesta Speromax primeşte şi sprijin financiar, în cadrul rundei de finanţare „Fondul pentru Fapte Bune”.

„Ne-a impresionat programul propus de Dragoş în acest an, mai ales datorită faptului că abordează problematica acestei afecţiuni, nu doar din perspectiva bolnavului, ci mai ales din perspecti va celorlalte comunităţi implicate – membrii familiilor pacienţilor, medici specialşti şi studenţi la Asistenţă Socială, voluntari şi membri ai societăţii civile din Alba”, a spus Angela Galeţa, Director, Fundaţia Vodafone România.

În cadrul noului proiect, centrul de zi înfiinţat va oferi servicii de terapie ocupaţională, servicii de kinetoterapie şi servicii de însoţire, în special pentru deplasarea persoanelor cu handicap locomotor. În cazul pacienţilor nedeplasabili a fost creată o echipă interdisciplinară, care oferă asistenţă specializată la domiciliu, timp de un an de zile.

Asociaţia SM Speromax are în plan şi acţiuni de instruire a unui număr cât mai mare de voluntari, cu privire la asistenţa persoanelor diagnosticate cu scleroză multimplă, precum şi realizarea unor acţiuni de informare privind modul de îngrijire a acestor bolnavi, la nivel naţional.

Scroll to Top