București, 26 octombrie 2022 – Asociația Părinților Isteți și Fundația Vodafone România lansează „Educație fără bullying”, singura aplicație care ajută la prevenirea și combaterea bullying-ului în România. Aplicația, care se poate descărca gratuit din Google Play sau App Store, păstrează anonimatul utilizatorului și este foarte ușor de folosit de toți cei interesați: copii, părinți, profesori, indiferent de tipul de telefon pe care îl dețin. Proiectul este finanțat de Fundația Vodafone România prin Fondul pentru Fapte Bune.
La nivel european, România se situează pe locul al treilea in ceea ce privește bullying-ul în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Răspunsul la întrebarea: „Ce pot face în cazul agresiunilor din mediul școlar?” este acum la un click distanță. Aplicația este creată de specialiștii care au lucrat la legea de prevenire a bullying-ului în unitățile de învățământ preuniversitar. Acest instrument extrem de util face parte din Campania Strategică Națională de Conștientizare, Prevenire și Combatere a Bullying-ului demarată în 2017 de Asociația Părinților Isteți, împreună cu Itsy Bitsy, cu scopul obținerii unui climat propice învățării și dezvoltării armonioase a copiilor din punct de vedere fizic, emoțional și psihologic, în mediul educațional din România.
Aplicația oferă acces facil la legislația în materie de bullying și ajută utilizatorul să ajungă direct la instituțiile abilitate să îi ofere soluții în cazul agresiunilor, sau specific de bullying și cyberbullying, fiind concepută ca un instrument de întrajutorare a victimelor, dar și a celor aflați în poziția de martori ai bullying-ului.
Pentru că cel mai important este să previi fenomenul de bullying, și pentru că în societate există încă multă confuzie în privința tipurilor de agresiuni în rândul copiilor și a modului în care legile din România protejează copiii, aplicația oferă informații corecte, clare și practice, sub formă de scurte videouri, specific concepute pentru categoriile sociale: copii, părinți și profesori. Materialele video sunt realizate de psihologi specializați în lucrul cu copiii și pe teme de bullying: Adriana Mitu și Gabriela Maalouf. Care sunt diferențele între agresiune, bullying și abuz? Cum poți acționa ca victimă sau martor conform legilor în vigoare? Cine te poate ajuta, dacă ești copil, profesor, părinte sau martor de orice fel? Cum poți preveni violențele de orice fel în mediul școlar? Sunt doar câteva dintre întrebările pentru care aplicația oferă răspunsuri rapide direct pe telefonul utilizatorului.
Cauza antibullying și aplicația „Educație fără bullying” sunt susținute atât de influenceri relevanți pentru copii și adolescenți, precum Mimi și Andra Gogan, cât și de influenceri îndrăgiți de părinți și profesori: Andra și Cătălin Măruță, Andreea Marin, Călin Goia, Tily Niculae sau Feli. Creatoarea de conținut on-line Mimi, care știe din proprie experiență cât este de greu să fii o victimă a bullying-ului, să te simți rănit, singur și neajutorat, recomandă acum tuturor elevilor să folosească aplicația „Educație fără bullying”: „Există tot timpul cineva care își dorește să te ajute, trebuie doar să îndrăznești să ceri ajutor”.
Andreea Marin recomandă și ea aplicația ca instrument de ajutor foarte util părinților, profesorilor, copiilor: „Poți să descarci gratuit aplicația Educație fără bullying și să primești ajutor pe loc, în orice fel de situație de agresiune asupra unui copil. Mi-ar fi fost de mare ajutor acest instrument în copilărie, când m-am confruntat cu bullying-ul, chiar dacă nu știam că se numește așa”.
Elevii se pot înscrie aici pentru a participa la conferința online gratuită Educație fără bullying de sâmbătă 5 noiembrie, în intervalul orar 10:00 – 12:00.
Cadrele didactice se pot înscrie aici pentru a participa la una dintre conferințele online gratuite Educație fără bullying: sâmbătă – 12 noiembrie, 10:00 – 13:00 (clasele 0-4) sau sâmbătă – 19 noiembrie, 10:00 – 13:00 (clasele 5 – 12).
Conținutul aplicației are la bază Legea 221/2019 și Normele Metodologice de aplicare/iunie 2020, care au rezultat din colaborarea celor mai buni specialiști din țară, reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor implicate în prevenirea și combaterea fenomenului de bullying. Aplicația este creată de Asociația Părinților Isteți, cu sprijinul Fundației Vodafone România, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Consiliul Național al Elevilor și Itsy Bitsy.
Asociația Părinților Isteți militează de peste 5 ani pentru prevenirea și combaterea bullying-ului, fiind co-inițiatoare a Campaniei strategice naționale de prevenire si combatere a bullying-ului, împreună cu Itsy Bitsy FM. Asociația Părinților Isteți face parte din echipa care a elaborat Normele metodologice de implementare a legii de prevenire a bullying-ului, lucrează în continuare la ghidurile de implementare a acestor norme în toate instituțiile de educație preuniversitară din România. Asociația a organizat până acum campania socială «Bullying-ul începe acasă și se continuă la școală» (2017), campaniile de prevenire a bullying-ului adresate cadrelor didactice, Grădinițe fără Bullying (2017), Școli fără Bullying (2018), a realizat cartea-resursă “Cum să fii cool la școală – Educație fără bullying” (2021), campania “Creștem în siguranță” (2021), campania “Școli cu toleranță 0 la violență” (2022).
Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operațiunile comerciale ale companiei, înființată în 1998. În cei peste 20 de ani de activitate, Fundația Vodafone România a finanțat 1.168 de programe derulate de 765 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătății, educației, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 3 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 31 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatiavodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.