Sănătate

Parteneri

Asociația Sprijin pentru Diabet

Localizare

Național

Buget

414.000 lei

Anul lansării

2018

Beneficiari

Copii cu diabet zaharat de tip 1, insulinodependenți.

Scopul Proiectului

Modernizarea și eficientizarea managementului diabetului insulinodependent prin intermediul unei aplicații dedicate, care folosește diferiți algoritmi Machine Learning.

Problema identificată

Tratarea diabetului copilului insulinodependent se bazează în special pe cunoştinţele pe care părinţii le dobândesc în scurta perioadă de instruire pe care o au în timpul internării în spital cauzată de diagnosticare. La momentul actual, există în România doar câteva centre medicale în care se pot oferi aceste “instrucţiuni de folosire”, iar informaţia pe care acestea o comunică părinţilor este, de multe ori, minimă şi neadaptată nevoilor micului pacient, facandu-se, pe scurt, o încercare de adaptare a pacientului la afecţiunea medicală şi nu invers si schimbarea totală a stilului de viaţă a tuturor celor implicaţi (atât a micului pacient cât şi a întregii familii) cu nenumărate impuneri şi restricţii.

Soluția

Folosirea tehnicii moderne de tipul Inteligentei Artificiale pentru captarea, stocarea și prelucrarea statistică a datelor provenite de la sistemele de telemedicină ale copiilor beneficiari ai Centrului de Telemedicina, si  crearea  posibilitatii unor tratamente personalizate si dinamice, precum si generarea unui set de reguli pentru gestionarea unor situatii  de urgenta des intalnite in viata pacientilor cu diabet zaharat insulinodependent.

Rezultate

  • 200 de copii insulino-dependenți din 29 de județe ale țării vor beneficia în continuare de monitorizare și tratament bazat pe o aplicație care folosește Inteligența Artificială și algoritmii de tip ˶Machine Learning”
  • 50 de beneficiari noi, insulinodependenți, vor fi înrolați în sistemul de telemedicină si vor beneficia de îngrijire medicală de calitate
  • 50 de părinți vor dobândi noțiuni esențiale legate de managementul diabetului.
  • o aplicație dedicată managementului dinamic al diabetului insulinodepedent, care are ca scop un management personalizat, predictiv
Scroll to Top