Sănătate, Servicii Sociale

Parteneri

Fundația de Ajutor Medical Profilaxis

Buget

225.000 lei

Anul lansării

2017

Beneficiari

Adulți și vârstnici cu boli cronice și complicații ale acestora

Problema identificată

Conform raportului din 2015 privind „Starea de sănătate a populației din România”, datele statistice arată că:

– 1 din 4 persoane suferă de cel puțin o boală cronică;
– 32% din vârstnicii peste 65 ani întâmpină dificultăți în realizarea activităților zilnice;
– principalele boli pentru care populatia ia tratament medicamentos sunt bolile cardiovasculare: 51% din populatia 45-54 ani, 62% din populatia 55-65 ani, 72% populatia peste 65 ani.

În același an, Asociația Medicilor de Familie din România a semnalat un deficit de aproape 1.500 de medici de familie la nivel național.

Soluția

Cu ajutorul unei soluții de telemedicină, am oferit consultațiilor la distanță pentru pacienți din zonele izolate, cu precădere din mediul rural, în domeniile: cardiologie, bolilor interne, endocriologie, dermatologie, oftalmologie și pneumologie.

Rezultate

700 de adulți și vârstnici cu boli cronice și complicații ale acestora au beneficiat de peste 1.300 de consultații la distanță gratuite;
Am contribuit la validarea soluției de telemedicină care compensează lipsa medicilor specialiști din zonele rurale și din micile spitale orășenești.

Scroll to Top