Investiție în Mediul Rural • Fundația Vodafone România - e normal sa facem bine

Educație

Investiție în Mediul Rural

Localizare

Național

Buget

1,35 milioane de euro

Anul lansării

2015

Beneficiari

Programul s-a adresat elevilor, profesorilor și părinților din comunitățile vulnerabile, având și o componentă puternică de dezvoltare a organizațiilor locale și de voluntariat.

Scopul Proiectului

Programul demarat în 2015 are ca scop reducerea ratei abandonului școlar în rândul elevilor de la sate. Acest lucru a devenit posibil prin susținerea timp de trei ani a 12 centre „Școala după Școală” din zona rurală, dar și prin sprijinirea organizațiilor locale partenere în implementarea proiectului, astfel încât acestea să poată crește și să genereze schimbări reale în comunitățile din care fac parte.

Investiție în Mediul Rural - Proiecte

Caută PROIECT
DOMENIUL DE IMPLICARE
LOCALIZARE
ANUL LANSĂRII
Program pentru copiii din mediul rural
PARTENERI
Fundația de Sprijin Comunitar
ONG LOCAL
Fundația Serviciilor Sociale Bethany

Program dedicat copiilor din mediul rural, constând în activităţi care să le susţină independenţa, precum şi în servicii de consiliere şi orientare şcolară, cu scopul adaptării şi a inserţiei sociale.

Ateliere de handmad
PARTENERI
Fundația de Sprijin Comunitar
ONG LOCAL
Fundația Ancora Salvării

Organizarea unor ateliere de handmade pentru integrarea în societate a mamelor şi surorilor copiilor cu nevoi speciale.

Centru Școală după Școală Vaslui
PARTENERI
Fundaţia World Vision România
ONG LOCAL
Fundația World Vision România
Program de combatere a abandonului şcolar Vaslui
PARTENERI
Fundația de Sprijin Comunitar
ONG LOCAL
Fundația World Vision România
Moara din Găgești
PARTENERI
Fundația de Sprijin Comunitar
ONG LOCAL
Asociația „Buna ziua, copii din Romania”

Crearea unui atelier de morărit, pentru cereale sau păioase, atelier ce deservește atât Ferma Socială dezvoltată de Asociația “Bună ziua copii din România” în comuna Găgești, dar și locuitorii din împrejurimi, atelier în care se desfășoară activități de terapie ocupațională pentru persoanele cu dizabilități incluse în program

Donaţie pentru nevăzători
PARTENERI
Fundația de Sprijin Comunitar
ONG LOCAL
Filiala Judeţeană Vaslui a Asociaţiei Nevăzătorilor din România

Sprijin pentru nevăzători prin donarea unui număr de 130 de bastoane de orientare şi ceasuri vorbitoare în limba română.

Pentru 61 de localități din Vaslui.

Fond special de burse pentru copii Harghita
PARTENERI
Fundația Principesa Margareta a României
ONG LOCAL

Burse pentru elevii care provin din familii cu o situație economică precară, prin care își pot achiziționa cele necesare pentru a putea merge la școală: îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite și materiale educaționale.

Activităţi non-formale pentru copiii defavorizaţi Dolj 1
PARTENERI
Fundaţia World Vision România
ONG LOCAL
Asociația pentru Dezvoltare Comunitara „EURO” BREASTA

Sprijin pentru copiii defavorizaţi, prin renovarea şi dotarea Centrului “Școală după Școală” și oferirea accesului gratuit la activităţi care susţin comunicarea funcţională în limba română.

Programul “Investiţie în Mediul Rural”

Aproape jumătate din populaţia României trăieşte în mediul rural, de multe ori în condiţii extrem de grele. Vorbim despre copii care locuiesc în zone izolate şi care fac ore întregi pe drum că să ajungă la şcoală. Despre bătrâni rămaşi singuri şi pe care nu are cine să îi îngrijească. Despre oameni pentru care accesul la apă potabilă sau la încălzire este un lux. Sau despre cei care trăiesc în condiţii dure, fără perspectiva unui loc de muncă sau a unei speranţe de viitor. Peste jumătate dintre copiii români trăiesc în sărăcie, iar 74% dintre aceştia trăiesc la sat într-o sărăcie extremă, care le limitează dreptul la creştere şi dezvoltare fizică normală. Studiile arată că 225.000 dintre copiii din România merg la culcare flămânzi1. Sărăcia cu care se confruntă (foametea, frigul, lipsa curentului electric etc.) îi determină să se ocupe de responsabilităţile domestice, să muncească câmpul, şi astfel renunţă să mai meargă la şcoală. În ultimii ani, România este în topul Uniunii Europene în ceea ce priveşte rata de abandon şcolar iar numărul elevilor din zona rurală care abandonează școala crește de la an la an…2 Zeci de şcoli, grădiniţe, biblioteci şi asociaţii locale nu au infrastructură şi nici forţă financiară care să asigure copiilor accesul la educaţie, un drept fundamental. Copiii nu au bănci, scaune, dulapuri, căldură, apă curentă, toalete sau material didactic. Programul strategic ”Investiţie în Mediul Rural” vrea să aducă normalitatea în vieţile acestora.
Surse:

1 Fundaţia World Vision România, „Bunăstarea Copilului din Mediul Rural”
2 Eurostat, ”Education and Training Monitor 2017 Romania”

Edițiile programului

2017 - 2020

Din 2017 și până în 2020, Fundația Vodafone România a susținut prin programul Investiție în Mediul Rural desfășurarea activităților din 12 centre de tip Școală după Școală.

La finalul celor trei ani, 99% dintre elevi au promovat clasa, majoritatea și-au îmbunătățit abilitățile de învățare și rezultatele școlare la limba română și matematică. 91% dintre elevi au avut o frecvență a participării la ore mai bună. Programul a fost derulat împreună cu doi parteneri strategici: Fundația Principesa Margareta a României, care a co-finanțat activitatea a opt centre aflate în județele Alba, Bistrița-Năsăud, Constanța, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Neamț și Teleorman și Fundația World Vision România, care a susţinut, în cadrul parteneriatului, patru centre din județele Cluj, Dolj, Ialomița și Vâlcea. Valoarea finanțării acordate de Fundația Vodafone România a fost de peste 650.000 de euro.


La activitățile din centre au participat peste 360 de voluntari, dintre care 67 de seniori care și-au reconfirmat astfel rolul în comunitate și care au declarat că se bucură că pot fi utili.

2016 - 2017

A doua ediţie a programului strategic “Investiţie în Mediul Rural” a fost lansată în anul 2016 și a susținut proiecte din domeniile educaţiei şi serviciilor sociale necesare categoriilor defavorizate din satele şi oraşele mici din România.

Au fost implementate 30 de proiecte și s-au acordat 250 de burse sociale în toate judeţele ţării. Suma investită de Fundaţia Vodafone România s-a ridicat la 456.000 euro, iar investiția totală a programului a ajuns la peste 800.000 euro ca urmare a co-finanțării partenerilor, donațiilor și implicării comunităților locale prin acțiuni de voluntariat.

Programul a avut peste 18.000 de beneficiari: copii, adulți și bătrâni defavorizați economic sau social și peste 500 de voluntari.

Pentru desfăşurarea proiectelor, Fundaţia Vodafone România a selectat cinci parteneri strategici în cadrul unei runde de finanţare adresată ONG-urilor cu experienţă în dezvoltarea de proiecte în mediul rural.

Ulterior, partenerii au organizat caravane de promovare a programului în țară, iar proiectele au fost alese în urma unor runde de finanțare locale.

Parteneri strategici selectaţi au fost:

Fundația Mereu Aproape
Fundația Principesa Margareta a României
Fundația Serviciilor Sociale Bethany
Fundația de Sprijin Comunitar
Fundația World Vision România

Proiectele s-au desfășurat în perioada august 2016 – iulie 2017.

2015 - 2016

În anul 2015, Fundația Vodafone România a lansat prima ediție a programului „Investiție în Mediul Rural” care a susținut proiecte din domeniile educației, sănătății și serviciilor sociale necesare categoriilor defavorizate din satele şi oraşele mici din România.

Au fost implementate 55 de proiecte în toate judeţele ţării. Suma investită de Fundaţia Vodafone România a fost în valoare de 653.645 euro, iar investiția totală a programului a ajuns la circa 1.110.000 euro ca urmare a co-finațării Partenerilor, donațiilor și implicării comunităților locale prin acțiuni de voluntariat.

Programul a avut 35.207 de beneficiari: copii, adulți și bătrâni defavorizați economic sau social.

Pentru desfăşurarea proiectelor, Fundaţia Vodafone România a selectat patru Parteneri strategici în cadrul unei runde de finanţare adresată ONG-urilor cu experienţă în dezvoltarea de proiecte în mediul rural. Ulterior, partenerii au organizat caravane de promovare a programului în țară, iar proiectele au fost alese în urma unor runde de finanțare locale.

Parteneri strategici selectaţi sunt:

Fundația PACT
Fundația Principesa Margareta a României
Fundația Mereu Aproape.
Fundația de Sprijin Comunitar

Proiectele s-au desfășurat în perioada februarie 2015 – iulie 2016

Scroll to Top