Dosarul Digital • Fundația Vodafone România - e normal sa facem bine

Sănătate, Servicii Sociale

Dosarul Digital

Parteneri

Filiala Cluj Napoca, Fundația Dezvoltarea Popoarelor

Localizare

Național

Buget

240.000 lei

Anul lansării

2019

Beneficiari

Jurnal de sănătate și informații sociale pentru comunități defavorizate.

Problema identificată

De multe ori, organizațiile activează în zone vulnerabile, unde accesul la servicii sociale și medicale pentru membrii din comunități este redus sau inexistent. În aceste situații, colectarea recurentă de informații privind starea de sănătate a persoanelor este foarte dificilă. Spre exemplu, în mod frecvent, femeile însărcinate din aceste comunități ajung pentru prima oară la medic în momentul nașterii. O monitorizare a sănătății viitoarelor mame pe tot parcursul sarcinii ar face acordarea de asistență medicală – atunci când este cazul – mult mai eficientă, medicii având acces la o fișă minimală de sănătate a beneficiarelor. Asistenții sociali ocupă un loc important în inima acestor comunități și sunt obligați să completeze o întreagă documentație în format fizic, cunoscută drept ”dosarul beneficiarului”, o muncă laborioasă și consumatoare de timp, pe care profesionistul trebuie să îl aloce atunci când cineva se îmbolnăvește. Ce se poate face pentru a ușura tot acest proces?

Soluția

Dosarul Digital. Un jurnal de sănătate în format digital, web și app. (www.dosaruldigital.ro) Asistenții sociali, comunitari, mediatorii sau ONGurile își creează cont și mențin jurnale despre situația socială și de sănătate pentru beneficiarii din comunitățile în care activează. Proiectul face parte din programul strategic Connecting for Good și este incubat și dezvoltat prin programul Civic Labs by Code for Romania.

Rezultate

Rezultate așteptate în primul an după lansare:
  • 120 de instituții publice și ONG-uri informate
  • 3 webinarii despre utilizarea platformei
  • 24 de instituții și ONG-uri useri activi ai platformei

Beneficiile proiectului

Eficientizarea activității asistenților sociali, prin anularea procesului de a completa foaie cu foaie, câmpuri care se repetă într-un dosar cu pagini numeroase.

Centralizarea datelor privind munca lucrătorilor sociali în comunitățile pe care le servesc, într-un singur loc.

Timpul câștigat poate fi investit în a consolida relația cu beneficiarul.

Facilitarea accesului oamenilor din comunități dezavantajate la servicii medicale, educaționale și sociale.

Scroll to Top