Voluntari la centrul de zi Chance for Life • Fundația Vodafone România - e normal sa facem bine

Voluntari la centrul de zi Chance for Life

Centrul de zi Bursa Vodafone Chance for Life din Bucureşti, finanţat de Fundaţia Vodafone România, lucrează zilnic cu 20 de copii cu potenţial intelectual ridicat, care provin din familii defavorizate.

Din 2004, programul “Bursa” a devenit a doua casă pentru ei, mai mult de jumătate dintre copii venind de opt ani la centru. Aici primesc o masă caldă, îşi fac temele, lucrează suplimentar, participă la numeroase activităţi educative şi creative şi la diverse concursuri la care primesc premii cu care se mândresc.

Pentru că este important ca acești copii să găsească la centru mereu un mediu cald, frumos şi primitor, prietenii noştri de la Chance for Life şi-au propus ca în luna mai să dea o nouă culoare centrului. Şi pentru că aveau nevoie de ajutor, i-au invitat pe voluntarii de la Vodafone să participe la redecorarea spațiului.

Ghivecele au prins viaţă pentru că au fost pictate pe ele vise, inimioare, floricele, căsuţe, animale şi multe pete de culoare. Pe urmă au fost puse răsaduri în ele, crăiţe, flori de piatră, gheţişoare, dafine şi castraveţi.

Pentru că treaba a fost terminată mai devreme, voluntarii au ieşit în parc cu cei mici, unde s-au jucat  volei și au făcut valuri.

Scroll to Top