În urma solicitărilor venite din partea organizaţiilor non-guvernamentale, perioada de înscrieri pentru programul „Voluntar de Profesie”, ediţia 2014, s-a extins până în data de 10 octombrie 2014. De asemenea, toate celelalte termene din calendarul programului se extinde cu încă două săptămâni.
E uşor să ajuţi!
Dacă eşti o persoană ambiţioasă, entuziastă, dedicată şi hotărâtă să schimbi în bine viaţa oamenilor din jurul tău, candidatura ta la programul „Voluntar de Profesie” îţi oferă ocazia să-ţi concentrezi energia pe ceva de care îţi pasă cu adevărat, timp de 9 luni.
Dacă doreşti să produci o schimbare şi să aduci o bucurie în vieţile oamenilor, te poţi înscrie completând formularul online, disponibil pe pagina Fundaţiei Vodafone România.