Cum un război de țesut recondiționat a adus împreună două generații.
De Diana Oncioiu
Doamna Geta, o femeie înaltă și hotărâtă, își dă jos papucii negri, prăfuiți de la mersul pe drumul neasfaltat și își pune botoșii croșetați cu lâna ei de către o vecină din sat. Ea nu croșetează decât șosete. Se așază la războiul de țesut, vechi de 70 de ani și începe să apese cele două pedale din lemn. Astfel se pun în mișcare două ițe, care la rândul lor ridică firele de urzeală prin care doamna Geta introduce cu răbdare bucăți colorate de material.
Geta Duțu are 58 de ani și vine la Centrul Multifuncțional din satul brăilean Lanurile, ca să îi învețe pe copii un meșteșug uitat. Când s-a căsătorit, a primit războiul vechi de 70 de ani de la soacra ei. La el a făcut preșuri, cuverturi, carpete pentru mai tot satul. De vreo șapte ani, de când i-a murit unul dintre cei cinci copii, doamna Geta nu prea mai țese. E nevoie de multă concentrare, iar ea nu o mai are, mai ales la lucrări complicate. La preșuri e mai ușor, așa că a acceptat provocarea celor de la Centru. În plus, nu e singură. O mai ajută și Sanda Sâmpetru.
Tanti Sanda are 77 de ani, e văduvă de aproape un an, are cinci nepoți și 18 găini. Ca și cele trei surori ale ei, s-a măritat cu o zestre țesută la război de mama. Astăzi „nu mai țese nimeni”, se plânge ea. „Iau totul gata făcut și sunt niște prostii”.
Iulia, o fetiță de zece ani, a învățat să țeasă de la tanti Sanda. A urmărit-o atentă și apoi a făcut exact ca ea. Iulia e în clasa a IV-a și e printre ultimii copii care se îndură să plece de la Centru, seara, după mai multe ateliere. Crede că la țesut cele mai importante sunt picioarele, iar ea loveşte mereu ritmic şi cu putere în pedalele războiului. Pentru că acasă se plictisește, Iulia participă la aproape toate atelierele de la Centrul Multifuncțional: chitară, vioară, orgă, dansuri populare, cor. Centrul mai găzduiește și ore de arte plastice, dansuri moderne, șah sau pregătire la matematică.
Toate aceste activități sunt posibile pentru 80 de copii datorită Grupului de Inițiativă pentru Dezvoltare Integrată din satul Lanurile. Cu finanțarea de 31.500 de lei obținută în septembrie 2015 de la Fundațiile PACT și Vodafone România, localnicii au cumpărat un pian digital, o orgă, două viori, patru chitare și un acordeon. Au adus de două ori pe săptămână și un psiholog care să discute cu elevii de clasele a VII-a și a VIII-a, dar și cu părinții lor despre abandon școlar. Doamna Geta și-a pus războiul la bătaie pentru toți copiii care vor să învețe țesătorie. La jumătatea lunii aprilie, copiii cuprinși în proiect vor merge în prima lor excursie de trei zile la Iași, Suceava și Piatra Neamț.
Coordonatorul grupului format din opt oameni este Daniel Ivan, învățător la clasa a II-a la școala din sat și profesor de chitară și vioară la Centru. Daniel, în vârstă de 34 de ani, vine dintr-o familie simplă de dascăli. Mama și tatăl său încă mai predau la școala din sat, iar sora lui e profesoară de limba română la o școală din Constanța. Învățătorul ar vrea ca cei mici să aibă parte de ceea ce el nu a avut în copilărie. I-ar fi plăcut, de exemplu, să învețe să cânte la pian la vârsta Iuliei.
Daniel nu e plătit pentru zilele petrecute la Centru, inclusiv weekendurile, dar nu se plânge, ba dimpotrivă. Spune că face toate aceste lucruri pentru că se simte dator să dea mai departe ceea ce el știe, fie că e vorba de lecții de chitară sau de vioară. O spune cu modestie și oarecum rușinat că trebuie să înșire lucrurile la care se pricepe. Nu vrea ca lumea să creadă că se laudă. În plus, știe ca e doar la început de drum. Proiectul finanțat de Fundațiile PACT și Vodafone România a fost prima acțiune a grupului de inițiativă. Speră să mai fie și altele. Satul are copii talentați care merg din păcate să danseze și să cânte pe la vecini pentru că în Lanurile există sală de festivități și cămin cultural doar cu numele. Momentan prima este ocupată cu tomberoanele care nu au fost încă împărțite pe la oameni, iar căminul nu e funcțional.
În timp ce doamna Geta țese, tanti Sanda croșetează o vestă. În jurul lor, 24 de copii de la clasa pregătitoare până la clasa a VI-a, cântă. Încep cu un cântec despre primăvară, apoi continuă cu unul despre copilărie, și altul despre mamă. La cel din urmă, le dă tonul de la pianul electric, Iulia. Urmează solo-ul unui băiat de 11 ani, blonduț cu ochii mici despre care profesorul de cor spune ca este foarte talentat. Și tanti Sanda crede asta. După ce băiatul termină de cântat, lasă andrelele și aplaudă împreună cu ceilalți copii. Îi place la Centru: „Mai auzi o vorbă de la unul, de la altul, un cântec”.
În limbajul ONG-istic, o astfel de activitate se numește transfer intergenerațional. Pentru Daniel și participanți este o șezătoare. Una ceva mai modernă, care are loc ziua nu seara, primăvara nu iarna și din care lipsește soba. Nu lipsesc însă cântecul, voia bună, tradiția, curiozitatea și dorința de a învăța. După ce termină de cântat copiii dau târcoale războiului, pun întrebări și rând pe rând îi iau locul dommnei Geta la țesut. Pe la ora 15:00, fiecare o ia spre casa lui. Doamna Geta își scoate botoșii, îi pune într-o plasă, se încalță cu papucii negri și pleacă și ea. În urmă rămâne Daniel, să se asigure că totul e în regulă. Mâine copiii au chitară și pian.
Acest material este realizat în parteneriat cu Decât o Revistă în cadrul rundei de finanţare Implicat în comunitatea mea, derulate de Fundaţia Vodafone România şi Fundaţia PACT. Mai multe poveşti despre implicare puteţi găsi pe platforma oameniisudului.com dezvoltată de Fundaţia PACT.
