La Ateneul din Bacău, copiii râd cu așa poftă încât zgomotul care străbate sala pare o mostră acustică perfectă a bucuriei de a trăi. Cel care îi înveselește acum este un magician, Augustin pe numele său de scenă, care a reușit, într-o dimineață înaintea Crăciunului, vraja ideală: să le ofere unor copii cu vieți încercate un moment pe care l-a golit de grijă și l-a umplut de veselie. Ca această magie să reușească a fost nevoie de pregătiri impresionante în culise, pe care le-au dus, la bun sfârșit, în câteva săptămâni, un spiriduș, câteva zeci de voluntari și câteva sute de de donatori. Când râd, toți copiii din lume par egali și ai putea să nu-ți dai seama că mulți dintre copiii din această sală duc o luptă inegală cu viața. Cu ceva vreme în urmă, ei au scris câte o scrisoare.
„Moșule, chiar cred în tine acum”
Spiridușa Clodi a fost acolo să îi ajute să o înceapă și să o ducă la bun sfârșit, a luat-o cu ea și i-a dus-o mai departe lui Moș Crăciun. „Unii vin să scrie scrisoarea fără să creadă că există Moșul și ajung să creadă în Moșul. Ieri un copil a spus după ce a primit cadoul: Moșule, chiar cred în tine acum”. Uneori copiii nu știu ce să ceară, explică ea. „Le spui să îi povestească Moșului câte ceva despre ei, ca să îi cunoască mai bine. Unii copii nu au acces la informație, nu știu ce jucării există, nu vor să ceară prea mult. Unii nu au ce mânca, mi-au spus că nu au un sandviș în ghiozdan, mulți străbat distanțe lungi până școală. Și le spuneam: Dar poate nu ai ghetuțe. Și ei spuneau: Ba am, uite! Și aveau niște ghetuțe rupte în picioare. Poate vrei o gecuță? Atunci încep, încet-încet, dacă le dai încredere, să ceară ceva”, spune spiridușa. Când este în preajma copiilor, în costumul ei roșu cu verde, este întotdeauna veselă și plină de viață.
Fetița care a cerut sănătate pentru fratele ei
Când stă așezată pe un scaun în sala pe care voluntarii o pregătesc pentru spectacol, în hainele ei obișnuite, cea care îi dă viață, actrița Veronica Popescu, lasă să se vadă și un alt sentiment, de care spiridușii se feresc de obicei. Tristețea. „O fetiță mi-a spus că ea nu vrea nimic altceva decât ca fratele ei să fie sănătos. A avut un accident, i-a explodat soba în față, a trebuit să facă multe operații. Era și el acolo, stătea cu capul plecat. Când l-am luat în brațe și l-am pupat a ridicat privirea”, povestește ea.
Alexandru ar trebui să fie în clasa a șaptea, dar din cauza operațiilor repetate, este abia într-a treia. Trăiește împreună cu părinții, sora și frățiorul lui mai mic, într-un sat izolat din comuna Stănișești, județul Bacău. Este timid și blând și se ține, de obicei, departe de ceilalți. Înainte de începerea spectacolului de la Bacău, o voluntară l-a convins să se urce pe scenă și să se prindă într-o horă alături de alți copii. A început să zâmbească.
„Eu nu sunt bolnavă. Nu-i așa, tati?” Disperarea din ochii unui părinte
Veronica Popescu a adunat, în cadrul programului „Scrisori pentru Moș Crăciun”, derulat de Fundația Vodafone România, dorințele a 600 de copii din toată țara. Scrisorile au ajuns apoi la donatorii care au încercat să îndeplinească cât mai multe dintre ele și care au trimis apoi darurile către unul dintre Atelierele Moșului. De acolo, voluntarii le-au sortat, le-au încărcat și transportat către cele patru orașe din țară – Cluj, Bacău, Pitești și Craiova, unde copiii au fost invitați să ia parte la un spectacol și să se întâlnească cu Moș Crăciun. I-am văzut pe voluntari în seara de dinaintea spectacolului de la Bacău, formând un lanț uman în timp ce descărcau cadourile, împodobind bradul, pregătind scena. Cu doar o zi înainte, făcuseră același lucru la Cluj.
Acolo, Veronica Popescu a întânit la o fetiță pe care nu o va putea uita niciodată. „Am fost la Oncologie, iar ea se internase chiar în acea zi. Le-am spus copiilor că aș vrea să îi îmbrățișez, că îmi sunt dragi, dar că nu am voie, pentru că vin de afară și afară sunt microbi. Le-am dat cadourile și i-am dat și ei ceva, pentru că întodeauna sunt pregătite cadouri în plus, în caz că este vreun copil nou. Fetița stătea lângă brad cu tăticul ei și mi-a zis: Dar pe mine poți să mă îmbrățișezi, că eu nu sunt bolnavă. Nu-i așa, tati? Și el i-a spus: Da, tati, tu nu ești bolnavă. Privirile ni s-au întâlnit și am văzut atunci disperarea din ochii lui”. În timp ce povestește, ochii Veronicăi se umezesc.
Poveștile de viață pe care le spun scrisorile
Majoritatea copiilor din programul „Scrisori pentru Moș Crăciun” trăiesc în comunități defavorizate din mediul rural, dar de multe ori au de înfruntat mai mult decât sărăcia: unii suferă de pe urma lipsei părinților, alții din cauza scandalurilor din familie, alții luptă cu boala. Sunt povești de viață care transpar câteodată în scrisorile către Moș Crăciun, a văzut Angela Galeța (foto), directoarea Fundației Vodafone România.
„Când am început proiectul, ne gândeam dacă nu o să fie un efort prea mare pentru ajutoarele lui Moș Crăciun să pregătească aceste cadouri, pentru că ne așteptam la niște scrisori lungi, cu multe dorințe. Apoi am văzut că acești copii nu își doresc în primul rând jucării, ci sunt foarte mulți care își doresc haine, încălțăminte pentru ei sau pentru frații lor. E foarte impresionat să citești scrisori în care un copil scrie: Dacă poți, Moșule, și dacă reuești să ajungi și la mine anul ăsta, te-aș ruga să îmi aduci ghete, o geacă, o bluză, o pereche de mănuși pentru fratele meu. Sau un pix cu bilă, sau creioane cu sclipici. M-a surpins să văd că sunt mulți copii care cer o carte. E foarte impresionant când citești cum un copil scrie că își dorește sănătate pentru fratele lui sau cum altul își dorește să fie liniște în casă”, spune ea. Toți cei 600 de copii care i-au scris lui Moș Crăciun sunt beneficiari și ai altor programe susținute de Fundația Vodafone România.
„Sunt copii pe care îi vezi la început într-un fel și care ajung să se schimbe în timp. Sunt copii care acasă nu au curent electric și care vin la un centru de zi să își facă temele, iar acolo primesc și o masă caldă. Sau sunt copii care au nevoie de liniște, pentru că vin din familii dezorganizate, iar acolo e insula lor de liniște și de fericire. Sunt copii a căror viață s-a schimbat, pentru că au primit burse și datorită acestor burse au reușit să facă un liceu. Sunt vieți luminate. La final de an încercăm să aducem, pe lângă nevoile zilnice pe care încercăm să le acoperim, un pic de magie în viețile lor”, spune Angela Galeța.
La spectacolul de la Ateneul din Bacău, vreo zece copii în scaune cu rotile se distrează de minune în timp ce pe scenă de joacă Pinocchio. „A fost pentru prima oară când au văzut un teatru de păpuși”, spune Mihaela Mihalache, mama a doi copii cu nevoi speciale și cea care a înființat, în urmă cu șase ani, în localitatea Liești din județul Galați un centru pentru copiii cu dizabilități, prin care încearcă să le deschidă acestora o portiță spre lume.
Astăzi copiii cu handicap grav învață să se facă înțeleși și să îi înțeleagă pe cei din jurul lor. În timpul spectacolului, unul dintră băieți îi arată Mihaelei cum se schimbă peisajul din spatele personajelor. Cu ani în urmă, își amintește că, de Crăciun, la copiii ei nu veneau nici măcar colindătorii. „Când vin colindătorii, eu fac din asta o adevărată poveste pe care le-o spun câte două-trei zile. Le spun de ce au venit, ce sărbătoare este, iar ei asociază clopoțeii colindătorilor cu povestea. Și știu că atunci când începe să cadă ninsoarea, când clopoțeii sună, e vremea în care vine moșul cu barbă albă”, spune Mihaela Mihalache.
La finalul spectacolului de la Bacău, Moș Crăciun a venit pentru cei 132 de copii aflați în sală. Cei mai mulți își desfac nerăbdători cadourile. Unii așteaptă să le desfacă acasă împreună cu frații lor.
