La 23 de ani, Mădălina Bratu a absolvit Politehnica, secția de Calculatoare în Limba Franceză, face voluntariat, a fost bursieră în Franța și Italia și se află la a a treia călătorie în SUA, în cadrul programului Work and Travel. În urmă cu mulți ani însă, Mădălina era un copil sărac din Costești, dintr-o familie care se lupta pentru a rămâne pe linia de plutire. „Mama avea un salariu mizer, tata lucra fără carte de muncă, nu aveam un loc al nostru și am fost nevoiți să ne mutăm de mai multe ori, la intervale scurte de timp. Într-o zi, când venea de la școală, fratele meu care era mai mic cu doi ani, a oprit o femeie în parc și a întrebat-o: Eu unde stau? Unde este casa mea?”, își amintește astăzi Mădălina. Sărăcia îl învață pe un copil că nu are cum să ceară mai mult, până când ajunge să creadă că are voie să spere mai mult. Îl învață că pentru el nu se poate, până când îi intră în cap că el nu poate. Dacă cineva nu îi întinde o mână la timp, dacă nu crede și nu investește în el, atunci există un risc uriaș ca acel copil să fie pierdut.
„Erau multe lipsuri ce trebuiau acoperite cumva. Și cred că, dacă nu era atunci cineva care să ne dea toată susținerea de care aveam nevoie, ne marca”
În acei ani grei, șansa Mădălinei și a fratelui său mai mic, a fost reprezentată de o asociație din Costești, Hercules. Timp de trei ani, au mers acolo aproape zilnic: au primit o masă caldă și și-au făcut temele, s-au jucat, au desenat și au făcut origami, au fost în tabere gratuite și au cântat colinde. Unul dintre profesorii voluntari cânta la chitară și când se întâmpla asta, grijile copiilor dispăreau parcă. Câteodată mergeau în excursie la București, unde au văzut Palatul Parlamentului și au petrecut un 1 Iunie cu prințese și înghețată.
La un moment dat, atunci s-a născut sora lor cea mică, părinții și-au putut face o casă pe un loc de la bunica lor. S-au mutat în ea fără să fie cu totul gata. „Mama mea născuse de trei luni, casa era abia construită, așa că a trebuit să stăm toți cinci în sufragerie. Tencuiala nu se uscase, era martie, nu era suficient de cald afară, sora mea plângea, iar de pe pereți se scurgea apă. Și atunci ne-a fost foarte greu, stăteam cinci suflete într-o singură cameră. Imaginea aia mi-a rămas fixată, a rămas și cu sunete, și cu mirosuri și cu zgomote, era întuneric”, descrie Mădălina Bratu tabloul condensat la vremurilor de restriște pe care le-a trăit. La puțin timp după asta, avea însă să vadă luminile Parisului.
„Eram mici și nu știam cum să deschidem ochii mai mult, să captăm tot. Eram fascinată de tot aerul parizian”
Mădălina Bratu a reușit să intre la liceul pe care îl visase unde a întâlnit o profesoară de franceză extrem de dedicată și implicată. Datorită ei, a putut vizita la 15 ani Parisul, în cadrul unui program destinat elevilor. „Eram mici și nu știam cum să deschidem ochii mai mult, să captăm tot. Eram fascinată de tot aerul parizian, simțeam cum turnul Eiffel se înclină spre mine. Priveliștea de la Sacré-Cœur a fost wow, a fost cea mai intensă experiență pe care am trăit-o”, spune absolventa. După ce a intrat la facultate, a făcut un stagiu la o compania din Franța, de unde s-a întors cu un accent de care este mândră și astăzi. Apoi a călătorit în Italia, Cipru și Macedonia în cadrul proiectului Erasmus, dar și în SUA, cu programul Work and Travel.
Vrea să dezvolte un program pentru copiii din Costești. „Îmi doresc foarte mult să îi ajut, pentru că și eu am primit ajutor, atunci când am avut nevoie”
Familia Mădălinei este astăzi bine – tatăl său are acum mică firmă de materiale de construcții, la care îl ajută și fratele său, iar mama sa lucrează la o fabrică de componente auto. Când se duce acasă, la Costești, membrii Asociației Hercules o primesc cu brațele deschise, iar tânăra îi ajută pe elevi să învețe limbi străine. Din copilul de ieri, s-a transformat în „doamna”, așa cum o strigă cei mici.
Mădălina Bratu își dorește să îi ajute, pe viitor, pe copiii din Costești și să deschidă un centru în care aceștia să învețe gratuit limbile străine. „Copiii au foarte mult potențial, dar mulți au o situație financiară precară, părinții au plecat în străinătate sau au divorțat. Cred că nici nu se gândesc ei la 11 ani: Da, eu o să merg la o facultate. Se întreabă: Cine o să mă susțină? Și atunci vreau eu să le dau un imbold: Uite unde am ajuns, dacă am învățat limba engleză și dacă am perseverat și am vrut să fac mai mult. Îmi doresc foarte mult să îi ajut, pentru că și eu am primit ajutor, atunci când am avut nevoie”, explică ea.
Știe că un sprijin venit la momentul potrivit poate întoarce destinul unui om dinspre întuneric spre lumină. „Un copil aflat într-o situație dificilă are nevoie de înțelegere, are nevoie de cineva care să îi înțeleagă trăirile și situația, are nevoie de susținere, mai întâi morală, apoi financiară. Și are nevoie de căldură, de sprijin din toate părțile. Are nevoie de cineva sau ceva care să suplinească lipsurile din familie”, spune Mădălina.
Ea este dovada că o astfel de intervenție este cea mai profitabilă investiție în viitor.
