„Dacă un copil poate să țină găleata în mână, va căra apă în fiecare zi”, îmi spune Gabriela Achihai, președintele Fundației de Sprijin Comunitar (FSC) din Bacău. De când sunt foarte mici, mulți copii din comunitățile rurale sărace merg cu vaca pe câmp, hrănesc animalele, taie lemnele, fac focul. Fetele fac mâncare, spală, deretică, își cresc frații mai mici. Trudesc toată ziua, iar la capătul acestei munci grele se află zidul acela mare care le închide viitorul.
Membrii fundației încearcă să îi convingă pe părinți să îi lase la școală, le trimit pediatru în curte, duc muncă de lămurire cu adulții să îi pună mai puțin la muncă pe cei mici și să nu le mai dea să bea alcool. „Există aceste concepții: Dă-i țuică copilului ca să doarmă. Dă-i să bea că poftește. Au fost situații în care a venit medicul să le facă vaccinul, iar copiii au fugit pe geam pentru că erau băuți și măcar atât știau, că nu ai voie să iei medicamente cu alcool”, vorbește Gabriela Achihai despre numai una dintre problemele care amenință dezvoltarea copiilor din mediul rural.
O alta ține de faptul că părinții nu văd de ce copilul lor și-ar pierde timpul cu învățatul, când e atâta treabă de făcut prin curte, iar școala „oricum nu îi ajută la nimic”.
„Ei spun că de ce să facă școală, că nu vor găsi loc de muncă și că, oricum, or să vină tot acasă să stea. Sau că or să plece în străinătate și acolo nu îți trebuie școală. În România, zic ei, nici măcar unul cu școală nu găsește serviciu. Și noi încercăm să le explicăm că dacă are școală își găsește de lucru, că e mult mai ușor dacă e calificat. Chiar am avut un proiect pentru calificarea adulților și le spuneam: Dacă aveai și tu mai multe clase făceai un curs, puteai să devii altceva”, povestește președinta FSC.
Cum a evoluat satul din care, acum 10 ani, doar un elev ajungea la liceu
Și totuși, în timp, câte ceva s-a mai schimbat. În urmă cu zece, dintr-unul din cele mai năpăstuite sate ale Bacăului, Slobozia Noua, un singur copil reușea într-un an să ajungă la liceu. „Astăzi cu ajutorul programelor și a burselor oferite de Fundație, între 18 și 20 de copii merg mai departe anual la liceu”, calculează aceasta. Un fată din Vultureni care a fost sprijinită să studieze s-a întors de curând în comună ca profesoară.
În zonele sărace din Bacău, FSC a înființat opt Cluburi cu Lipici, centre educaționale de zi în care copiii primesc o gustare, își fac temele și fac activități extrașcolare.
Totul cu ajutorul unor oameni din comunitatea locală selectați și pregătiți în cadrul unor cursuri de formare. Copiii cântă, pictează, învață noțiuni elementare despre cum să își administrează banii, vorbesc cu un adult despre cum va arăta viața de la un liceu din oraș pentru ei și despre provocările care îi așteaptă. „Mergem mult pe abilitățile de viață, le spunem inclusiv că la liceu s-ar putea să întâlnească copii care or să râdă de ei și discutăm despre cum pot face față. Vorbim cu părinții, acordăm burse, găsim sponsori care o să suporte o parte din costurile pe care le presupune mersul la liceu. Le găsim mentori, liceeni din oraș care fac voluntariat și pe care îi cunosc din timpul unor școli de vară”, arată Gabriela Achihai.
Din păcate sistemul de învățământ din mediul rural, cu suplinitori care fac naveta și predau mai multe materii, îi lasă în urmă pe copiii din categoriile vulnerabile. Așa se face că uneori aceștia ajung în gimnaziu fără să știe măcar să citească. În cazul lor, să învețe să scrie devine o performanță, iar despre liceu nici nu poate fi vorba.
90% dintre copiii dintr-o comună au carii, 50% probleme de osatură
O altă componentă a programelor FSC o reprezintă asistența medicală. Fundația aduce medici pediatri în zonele rurale pentru a evalua starea de sănătate a copiilor și pentru a le învăța pe mame cum să îi îngrijească și ce să le dea să mănânce. O evaluare făcută într-un dintre comune a scos la iveală că 90% dintre copii aveau carii, iar jumătate dintre ei aveau probleme de osatură, provocate, cel mai probabil, de munca în gospodărie, de poziția deficitară în bancă și de dormitul pe suprafețe improvizate. Medicii mai găsit copii cu probleme oftalmologive, probleme de inimă și probleme de ficat despre care părinții lor nu știau nimic. În cazul unora dintre ei va fi nevoie de investigații suplimentare și de tratament la oraș.
Neputința vârstnicilor din mediul rural
Gabriela Achihai a început să lucreze în domeniul asistenței sociale în anul 1992, ca translator pentru asistentele și medicii britanici de la Relief Fund for Romania care veniseră să își ofere ajutorul în România rurală. Era om bun la toate: conducea rulota în care se afla cabinetul mobil, încerca să vadă de ce au nevoie oamenii, traducea. După ce englezii au plecat, în 1995, ea a continuat proiectul cu medici și asistente din România, iar în 1997 a înființat Fundația de Sprijin Comunitar, ale cărei programe sunt susținute astăzi de Fundația Vodafone România.
„Lucrând în rural, am văzut neputința vârstnicilor. Chiar dacă venea un medic și le dădea o rețetă, nu aveau ce să facă cu ea. Așa că am transformat un microbuz în farmacie. Apoi am negociat cu farmaciile să își deschidă puncte la sate. Am făcut un program de îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, am lucrat, în 1997, la standardul ocupațional pentru meseria de îngrijitor la domiciliu. Am început să calificăm în comune femei care nu au mai muncit niciodată în viața lor în meseria îngrijitor la domiciliu. Le-am făcut carte de muncă, statutul lor social s-a schimbat – au început să ofere un serviciu social în comunitate”, spune Gabriela Achihai.
Începuturile: voluntar în orfelinatele groazei
În anii ‘90, aceasta a început să facă, la îndrumarea unor specialiști britanici, terapie prin joc și artă cu copiii din orfelinatele groazei. Copiii erau într-o stare groaznică, stăteau numai în pat, erau hrăniți precum animalele și spălați cu furtunul și nimeni nu le arăta macar un gest de afecțiune. Când voluntarii le cereau îngrijitorilor să îi îmbrace și să îi scoată, aceștia le replicau că nu are niciun rost. „Le spuneam: Copiii ăștia au suflet. Uite, dacă lucrezi cu el și el zâmbește este un rezultat al muncii tale. Nu era suficient să meargă echipa noastră îi ajute copiii ăia fără să facem ceva la nivelul angajaților”, crede ea. În timp, am făcut cursuri cu oamenii care lucrează în casele de copii, inclusiv cu îngrijitoarele, am acreditat cursul”, spune Gabriela Achihai.
Astăzi, printre voluntarii FSC se numără și 200 de liceeni din județul Bacău, care fac la începutul programului cursuri de leadership, de comunicare și de management de proiect. Aceștia acordă sprijin copiilor din centrele Direcției de Asistență și Protecție socială, dar și copiilor din familii sărace, îi ajută pe pacienții internați la spitalul de neurologie din Bacău, dar și pe bătrânii rămași singuri, realizează campanii și acțiuni de informare și strângere de fonduri. „Sunt extraordinari și prin ceea ce fac s-au diferențiat deja de cei mulți, gândiți-vă că în Bacău sunt 12.000 de liceeni. Unii dintre voluntari sunt astăzi angajații noștri”, spune președinta FSC.
