„Femeile aflate în situații abuzive au fost prinse într-o cușcă cu lei. Forțate să rămână în domiciliu alături de un partener agresiv, nu li s-a oferit posibilitatea de a pleca mai departe de în jurul blocurilor. Au fost foarte multe incidente, foarte multe probleme legate și de adăposturi, pentru că acele puține adăposturi care încă mai funcționează au refuzat parțial să primească victimele violenței domestice pe motiv că nu erau testate”, spune Simona Voicescu, directoarea executivă a Asociației Necuvinte, care oferă sprijin victimelor abuzurilor.
Potrivit acesteia, în ultimele săptămâni a crescut cu 12% numărul apelurilor la 112 care reclamau situații de violență în familie. Însă multe femei au suferit în tăcere, neștiute de nimeni.
„Chiar duminică am avut un caz în care o femeie ne-a sunat din podul casei, șoptind”, a spus Simona Voicescu.
Fundația Vodafone România a lansat joi, în cadrul unui eveniment online, Bright Sky, o aplicație care oferă asistență și informații pentru persoanele aflate într-o relație abuzivă, dar și pentru cele care vor să ajute pe cineva cunoscut. Dezvoltată inițial de Vodafone Group Foundation și implementată pentru prima dată în Marea Britanie, Bright Sky a fost adaptată pentru România în cadrul unui parteneriat cu Poliția Română, Asociația Necuvinte și Asociația Code for Romania.
„Aplicația era o necesitate, aplicația este un instrument extraordinar mai ales într-o perioadă ca aceasta, în care nu poți să vorbești”, spune Simona Voicescu.
Murielle Lorilloux, CEO al companiei Vodafone România, a povestit că în compania pe care o conduce există un protocol de sprijin al victimelor violenței domestice, însă crede că era nevoie de o cale pentru a oferi ajutor mai multe persoane. „Judecând doar după numărul apelurilor la liniile de suport, numărul cazurilor de violență domestică a crescut în ultimele 6 săptămâni. Iar acest lucru este legat de izolare. La Vodafone suntem preocupați de această problemă încă de dinainte de izbucnire pandemiei și de aceea, chiar de anul trecut, am deschis un canal intern de suport pentru victimele violenței domestice, asigurând confidențialitate astfel încât să le ținem în siguranță. Și l-am comunicat întregii companii, așadar că oricine din companie știe cum să-l acceseze.
Dar acest lucru nu este suficient și de aceea vrem să oferim ajutor mai multor victime. Este o chestiune urgentă, poate acum mai mult decât înainte. De aceea, lansăm astăzi aplicația Bright Sky în România”, a declarat Murielle Lorilloux.
„Este important ca fiecare dintre noi să recunoască semnele de abuz și să ofere ajutor”
Disponibilă în App Store și Google Play Store în limbile română, engleză și maghiară, Bright Sky are o secțiune dedicată persoanelor aflate într-o relație abuzivă, dar și una dedicată celor care vor să ajute pe cineva cunoscut.
„Anul trecut au fost înregistrate în jur de 7.900 de ordine de protecție provizorii, date de polițiști, și cam tot atâtea date de instanțe. Cifrele ar fi însă mult mai mari dacă lumea ar ști mai mult despre acest fenomen și l-ar înțelege mai bine. Aplicația Bright Sky este importantă pentru victimele violenței domestice, dar și pentru fiecare dintre noi. Este important ca fiecare dintre noi să recunoască semnele de abuz și să ofere ajutor”, subliniază Angela Galeța, directorul executiv al Fundației Vodafone România,
Uneori, victimelor violenței domestice le este greu să admită că lucrurile pe care le trăiesc sunt abuzuri. Una dintre secțiunile aplicație Bright Sky constă într-un chestionar care le ajută să evalueze riscul la care sunt expuse.
Aplicația oferă și o bază de date cu servicii de asistență, astfel încât utilizatorul să poată lua legătura cu cel mai apropiat serviciu disponibil în zona în care se află. În plus, meniul aplicației permite accesul utilizatorilor la informații despre cauzele și consecințele abuzului, planul de siguranță și prevederile legale care pot proteja o victimă a violenței domestice (ordinul de protecție provizoriu dat de poliție și ordinul de protecție dat de instanță), precum și măsurile care pot fi adoptate pentru creșterea siguranței în mediul online. Bright Sky demontează mituri referitoare la violența domestică și pune la dispoziție informații și sfaturi utile legate de consimțământul în relațiile sexuale și de hărțuire, prezentând și studii de caz care exemplifică tipurile de comportament abuziv.
Aplicația dă posibilitatea victimelor să strângă dovezi
Totodată, Bright Sky Ro oferă posibilitatea înregistrării incidentelor într-un jurnal digital confidențial. Materiale text, conținut audio, video sau foto sunt trimise la o adresa securizată selectată de victimă, iar informațiile strânse pot deveni dovezi în instanțele de judecată.
Nicio informație nu este stocată pe telefon, iar creatorii Bright Sky sfătuiesc utilizatori să apeleze la adrese de e-mail sigure sau să își creeze conturi noi de e-mail care să nu fie cunoscute de agresori. Aplicația poate fi ștearsă în orice moment și reinstalată mai târziu, permițând în continuare trimiterea de dovezi la mailul setat anterior, spun dezvoltatorii Bright Sky.
Aceștia atrag însă atenția asupra unui aspect esențial: atunci când sunt în pericol, utilizatorii trebuie să ceară apel la 112. Numărul unic de urgență este prezent în toate ecranele aplicației.
„Tehnologia este din ce în ce mai prezentă și acest lucru favorizează apariția unui nou tip de violență care se manifestă în digital. Trebuie să fim atenți, de la felul în care ne setăm parolele până la închiderea unor setări inutile din aplicații, de tip localizare și acces. Trebuie să verificăm conturile noastre de Google Play sau AppStore dacă cineva ne-a instala aplicații care să ne facă tracking pe care nu le vedem în mod normal pe ecran. Trebuie să verificăm gențile și mașinile pentru a vedea dacă nu avem instalate dispozitive GPS. Pentru că a evoluat foarte mult tehnologia, au scăzut și prețurile pentru niște dispozitive foarte puternice de urmărire”, spune Olivia Vereha, cofondator Code for Romania.
Lansată inițial în Marea Britanie, aplicația este disponibilă în prezent în Irlanda, Cehia și România și urmează să fie dezvoltată în alte 12 țări. Violența în familie este un fenomen universal, care afectează toate culturile și clasele sociale.
„O generație nouă învață în perioada carantinei violența împotriva femeilor”
„Marea Britanie are o rată mare a violenței, una din patru femei a avut un eveniment serios de abuz domestic. Am văzut o triplare a cazurilor de violență domestică în perioada carantinei, atât din statisticile produse de către Guvern, cât și de agenții. Între 23 martie și 12 aprilie, au avut loc 14 crime domestice, ceea ce înseamnă o creștere de trei ori a numărului acestora. Totodată, a crescut cu 47% numărul download-urilor aplicației Bright Sky”, explică Andrew Dunnet, directorul Vodafone Group Foundation.
Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii la București, spune că nu a fost ca diplomat în nicio țară în care violența domestică să nu fie o problemă. „Știu că este o problemă uriașă în Marea Britanie, iar carantina a înrăutățit-o semnificativ. Femeile din toată lumea suferă. România este o țară uneori contradictorie: aici sunt femei foarte puternice, opreliștile în ceea ce privește cariera par mai puțin prezente decât în multe alte țări pe care le știu. Dar sunt femei acasă care suferă și nivelul de violență pe care îl suferă nu poate fi tolerat.
O generație nouă învață în perioada carantinei violența împotriva femeilor, iar fetelor li se arată că aceasta este o parte a vieții și trebuie să o accepți. Este un cerc vicios care trebuie să fie întrerupt cât mai repede posibil. Și de aceea este nevoie de oameni care să rupă cercul violenței și din acest motiv, aplicația Bright Sky este un pas foarte important. O avem în Marea Britanie și este de foarte mare ajutor, este folosită din ce în ce mai mult în această perioadă de carantină. Cel mai important este să devenim mai solidari, ca societate. Să le dăm curaj victimelor să vorbească și să îi oprim pe agresori și să îi ducem la închisoare”, a declarat Andrew Noble.