La începutul anilor ‘90, profesorii de la Liceul Tehnologic „Sava Brancovici”, din Ineu, care era pe atunci școală specială, au început să intre în legătură cu reprezentanți ai diferite ONG-uri străine venite să ajute. Au văzut la ei o altă atitudine față de provocări, rar întâlnită în România, și, în timp, au început să aibă discuții despre acest lucru. „Am avut discuții non-formale în care ne-am exprimat părerea: Domnule, ce este bine să facem pentru copii? Este principial să stai într-o școală și să spui: Totul merge rău, nu avem sprijin, nu avem salarii? Sau te duci în altă parte și să-l lași în loc pe altul mai inimos, care vrea să lucreze pentru copii? Și, în timp, oamenii și-au dat seama: Domn’e, este principial, dacă am optat pentru învățământ, să mă implic”, spune Ioan Nicodin (foto), directorul Liceului Tehologic „Sava Brancovici”, din Ineu, județul Arad.
În acest scop, profesorii au creat o fundație, „Împreună”, în care mulți dintre ei sunt voluntari, prin care dezvoltă diferite proiecte pentru copii, dar și pentru comunitatea din Ineu.
„Dascălii sunt din ce în ce mai conștienți de importanța lor în comunitate”
„Este nevoie să integrăm copiii cu dificultăți, nu cum era înainte, când erau separați, ci trebuie integrați în cadrul normal în care funcționează comunitatea. Este nevoie să facem învățământ profesional pentru toți acești copii și să-i recuperăm pe cei care au rămas în urmă și să-i aducem pe linia de plutire, în așa fel încât să nu devină o povară pentru societate. În același timp, trebuie create aceste structuri ajutătoare, care să-i sprijine, cum sunt casele de tip familial, cum sunt proiectele pe care le desfășurăm sau cum sunt centrele de timp liber. Dascălii sunt din ce în ce mai conștienți de importanța lor în comunitate”, spune Nicodin. Instituția are astăzi clase primare și gimnaziale de învățământ special, dar și învățământ profesional, liceal, seral, învățământ de tip „A doua șansă” și școală de maiștri.
În același timp, profesorii de aici desfășoară o serie de proiecte în interesul întregii comunități. Într-unul dintre ele, în care au beneficiat de susținerea Fundației Vodafone România, profesorii de la „Sava Brancovici” au ajuns la aproximativ 80 de copii din alte școli din comunitățile din jurul Ineului aflați în risc de abandon școlar. Proiectul a fost coordonat de profesorul psihopedagog Teodor Miclăuș (foto), care lucrează de 27 de ani la Sava Brancovici.
„Prima arie a constat în activități de sprijin educațional, mai pe scurt meditații, oferite copiilor care au probleme de învățare sau celor care, din cauza absenteismului, au anumite lacune. A doua arie a fost cea legată de consiliere și orientarea copiilor și a avut chiar mai mare succes decât meditațiile, pentru că am oferit un sprijin care nu s-a acordat până acum. Al treilea punct a fost oferirea de sprijin material direct pentru acești copii: burse de rechizite. Fiecare copil a beneficiat de un pachet, constând într-un ghiozdan, rechizite școlare, tot ce ține de activitatea școlară”, spune Miclăuș.
O parte importantă a fost aceea de a-i face pe părinți să înțeleagă de ce este important să își lase copiii să meargă la școală. Meditațiile erau oferite de două învățătoare, dar și de un profesor de română și de unul de matematică. „Pentru că uneori microbuzul nu era disponibil, mergeam noi, cu mașinile noastre și îi aduceam pe copii la meditații”, povestește unul dintre colegii lui Miclăuș, profesorul de matematică Eugen Andra.
Părinți care nu își lasă copiii să meargă la școală
Deși puteau să țină orele și în localitatea din care proveneau elevii, profesorii au ales să îi aducă la Ineu pentru a-i rupe, chiar și pentru câteva ore de mediul lor și a le oferi o experiență nouă, explică Teodor Miclăuș: „Copiii lipsiseră foarte mult de la școală, aveau note foarte mici pe semestrul I, la finalul semestrului I, au rămas chiar corigenți la română și la matematică. Erau clar în risc de repetenție și de abandon. Acești copii au promovat apoi 100%. Și nu sunt de la liceul nostru. Profesorii cu care au făcut meditații nu sunt de la școala lor, rezultatele au fost obiective”. Sunt însă cazuri în care părinții nu vor să-și lase copiii la școală, o situație des întâlnită din păcate în comunitatea romă din zonă. „Acolo trebuie să intervenim. Am ajutat la înființarea unei asociații a romilor, cu câteva persoane mai influente din comunitate și mergem la ei. Avem un copil cu abandon școlar sau un copil de 10 ani care nu a fost niciodată la școală? Mergem la el acasă”, explică psihopedagogul
„Stau în Germania. Lucrez pe tractorul meu John Deere”
Însă existe proiecte care se adresează și copiilor mai mari. Prin intermediul Fundației „Împreună”, școala a stabilit parteneriate cu firme din Germania și Cipru care le oferă elevilor de profesională stagii de pregătire în străinătate. Uneori, cei plecați reușesc să se angajeze și rămân în țările în care s-au pregătit.
Un e-mail sau un mesaj pe Facebook primit de la ei îi dau lui Teodor Miclăuș puterea să continue. Să afle că foștii săi elevi au o familie, o casă, un serviciu este un succes pentru profesorul psihopedagog. Mai ales când foștii elevi vin din școala specială sau au intrat la liceu cu note sub 5. „Sunt în Germania. Lucrez pe tractorul meu John Deere. În spate este casa mea”, este un mesaj primit de profesorul său psihopedagog de la unul dintre foștii săi elevi de școală specială. „Nu avem copii care merg la olimpiadă, nu avem copii care termină Medicina, dar avem un copil, care a fost elevul meu de învățământ special, care a învățat limba chineză și acum e profesor în China. Nu știu cum a învățat limba chineză, pentru că până la șapte ani nu știa limba română. Și a învățat să vorbească aici, iar acum când vine în țară intră în cancelarie și spune că e colegul nostru”, povestește Teodor Miclăuș.
Copii pierduți și copii care își recâștigă viața
Așa cum se întâmplă adesea la liceele tehnologice mulți dintre cei care ajung în clasa a IX-a au obținut la Evaluarea Națională note sub 5 și este o provocare pentru profesori să îi ajute să recupereze lipsurile din cunoaștere, mai ales atunci când familia este cea care îi îndepărtează de școală. Unii se pierd, cum este cazul unui adolescent pe care, după ce a rămas repetent în altă parte, profesorii de aici au reușit să îl înscrie la liceu. „Familia l-a luat de la școală, iar copilul acela o să se piardă. În primul rând, nu o să termine școala. Ceea ce este tragic”, atrage atenție Teodor Miclăuș. Însă există și altfel de exemple. „Aveam anul trecut un copil scăpat de sub control, pentru care nu mai erau speranțe. Avem copii care spun: O să îl îndrum pe fratele meu sau pe sora mea spre acest liceu. Avem o fetiță care este în lotul național al României la echipa de fotbal sub 19 ani. Am avut trei fete care sunt convocate la lot”, spune Ioan Nicodin.
Pentru a-i ajuta pe copii să prindă drag de școală, liceul organizează, în vacanțe, un club de timp liber, în care elevii pot deprinde diferite abilități la o serie de ateliere non-formale, de la gătit, pictură ori bricolaj, ținute de profesori voluntari calificați ca animatori de timp liber.
„Mulți colegi îmi ziceau că trebuie să merg în învățământul public să fac performanță. Nu am făcut ce au zis ei, mi-am urmat calea mea”
Însă, dincolo de aceste momente, copiii au nevoie să se simtă ascultați și înțeleși în fiecare zi. „Eu sunt bucuros când vin la mine la cabinet, nu am orar permanent acolo, dar dacă mă văd în curte vin la mine și merg cu ei la cabinet. Mai vorbim, mai povestim și de multe ori e suficient. Au nevoie să vorbești cu ei și, din păcate, familia nu are timp”, a văzut Teodor Miclăuș. Este în școală din 1990, când a ajuns aici și a crezut că este doar un job provizoriu. „Mulți colegi îmi ziceau că trebuie să merg în învățământul public să fac performanță. Nu am făcut ce au zis ei, mi-am urmat calea mea și zic eu că am făcut bine”, spune. Faptul că de 27 de ani lucrează într-un sistem în continuă schimbare este un factor constant de presiune.
„Mă deranjează acest fapt, că tot schimbăm legi și regulamente și nu ajungem să știm ce facem mâine sau ce facem poimâine”, arată el, adăugând totuși că ce l-a făcut să reziste atâta timp în învățământ a fost legătura cu ceilalți profesori și faptul că a reușit să își facă în cancelarie prieteni. Speră că prin ceea ce face ar putea reuși să facă mai bună viața copiilor. „Mie îmi spun în școală Iepurașul, pentru că mă văd că alerg și că sunt agitat. Nu știu ce zic copiii, dar ce aș spera că zic copiii e că am grijă de ei. Eu cred că fac acest lucru, încerc să am griă de fiecare copil în parte și să îl scot din problemă. Să găsesc o soluție. Și, dacă e cazul, să mă duc la Poliție, dacă e cazul să mă duc la primărie, dacă e cazul să mă duc la părinții lui și să-i rezolv problema. Când se manifestă la școală prin comportament neadecvat, prin rezultate proaste copilul are o problemă. De obicei ei spun problema. Dar nu are timp să le-o rezolve nimeni”, crede profesorul.
