Maria Culescu a înfruntat cu mult curaj, în 2008, o boală care pentru mulţi este necruţătoare: cancerul. Spre deosebire de alţi români, care nu au această şansă, Maria Culescu s-a tratat într-o clinică din străinătate, care a reuşit să oprească boala.
Acela a fost un moment de cotitură în viaţa ei, nu doar pentru că s-a confruntat în mod direct cu moartea, ci şi pentru că a hotărât că trebuie să facă ceva pentru persoanele care, ca şi ea, se confruntă cu boala.După ce a beneficiat de avantajele unui sistem medical modern şi, prin comparaţie, după ce a trecut prin neajunsurile spitalelor din România, a luat o decizie.
„Voluntariatul este parte din viaţa mea de aproape cinci ani. Am înfiinţat Asociaţia M.A.M.E, în aprilie 2009, după ce am fost diagnosticată cu cancer şi după ce aproape un an m-am luptat cu boala. A fost nevoie să plec la o clinică din străinătate pentru a beneficia de un tratament de radioterapie, ce trebuia efectuat la un aparat, Ciberknife, care nu exista în România. După ce am văzut diferenţa dintre ceea ce oferă un sistem medical performant faţă de unul cu multe lipsuri, ca cel din România, mi-am dorit din toată fiinţa mea să ajut şi alţi oameni care se confruntă cu o boală gravă”, ne-a spus Maria Culescu.
Sprijinită de familie şi prieteni, care au înţeles scopul şi motivaţia acestui angajament, pe care ea îl vede pe viaţă, Maria Culescu a început să desfăşoare activităţi de voluntariat, oferind un sprijin real pacienţilor bolnavi de cancer, copii şi adulţi, deopotrivă.
„Am considerat absolut necesar, ca fost bolnav de cancer, să întind o mână de ajutor celor care trec prin aceeaşi durere, astfel că mi-am început activitatea de voluntar derulând diverse proiecte prin care am îmbunătăţit condiţiile de spitalizare, tratare şi diagnosticare a bolnavilor de cancer, internaţi şi ambulatoriu, pacienţi ai Institutului Clinic Fundeni”, spune Maria Culescu.
Cu sprijinul ei, o parte dintre spaţiile aferente Secţiei de Pediatrie a Institutului Clinic Fundeni au fost renovate. În plus, a dotat spitalul cu aparatură medicală performantă, echipamente medicale, mobilier medical şi a reamenajat locul de joacă din curtea spitalului.
„În cei cinci ani de activitate ai Asociaţiei M.A.M.E, am sprijinit peste 120 de cazuri individuale (copii şi tineri diagnosticaţi cu boli grave), oferind servicii complementare tratamentului medical, precum consultanţă, consiliere psihologică, traducere de acte medicale, îndrumarea la clinici din străinătate, ateliere de terapie emoţională, grupuri de suport şi informarea pacienţilor şi familiilor acestora cu privire la drepturile pe care le au.”
Maria Culescu, voluntar de profesie cu ajutorul Fundaţiei Vodafone România
Maria Culescu a aflat despre programul derulat de către Fundaţia Vodafone România – Voluntar de Profesie – încă de la prima ediţie, în 2010. A aplicat şi ea la acest program în 2013, şi a fost acceptată, după ce a primit feedback-ul pozitiv de la câteva colege de breaslă, care se calificaseră în primele ediţii.
Centrul Steluţelor, proiectul cu care Maria Culescu a intrat în programul„Voluntar de Profesie” este un centru de suport şi recuperare medicală destinat copiilor bolnavi de cancer şi de alte boli grave.
„Aproximativ 200 de copii vor beneficia anual de servicii oferite gratuit, ce vor contribui considerabil la însănătoşirea şi recuperarea lor după o boală sau o intervenţie grea”, afirmă Maria Culescu.
Serviciile care vor fi oferite în cadrul centrului sunt complexe: consiliere psihologică individuală şi de grup, kinetoterapie, masaj limfodemic, ateliere de art-terapie emoţională, activităţi ocupaţionale educative şi de socializare.Cu alte cuvinte, tot suportul pe care îl vor primi aceşti copii le va uşura tranziţia spre o viaţă activă şi normală, după plecarea din spital.
„Acest lucru este extrem de important pentru copiii care ajung să se îndoiască de propriile abilităţi şi calităţi din cauza bolii grave, care îi privează de copilărie şi îi condamnă la izolare”, spune Maria Culescu.
Am întrebat-o pe Maria Culescu cât timp dedică zilnic activităţii de voluntar.
„Lucrez zilnic între opt şi 10 ore pentru a dărui o şansă în plus la viaţa copiilor şi adulţilor bolnavi de cancer. Vin în sprijinul lor cu toate resursele avute la îndemână, timp, bani, etc”.
Implicarea ei în cadrul acestui proiect este totală, rolul fiind acela de a coordona echipa şi de a urmări atingerea obiectivelor, de a căuta permanent fondurile necesare implementării proiectului, de a planifica şi de a implementa activităţile proiectului, de a ajuta echipa să ducă la capăt cu succes orice alt demers cu ajutorul căruia acest centru să devină o realitate.
Am rugat-o să ne spună care trebuie să fie cea mai mare calitate a unui voluntar.„Un voluntar trebuie să fie perseverent şi dornic pentru a schimba lucrurile în bine, indiferent de cauza pentru care luptă. Pornind de la experienţa personală, aceasta a fost şi motivaţia mea”, potrivit Mariei Culescu.
În opinia Mariei Culescu, activitatea în folosul comunităţii este liantul cel mai eficient al unei societăţi civile puternice, formate din cetăţeni responsabili şi atenţi la nevoile celor din jur.