LARI • Fundația Vodafone România - e normal sa facem bine

LARI

În România există locuri unde copiii nu merg la şcoală pentru că nu au cu ce să se încalţe. Există locuri unde servirea unei mese calde este argumentul care îi convinge pe părinţi să îşi trimită copiii să înveţe.

Lari are şapte ani şi este cel mai mic de inălţime dintre copiii clasei I de la Şcoala Primară nr. 3 din Cărpinişu, judeţul Giurgiu. Alături de alți 53 de copii, a fost inclus la începutul anului școlar 2015-2016 în programul after school Școala Mea, de la Casa Olandeză.  Aici s-a evidenţiat rapid prin energia debordantă, prin nebuniile frecvente şi nu în ultimul rând, prin ochii superbi, plini de sete de cunoaştere. A fost imediat îndrăgit de voluntarii de la after school şi ajutat, cu răbdare, să citească mai bine și să deslușească, liniuță cu liniuță, tainele scrisului.

În prima zi de şcoală, când a primit rechizitele, Lari părea că o să explodeze de bucurie. Petrecea atât de mult timp răsfoind cărțile din mica bibliotecă amenajată la Casa Olandeză, încât până la urmă s-au decis să-i dea câteva acasă, ca să se poată bucura de paginile frumos colorate ori de câte ori dorește.

Lari a ajuns şi la Bucureşti. Pe 12 decembrie l-a întâlnit pe Moș Crăciun la Sala Radio şi a urmărit, alături de alţi 380 de copii veniţi din toată ţara, un spectacol pregătit special pentru ei. Apoi şi-a primit cadourile, împachetate într-un sac mai mare decât el. A plâns de fericire în timp ce se străduia să ducă în spate sacul şi nu a putut fi convins să lase vreun voluntar să îi care imensa pungă roșie.

De Crăciun, într-un efort de a-i ajuta cât mai mult pe cei mici, am aflat și unde locuiește Lari. La marginea satului, la limita cu pădurea, într-o casă din chirpici, cu un aragaz afară. Aici Lari împarte singura cameră cu mama, tatăl, fratele mai mare, un nou născut și ambele bunici.

Veselia din ochii lui Lari s-a dus în momentul în care ne-a văzut intrând în curtea plină de noroi. Ne-am dat seama de ridicolul situației și am pus aparatele de fotografiat deoparte, angrenându-l pe Lari într-un joc. S-a mai liniștit când a văzut pungile cu haine noi și dulciurile. Moș Crăciun nu mai venise niciodată la el, darămite de două ori într-un singur an!

Lari va avea nevoie de ajutor şi mai departe. Ambii părinți sunt șomeri, iar copilului îi va fi foarte dificil să se descurce fără sprijin educațional și financiar suplimentar.

Ne dorim ca Lari să meargă în continuare la şcoală. Deşi nu există nicodată garanţii, avem cel puţin speranţa că Lari şi ceilalţi copii care beneficiază de susţinere prin proiectul “Fondul special pentru copii” vor avea şanse mai bune să-şi găsească drumul în viaţă.

Fondul special pentru copii este un proiect derulat de Fundației Principesa Margareta a României şi finanţat de Fundația Vodafone România prin Programului Strategic de Investiţii în mediul Rural.

Scroll to Top