Cele mai albe capre din România sunt la Găgești, într-un fost CAP transformat în tărâm de poveste pentru 12 tineri cu dizabilități. Treizeci și cinci de căprițe S’aanen, cele mai bune producătoare de lapte – alături de porci, iepuri, găini, gâște, bibilici și o moară – sunt îngrijite de cei 12 tineri care învață astfel să devină independenți și să se descurce singuri.
Costel Butnaru, un bărbat micuț de statură, vorbăreț și energic, are 24 de ani și locuiește la fermă alături de alți șase tineri, bărbați și femei. Fiecare are sarcinile sale. Lui Costel îi place să aibă grijă de porci, care stau în cotețe în spatele halei. Le-a dat nume și le vorbește, se asigură că au mâncare și apă, face curat după ei – competiția cu spațiul impecabil al caprelor e mare. Costel a crescut în orfelinat, apoi în centru de plasament și a intrat în programul de dezinstituționalizare al Asociației „Bună ziua, copii din România” (BZCR) când era adolescent. De atunci s-au schimbat multe pentru el, de la faptul că a învățat o meserie la cel că are camera lui, în care plănuiește tot timpul proiecte pe care le-ar putea face ca să extindă ferma. Mai ales, s-a schimbat faptul că cineva a avut încredere în el că se poate descurca singur.
Toți rezidenții de la fermă au diagnostic de dizabilitate gradul I sau II și acest lucru înseamnă că n-ar putea să trăiască independent. Instituționalizarea, în lipsa unei familii, a fost tot ce a putut face statul român pentru ei. Oamenii de la BZCR au crezut dintotdeauna altceva. Eforturile lor de dezinstituționalizare, adică de scoatere a tinerilor din instituții-mamut și sprijinirea lor să stea în case, să aibă serviciu pe măsura abilităților lor, să fie membri egali ai comunității, au început în 2002. Ferma de capre, deschisă în noiembrie 2013 cu ajutor financiar și tehnic de la organizații olandeze, este doar unul din modurile în care îi ajută.
Ferma este făcută la standarde occidentale, cu linie de mulgere automată și spațiu autorizat de prelucrare a laptelui. Au început cu 11 capre, acum au 35 și la anul vor avea 50, spune Eleodor Gheorghian, un bărbat blând cu mustață de cowboy. Planul este ca ferma să producă suficient pentru a putea susține pe termen lung acest proces. Fiecare leu e atent planificat. O cheltuială constantă e mâncarea caprelor, un amestec de diferite furaje indicat pentru această rasă pentru a da suficient lapte. Inițial, îl cumpărau din afara țării cu 1,82 euro kilogramul. Cu ajutorul Fundației Vodafone România, și-au cumpărat în 2015 o moară pentru furaje și mălai care le-a permis să-și producă singuri amestecul. Iar acum îi costă doar 0,64 euro kilogramul. Acest lucru înseamnă venit mai mare și șansa ca ferma să devină o afacere stabilă care să continue să-i ajute pe noii adulți dezinstituționalizați. Pentru că o parte din cei 12 care au venit aici în 2013 sunt deja independenți și nu mai stau la fermă.
Gheorghiță Vlad, 31 de ani, este unul din cei cinci care s-au mutat într-o casă din satul Giurcani, la câțiva km de fermă. Face naveta cu bicicleta dimineața și seara. Și nu e singurul sătean care vine la fermă: de când au moara, tot mai mulți gospodari, care înainte mergeau distanță mare ca să-și macine furajele pentru animale, vin să o folosească. Plătesc în natură: la fiecare zece găleți de furaje, lasă una pentru căprițe.
Ferma și satul s-au apropiat și fac parte unii din viața celorlalți, cum era planul de la început.
