În Căminul Cultural din localitatea Firiza, la 11 km de Baia Mare, Ioana Hochia (foto) se apleacă asupra unui băiețel, pe care îl ajută să facă origami. La 10:00, la o masă cu peste 20 de locuri, se află mai mulți copii care decupează bucăți de hârtie colorată – puțină veselie într-o încăpere cu pereți albi, fără elemente decorative. Lumina soarelui nu se strecoară prin ferestre, deși perdelele au fost date la o parte. Peste stradă, se zărește Școala Generală cu clasele I-VIII.
Hochia, o femeie cu ochi verzi și tunsă băiețește, învățătoare la Liceul de Artă din Baia Mare, s-a născut în Firiza în 1983. Își amintește că, atunci când era elevă în clasele I-IV, se simțea mai mereu obosită – a avut mai mulți învățători și era nevoită să se adapteze la stilul de lucru al fiecăruia.
Cadrele didactice renunțau la ore chiar și la jumătatea semestrului și își căutau un post mai bun. Înainte să înceapă gimnaziul, părinții și-au dat seama că fiica lor abia se descurca cu lecțiile și au hotărât să o înscrie la o școală din Baia Mare.
Hochia se trezea în timpul săptămânii la 05:45 și se ducea în stația de autobuz, ca să prindă mașina, căci, dacă o pierdea, mai avea de așteptat încă vreo două ore. După ce cobora din autobuzul care o lăsa la intrarea în oraș, trebuia să ia altul pentru a ajunge la școală.
În timpul călătoriei, din cauza înghesuelii, n-avea cum să citească, și îi părea rău că stătea așa mult pe drumuri. Mai auzea că alți colegi făceau cursuri de dans sau că mergeau la bibliotecă și i-ar fi plăcut să aibă și ea timp. În oraș era și un club al elevilor, însă, dacă ar fi întârziat acasă, n-ar mai fi avut când să-și facă temele, așa că, la întoarcere, lua mașina pe la 15:00.
*
În 2007, împreună cu soțul ei, Hochia a înființat, în Firiza, Asociația Mansio, ca să le ofere copiilor și alte activități, pe lângă orele de la școală. „Ce n-am avut eu, încerc să le aduc lor”, spune Hochia. Când copiii găseau timp liber, veneau la ei acasă și-acolo desenau, colorau și își puneau imaginația la contribuție. Uneori, cei doi soți îi mai ajutau cu lecțiile. De-a lungul timpului, Hochia a aflat că notele mai multor elevi erau din ce în ce mai mici, căci nu prea avea cine să îi sfătuiască în legătură cu temele – mamele, în mare parte, sunt casnice, iar tații se ocupă cu prelucrarea lemnului.
De aceea, i s-au părut importante cele șapte luni de after-school, finanțate de Fundația Principesa Margareta, când a făcut teme cu elevii din clasele I-IV. Hochia le-a propus și unor studenți de la Pedagogie din Baia Mare să lucreze cu copiii, dar, pentru că i-ar fi costat transportul șase lei dus-întors, n-au venit și au rămas voluntari doar ea și soțul. „În cadrul proiectului, nu se dădea finanțare pentru oameni care să lucreze cu copiii, doar pentru consumabile”, zice Hochia.
După ce termina programul de cinci ore de la Liceul de Artă, la 13:00, se întorcea la Firiza, ca să pregătească materialele pentru after-school, care dura, de obicei, peste trei ore. Aici, copiii cei mici învață după-amiaza, până pe la 17:00, oră la care iarna e deja întuneric.
Ca să nu-i țină pe copii până seara, Hochia a vorbit cu directoarea și a semnat un contract de parteneriat cu școala: le-a propus învățătoarelor să lucreze împreună la ultima oră din program: muzică, sport, desen și engleză, pentru ca apoi să facă doar teme cu copiii.
La început, cadrele didactice au avut impresia că Hochia vrea să monopolizeze orele, dar treptat au înțeles că scopul nu era să intervină asupra programei, ci să ajute cu materiale și să le mai dea sfaturi copiilor – într-o clasă, sunt în jur 18. Învățătoarele îi spuneau din timp la ce temă s-au gândit, iar ea aducea la Educație plastică, de pildă, cartoane și lipiciuri, care lipseau de la școală și de care familiile copiilor nu aveau bani. Pentru orele de sport le-a cumpărat echipament, precum mingi și cercuri, pe care le-a donat apoi instituției. A luat, de asemenea, ghiozdane și penare.
Hochia a încărcat pe contul de Facebook al Asociației Mansio fotografii de la activități și se mândrește cu ele. Într-o zi de aprilie, elevii au colorat în sala de clasă schițele unor peștișori și-apoi, le-au decupat după contur. Nu s-au ascuns de aparatul de fotografiat, dimpotrivă: au întors desenele spre obiectiv și au pozat cu un zâmbet larg și cu ochii mari.
Când își amintește de entuziasmul copiilor, Hochia bate din palme și spune: „Mi-am găsit vocația”. Și n-a fost chiar simplu să ajungă la această concluzie. Când era mică, își dorea să devină polițistă și a visat să practice profesia inclusiv în timpul liceului. După ce a terminat a XII-a, a dat admitere la Academia de Poliție din București, dar n-a intrat și a încercat și la Câmpina, unde a fost a treia sau a patra sub linie. După dezamăgire, s-a întors la Baia Mare, hotărâtă să meargă la o facultate de stat, fără taxă. Au admis-o la Pedagogie, de unde își propusese să se transfere la limbi străine după un an. Dar, la acea vreme, a făcut și practică la o școală generală din oraș și așa a înțeles cât de mult îi place să lucreze cu copiii. „Nu mi-a mai trebuit poliție. Era un vis de-al meu și voiam să salvez lumea, dar e mai bine așa. O salvez altfel”.
După terminarea facultății, a locuit cu soțul în Baia Mare, însă a lucrat ca suplinitoare la școala generală din satul Rușor, situat la 30 de km depărtare. Prima experiență, de trei luni, n-a fost prea plăcută, pentru că nu știa cum să lucreze cu atâția elevi: avea patru clase a câte 30 de copii. Pe unii îi învăța să scrie, altora le povestea despre textele din manual, cu ceilalți lucra la gramatică. Apoi, a mai avut o peripeție: a dat examen pentru postul de suplinitoare la școala din Firiza și, după ce a trecut examenul, a fost repartizată la școala din Blidari, la 8 km – instituția de acolo aparținea de cea de aici. Nu a regretat experiența, căci acolo și-a dezvoltat abilitățile. A predat la patru clase și a lucrat, în total, cu 16 elevi. A putut să îi acorde atenție fiecăruia și a simțit că a crescut treptat, că n-a fost de la început „doamna învățătoare”. Apoi, a fost suplinitoare la Firiza, până a găsit un post de titular la clasele I-IV ale Liceului de Artă din Baia.
În 2011, la propunerea ei și a soțului, s-a deschis la Firiza o filială a Bibliotecii Județene, chiar lângă Căminul Cultural. Dacă la început copiii nu împrumutau cărți, cu timpul, s-au obișnuit. Soțul ei se ocupă e baza de date și urmărește la cine au ajuns cărțile și cine le-a înapoiat.
*
Cu ajutorul „Fondului Special pentru copii”, Hochia i-a adus la Firiza pe elevii ei din clasele I-IV de la Liceul de Artă din Baia Mare. I s-a părut important ca elevii de aici să cunoască alți copii de vârsta lor, căci nu au prea des această șansă. „Ei încă nu știu ce oportunități sunt mai departe de Firiza”, spune Hochia, „Trebuie să îi ajuți să vadă și să înțeleagă că ar putea să facă și alte lucruri”. A preferat să îi cheme pe elevii ei la Firiza și să-i „cazeze” la ea acasă, pentru că e destul de greu să-i ducă pe ceilalți la Baia Mare, mai ales că părinții lor sunt temători. Cei mai mulți copii de aici merg la oraș numai ca să cumpere materiale, la începutul școlii, și încă de vreo două sau trei ori în timpul anului.
Atunci, s-au adunat la Căminul Cultural, în total, vreo 70 de copii, iar elevii de la Arte și-au adus instrumentele muzicale și au cântat. După ce au luat viorile în mână, au așezat suporturile în cerc pe jos, ca să construiască un fel de scenă în fața celorlalți copii, care-i priveau de pe scaune.
Apoi, Hochia a făcut cu elevii și o activitate de ecologizare lângă lacul Firiza. Copiii au învățat să aibă grijă de mediul înconjurător și au adunat în saci ambalaje de alimente și bidoane de bere și apă. Cu acordul părinților, a organizat o excursie la Baia și a vizitat cu mai mulți copii Planetariul, iar, la sfârșit de februarie, a lucrat, împreună cu elevii, mărțișoare pe care aceștia le-au înmânat angajatelor de la Biblioteca Județeană și de la Secția de Oncologie a Spitalului Județean.
Hochia speră să mai facă astfel de activități, ca să nu își iasă copiii din ritm. Pentru că îi știe pe părinții elevilor, s-a dus acasă la cei mai reticenți și le-a propus să-i lase pe copii la after-school. Unii au rugat-o să-i ducă chiar ea acasă, după activități. Nu a încercat să îi convingă nici pe părinți, nici pe copii de importanța orelor din afara școlii, ci doar le-a vorbit despre ele, ca să le trezească curiozitatea. Peste ani, părinții ar putea să spună că ea i-a încurajat pe copii să meargă la școală și să facă proiecte variate, în loc să-i lase să muncească.
Cei mai mulți copii, spune Hochia, după clasa a VIII-a, renunță la școală și lucrează în pădure alături de părinți. Fetele culeg mai mult afine și ciuperci – merg la centrele de colectare cu părinții și primesc bani în funcție de prețul zilei; un kilogram de ciuperci poate să ajungă la 25 de lei–, iar băieții lucrează cu lemnul sau pleacă în străinătate. Hochia a mai auzit că părinții își motivează copiii cu vorbe precum: „Mergem la cules de afine și apoi îți iau tabletă”. De-a lungul anilor, a văzut că elevii nu prea au imaginație și că se raportează doar la ce fac la școală. Nu se simt liberi să creeze. De pildă, când lucrează, le e teamă să nu greșească sau răspund „N-am mai făcut asta”. Ori, dacă unul dintre ei începe o poveste, toată lumea preia ideea.
Hochia și soțul ei trăiesc din salariul ei de învățătoare și din proiecte europene – coordonează elevi din Turcia, care vin o săptămână sau două la Baia Mare, să facă practică. De exemplu, cei care învață la licee de informatică, merg la firme specializate. Cei doi le organizează programul de zi cu zi, îi duc în vizită la alte licee din oraș și fac excursii culturale. În plus, soțul știe turcă și îi ajută cu traducerile. De obicei, cumpără materiale din resurse proprii pentru activitățile săptămânale ale Asociației Mansio, care au loc în Căminul Cultural, căci primesc rar sponsorizări.
Deși e mama unui băiat de cinci ani și a unei fetițe de șapte, Hochia se bucură în continuare de prezența cât mai multor copii, cărora simte că le oferă ocazia „să își valorifice talentele”. Părinții elevilor nu prea i-au mulțumit pentru activități, însă are o altă satisfacție: copiii cu care a lucrat cu ani în urmă, astăzi liceeni la Baia Mare, au început să o ajute în vacanțe la centru. Mihaela, elevă în clasa a X-a la Liceul de Artă, a plecat din Firiza într-a VI-a. Și ei i-a fost greu să facă naveta. La orele de lucru ale Asociației Mansio, Mihaela și-a dat seama că îi place desenul și a vrut să studieze mai departe, cu toate că profesoara de la școala din Firiza i-a zis că nu se pricepe. Vara asta, a făcut grafică cu copiii care vin la centru. Nu i se pare ușor să lucreze cu cei mici, căci sunt gălăgioși și agitați, dar a învățat de la Ioana Hochia de ce e important să îi încurajeze.
Hochia regretă că învățătorii și profesorii pleacă repede de aici pentru alte locuri de muncă. Își amintește de o singură învățătoare care a predat mai mulți ani, iar copiii ei mergeau la olimpiade și la concursuri. „Ca să modelezi personalitatea unui copil, trebuie să-l cunoști mai bine”, spune Hochia. Tenuța, o fetiță cu păr negru și cârlionțat, aduce la bibliotecă hârtiile colorate pe care nu le-a folosit la origami. Hochia o întreabă ce mai face, o privește, iar când îi aude glasul, își duce mâinile la obraji și-i zâmbește.
În localitatea înconjurată de dealuri, se aud clopotele bisericii și vocile copiilor care pleacă spre casă. Din pridvor, Hochia îi privește pe cei care se dau în leagănele din curtea școlii și spune: „Trebuie să facem ceva pentru copiii ăștia”.
