În noaptea de 20 februarie 2018 – în timp ce noi visam înveliți bine în plăpumioarele noastre – Australia a atins o nouă etapă în cercetarea cancerului. Datorită sutelor de mii de „visători” care în fiecare noapte și-au pus telefonul la încărcat și au apăsat „play”, aplicația a încheiat calculele finale pentru proiectul Decode în jumătate din timpul preconizat, deschizând astfel drumul către descoperirea unor tratamente noi și mai eficace pentru cancer.
Aplicația premiată*, dezvoltată în parteneriat cu Institutul de Cercetare Medicală Garvan și Fundația Vodafone, este prima de acest tip care folosește puterea de procesare latentă a smartphone-urilor pentru a face mai rapidă prelucrarea datelor pentru cercetarea cancerului. Proiectul Decode – primul dintre cele două proiecte privind cancerul care funcționează în aplicație – a fost creat pentru a înțelege cancerul pe baza profilului ADN al pacientului, spre deosebire de abordarea care pornea de la țesutul de debut al cancerului (în acest caz, cancerul de sân, ovarian, de prostată și pancreatic).
„Există multe direcții de cercetare importante pe care dorim să le studiem, dar necesită o putere de calcul care ar costa prea mult sau ar dura ani întregi. DreamLab ne oferă acces gratuit la un supercomputer virtual dedicat, pentru a accelera cercetarea cancerului și a oferi speranță pacienților și familiilor lor”, afirmă Dr. Warren Kaplan, bioinformatician principal la Institutul de Cercetare Medicală Garvan.
În noaptea de 20 februarie 2018, aplicația a încheiat calculele finale pentru proiectul Decode în jumătate din timpul preconizat, deschizând astfel drumul către descoperirea unor tratamente noi și mai eficace pentru cancer.
Stabilirea unui nou ritm
Imagine: 350 de genomuri tumorale ale cancerului de sân, comparate unul cu altul. „Aceste rezultate sunt spectaculoase, deoarece ne arată că putem realiza ceea ce am sperat – să încadrăm tipul de cancer de care suferă o persoană într-o anumită categorie și, în viitor, să-l tratăm pe baza informațiilor sale genetice”, afirmă Dr. Warren Kaplan, Directorul pentru Informatică al Institutului Garvan.
Graficul de mai sus arată ca un cer roșu împânzit de stele, dar este de fapt o hartă inițială a genomurilor de la 350 de paciente cu cancer de sân. Grupări albe apar din fundal – „semnale promițătoare” remarcabile care evidențiază asemănările dintre informațiile genomice din fiecare tip de cancer.
Cumulate cu informațiile genetice obținute pentru celelalte trei tipuri de cancer din proiect, Dr. Warren Kaplan, Directorul pentru Informatică al Institutului Garvan, afirmă că acestea indică „semnale puternice, care vădesc semnături distincte” ce deschid drumul către perspective mai ample asupra similarităților genetice ascunse dintre cancerele de sân, ovarian, de prostată și pancreatic.
Următorul pas este să analizăm rezultatele în profunzime. „Am început să analizăm rezultatele generate de aplicația DreamLab și suntem încântați să observăm deja tipare interesante pe care le vom explora în detaliu. „Pentru a-i încuraja și pe alții să analizeze datele, să exploreze metodele noastre analitice și poate chiar să le îmbunătățească, intenționăm să publicăm codul și datele cercetării, să le facem disponibile pentru toată lumea.”
Publicarea descoperirilor va aduce, fără îndoială, beneficii pentru cercetători și pentru milioanele de oameni afectați de cancer la nivel global.
Impactul real
Finalizarea proiectului Decode constituie în același timp o dovadă a puterii oamenilor obișnuiți de a-și aduce contribuția la noile descoperiri științifice.
Datorită efortului extraordinar al unui număr de 121.000 de „visători” activi, cele 25 de milioane de calcule implicate în cercetarea din proiectul Decode au fost rezolvate de trei ori (pentru validarea rezultatelor) – în total, 75 de milioane de calcule.
Aceasta înseamnă mai mult de 600 de calcule efectuate de fiecare utilizator, în medie – un efort remarcabil realizat de micile computere din buzunarele noastre.
Totuși, dincolo de puterea de calcul, pentru oameni ca Sarah McGoram, o mamă din Canberra, finalizarea proiectului Decode este o scânteie de speranță la orizont.
Sarah suferă de o formă rară de cancer intestinal cu variante limitate de tratament și fără niciun remediu cunoscut. Pentru ea și familia ei, progresele cercetării cancerului pot fi un colac de salvare.
„În cei 21 de ani de când sunt pacient cu cancer, am așteptat îndelung ca cercetarea să găsească soluții pentru tipul de cancer rar de care sufăr. Pot să spun că a fost o așteptare lungă și chinuitoare,” povestește ea.
„Pornirea aplicației DreamLab în fiecare noapte mă face să simt că-mi aduc propria contribuție la cercetare. Dacă, prin pornirea aplicației DreamLab, pot să-i ajut pe cercetători să obțină datele cu o zi mai repede, atunci merită efortul.” – Sarah McGoram, mamă și pacientă cu cancer.
Pentru Sarah, toată lumea are puterea de a ajuta – inclusiv ea și familia ei. Chiar și fiul ei de 11 ani, George, contribuie la DreamLab, pornindu-l pe dispozitivele de acasă și de la școală. De asemenea, tatăl și sora lui Sarah pornesc aplicația pentru prelucrarea datelor în fiecare noapte. „DreamLab și cercetarea cancerului sunt importante pentru mine, pentru că vreau ca mama să se vindece și să se simtă mai bine. Vreau ca toți oamenii cu cancer să se vindece,” spune George.
Sarah crede că toată lumea ar trebui să participe: „Pentru a găsi remediul bolii este nevoie de efortul întregii comunități, iar timpul ne presează!”
Pentru noi, ceilalți, miile de „visători”, mai sunt și alte căi de a ajuta: Proiectul profilului genetic are nevoie de utilizatori care să ajute la calcularea similarităților genetice dintre cancerul cerebral, pulmonar, de melanom și sarcom.
Folosiți aplicația DreamLab și contribuiți la cercetarea cancerului, în timp ce dormiți!
*Premiile includ Premiul ACOMMS pentru contribuția adusă comunității, Premiul pentru design de aplicații 2016 – medalia de aur, Premiul australian pentru afaceri 2016 – câștigător pentru contribuția adusă comunității; Premiul australian pentru cercetare 2016 – Inovații de date în cercetarea medicală și pentru sănătate; Premiul Vodafone Grup pentru excelență în inginerie 2016