Sașa este un copil norocos. Din cele 16 săptămâni de viață, pe care le va împlini peste câteva zile, mai bine de jumătate și le-a petrecut într-o cutie din plastic tare, numită masă radiantă, într-o boxă de la Terapie Intensivă nou-născuți, de la „Marie Curie”.
Sașa este un copil călător. Și obișnuit să facă des naveta Tulcea – București și înapoi, uneori chiar în aceeași zi. Nu vă grăbiți să spuneți: „Trei ore jumate dusul. Nici nu-i mult”. Amintiți-vă ce vârstă are piciul: doar 16 săptămâni, din care jumătate le-a dus într-o cutie mică, legat cu zeci de fire de niște monitoare și intubat.
De fapt, trebuie să știți că Sașa e navetist de când se știe.
Primul drum din viața lui l-a făcut la o oră de la naștere, cu Salvarea, care l-a adus de la Maternitatea Giulești la „Marie Curie”, în secția doctorului Cătălin Cîrstoveanu. Pentru că abia venit pe lume, Sașa era suspectat de o boală rară, care afectează un copil din 20.000: ascita chiloasă.
„Am auzit prima dată de asta în al doilea trimestru de sarcină, când medicul care îmi făcea morfologia fetală mi-a spus că vede o acumulare de lichid în abdomen”, spune Ana Ranciu, mama lui Sașa. „Mi-a zis să nu mă sperii, că s-ar putea retrage. Dar nu s-a întâmplat. Peste două săptămâni, o nouă ecografie arăta că lichidul din abdomenul ei de gravidă își dublase cantitatea.
„Am început să citim ce înseamnă ascita și am zis să mai vedem câțiva medici, să mai avem o opinie. Și am ales să mergem la privat”, povestește Vladimir Ranciu, soțul Anei.
Amândoi sunt tineri, puțin după încheierea studenției, iar Sașa este primul lor copil. Dorit. Și așteptat.
Stau unul lângă altul, așezați pe un pat de consultație, cu landoul între ei. Folosesc pluralul când unul dintre ei vorbește rememorând firul ultimelor luni din viața lor în trei. „Am căutat un medic specialist în ascită, ca să ne facă paracenteză (n.r. o manevră medicală prin care se extrage lichidul din abdomen). Nici nu aveam rezultatul analizei, iar medicul respectiv ne-a spus că trebuie să monteze un șunt, urgent, că altfel moare copilul”, spune Vladimir Ranciu.
Povestește că au cerut un răgaz de gândire și o altă opinie, tot în sistemul privat: „Aici medicul ne-a zis că nu e nicio grabă, probabil pentru că voia să plece în concediu. Părerile erau total diferite, așa că am renunțat la amândoi”, își amintește Ana Ranciu.
Pe 24 iulie 2017 însă avea să nască, la maternitatea Spitalului Giulești. Iar o oră mai târziu, copilul ei, Sașa, era transferat în secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la „Marie Curie”.
„Știam din perioada sarcinii că e important ca plămânii fătului să fie bine dezvoltați și că lichidul din abdomen să nu îi împingă. Dar Sașa avea plămânii foarte sus, în dreptul coastei 5, iar starea lui se agravase”, spune Ranciu. „Cinci săptămâni a stat intubat. La început a fost suspiciune de ascită chiloasă și până să facem analiza care să confirme acest diagnostic am fost foarte neliniștiți. Dar am avut încredere. Două luni a fost internat. Credeam că o stăm aici o veșnicie. În adâncul sufletului ne-am pregătit pentru ce e cel mai rău”, rostește încet tatăl băiatului.
„Sașa este primul caz de ascită fetală, respectiv neonatală, pe care l-am văzut în șase ani de când sunt în Secția de Terapie Intensivă nou-născuți a Spitalului „Marie Curie”. Este o afecțiune extrem de rară: un nou-născut la 20.000 de nașteri o are”, afirmă dr. Carmen Herișeanu. „El trebuia să ajungă într-o secție de terapie intensivă cu patologie chirurgicală, într-un centru în care este prezentă o secție de chirurgie pediatrică. Părinții fiind din Tulcea ar fi putut ajunge într-un oraș mare, precum Constanța, dacă ar fi existat o astfel de secție acolo. Cum nu există, a fost direcționat către noi”.
Stabiliți în Tulcea, Ana și Vladimir Ranciu spun că inițial s-au gândit ca sarcina să fie urmărită în Constanța și tot acolo să aibă loc și nașterea: „Când credeam că nu e nimic grav”. Constanța e la o oră jumătate distanță cu mașina de casa lor: „La Tulcea nu ne-am gândit nicio secundă. Nu avem secție de pediatrie și nici medici. Dar când am aflat de condiția bebelușului am vrut ce e mai bun pentru el. Cea mai bună șansă și singura: Bucureștiul. Chiar dacă asta a presupus să facem naveta. Probabil că dacă nu am fi ajuns la „Marie Curie” am fi rămas la privat, dar nu credem că Sașa ar fi avut o șansă. Ăsta a fost norocul. Pentru că am văzut ce este aici; de când am intrat”.
Pentru Vladimir Ranciu experiența celor două luni în care a avut copilul internat în secția doctorului Cătălin Cîrstoveanu, construită de Inima Copiilor cu sprijinul financiar al Fundației Vodafone România, se rezumă la un singur cuvânt: „Ireal”. „Totul e super tehnologizat, toată lumea poartă halate, toată lumea se spală pe mâini, e un mediu steril. Plus cum se vorbește de la medic la asistentă: ne-au dat toate detaliile, ne-au spus ce fac. Nu există termen de comparație. Nu am crezut că se poate așa ceva la noi să vezi copilul cu tubulețe, conectat la atâtea aparate. Când te dezmeticești începe să ți se pară normal”.
„Când au venit prietenii în vizită să-l vadă pe Sașa în spital nu le-a venit să creadă că ce le povesteam este adevărat”, spune Ana Ranciu. „Iar când ne-a transferat la post-terapie a fost minunat. Boxele individuale sunt mai mari, sunt luminoase, ai atâta spațiu…Am simțit și noi ce simt vecinii noștri din alte țări. Și totul este gratis, iar asta e șocant”.
Sașa este un copil norocos așadar. Pentru că s-a făcut bine: ascita i-a intrat în remisie, iar riscul de hipoplazie pulmonară a dispărut.
Sașa a rămas un copil navetist. Pentru că vine la București, la control. Pleacă din Tulcea la 7.30 și, după patru ore ajunge cufundat în landou într-unul dintre cabinetele în care medicii de la Terapie Intensivă nou-născuți își consultă micii pacienți.
Sașa este un copil somnoros. Să nu uităm că vâsta îi dă motive. Are aproape 16 săptămâni, iar Bucureștiul nu-i tocmai la o aruncătură de băț de Tulcea natală: „Este greu să venim până aici”, zice mama lui Sașa, care l-a adus pe băiat la control, la dr Carmen Herișeanu. „Păcat că nu avem și noi o secție ca asta la Constanța. E mai aproape de casă”. 125 de kilometri versus 281 bătuți pe muche până la intrarea în București, doar dus.
O astfel de secție se construiește acum la Constanța, în cadrul Spitalului Județean, de la zero. Asociațiile Inima Copiilor și Dăruiește Aripi, cu sprijinul Fundației Vodafone România, rescriu normalitatea într-un spațiu în care de cincizeci de ani nu s-a mai făcut nimic. Deși la etajul al nouălea al spitalului construit în 1968 anual sunt tratați peste o mie de copii născuți cu prematur sau cu probleme medicale grave. În 2014, 50 dintre cei care au ajuns aici au murit înainte de a împlini o lună. Viitoarea secție, în care se lucrează din august 2017, va avea 16 locuri la terapie Intensivă și 10 pentru prematuri. Copiii – care provin majoritatea din patru județe: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași – vor fi îngrijiți în boxe separate, sterile, sigure și prietenoase, după modelul Secției de Terapie Intensivă nou-născuți de la „Marie Curie”, construită cu sprijinul financiar al Fundației Vodafone România.
„Cred că dacă statul nu ne poate oferi un sistem medical decent este de datoria noastră să ajutăm la construirea unei secții asemănătoare celei de la București, de la Marie Curie”, spune Ana Ranciu. „Sunt sigură că și alți părinți au trecut prin situații asemănătoare celei trăite de noi și poate nu au ajuns aici, ci în alte locuri, unde nu sunt dotările astea. Și poate au rămas cu sechele pe viață, asta dacă au supraviețuit. E firesc să susținem un astfel de proiect, pentru că avem nevoie de condiții normale peste tot în țara asta”.
Cum poți sprijini proiectul de la Constanța, aici
