Anual, aproximativ 70.000 de persoane sunt diagnosticate cu cancer, iar dintre acestea peste 500 sunt copii. Peste 60% dintre copiii şi adolescenţii bolnavi de cancer sunt spitalizaţi în Bucureşti în cele două unităţi de specialitate: Institutul Oncologic Prof. Dr. Al. Trestioreanu şi Institutul Clinic Fundeni (sursa). Aceşti copii şi tineri sunt forţaţi să întrerupă temporar sau definitiv şcoala, din cauza tratamentului specific sau din cauza recidivării bolii. De cele mai multe ori, ei îşi doresc să înveţe, să citească, să participe la lecţii, să se gândească la o profesie pe care o pot practica în viitor.
Pentru ei, Asociaţia P. A.V. E. L. a lansat în 2012 proiectul „Şcoala de spital”, care presupunea continuarea studiilor în spital, cu ajutorul unui personal didactic specializat. „Şcoala de spital” a demarat la Institutul Clinic Fundeni şi Institutul Oncologic Bucureşti şi s-a adresat copiilor şi tinerilor cu diferite forme de cancer, boli ale sângelui sau anemii grave.
De la începtul anului 2014, „Şcoala de spital” a continuat în cele două instituţii medicale datorită finanţării primite de la Fundaţia Vodafone România, prin linia de finanţare „Fondul pentru Fapte Bune”, lansată în perioada iulie-august 2013.
Am stat de vorbă cu coordonatorul acestui proiect, Mihai Benchea, care ne-a dezvăluit cum se desfăşoară activitatea şcolară într-o situaţie atât de specială: în timp ce copilul se luptă cu cancerul.
Cum a apărut ideea înfiinţării unei şcoli în spital?
Copiii au parte de educaţie informală în spitale, prin intermediul jocurilor, educaţie pe care o desfăşurăm şi noi de mulţi ani, încă din 1996, de la înfiinţare, . În acei ani, copilul petrecea în spital o mare parte din timp aşteptînd medicamente sau să-i vină rândul la investigaţii. Nu se prea făcea nimic cu timpul său liber.
Asociaţia PAVEL s-a implicat la început în dotarea spitalelor cu diferite echipamente şi cu mobilier, apoi a înfiinţat prima cameră de joacă din spitalele din Bucureşti, la spitalul Gomoiu.În 2010 s-a născut ideea de a face un proiect coerent de educaţie formală. Copilul care este înscris la o şcoală publică poate lipsi şi până la cinci luni, iar noi îl susţinem să înveţe la materiile pe care le are în programă şi să se întoarcă pregătit în învăţământul de masă.
În România nu există un cadru formal de şcoală de spital. Legislaţia în domeniul educţiei îi menţionează pe copiii internaţi, pentru care se pot forma clase de până la 10 elevi, dar trebuie să vină un profesor delegat de inspectorat, în baza unei cereri semnate de către managementul spitalului, împreună cu părinţii. Practic, nu se face nimic în acest sens.
În 2011 am obţinut o finanţare şi am implementat un prim proiect pilot de şcoală de spital. Din 2011 şi până în 2014, după trei ani de experienţă concretă, vedem că educaţia în spital înseamnă evaluarea nevoilor fiecărui copil în parte, adică plan de educaţie individualizat. Pregătim curriculum cu el şi cu familia lui, în funcţie de capacităţile fizice şi intelectuale.
Şi care este personalul care asigură cursurile şcolare?
Avem o echipă de şapte oameni, dintre care cinci sunt plătiţi cu ajutorul Fundaţiei Vodafone România. Toţi profesorii au pregătire psihopedagogică şi specializare în domeniu. Eu mă ocup de ştiinţele umaniste – istorie, geografie, filosofie, religie. Avem un psihopedagog care este şi licenţiat în fizică şi se ocupă de fizică, chimie şi consiliere şcolară. Mai este un profesor de matematică, care se ocupă de matematică şi informatică, dar şi de module de educaţie antreprenorială şi financiară, care se învaţă la liceu.
Mai avem un învăţător, profesor de şcoală de primară, care se ocupă de copiii din clasele 0-4 şi un profesor de limba franceză, care se ocupă de limba franceză şi de limba română. Acoperim toate disciplinele de bază, de la clasa 0 până la clasa a 12-a şi facem şi alfabetizare sau semialfabetizare, pentru că avem şi copii care nu ştiu să citească, dar pot fi integraţi doar în sisteme de a doua şansă (n.r. – Proiecte care vizează creşterea numărului de elevi menţinuţi şi reintegraţi în educaţie, în unităţi şcolare care se confruntă cu fenomenul de părăsire timpurie a şcolii. Mai multe detalii).
Vorbim totuşi de copii bolnavi de cancer, care nu au aceeaşi dispoziţie şi apetit pentru studiu precum nişte copii care nu se confruntă cu probleme de sănătate. Cum vă descurcaţi cu această problemă?
Suntem zilnic aici şi ştim când e dispoziţia cea mai bună pentru învăţătură a copilului. Din păcate, la primele şedinţe de chimioterapie copilul are reacţii adverse neplăcute, stare de vomă, ameţeală. În primele două, trei zile de cură e greu să lucrezi cu el.
Cu ei, când se poate, dar şi cu ceilalţi facem lecţii prin lectură sau conversaţie. Ne adaptăm exact la grupul ţintă: dacă are perfuzie, facem orele în mare parte individual şi conversăm. Încercăm să folosim cât mai des instrumente care nu necesită scrierea cu pixul. Apelăm la teste grilă. Lecţia poate însemna discuţie liberă sau discuţie structurată pe un anume subiect.
Şi copiii ce fel de atitudine au faţă de boală şi faţă de studiu?
Paradoxal, avem mai multe dificultăţi cu părinţii. Unii dintre ei spun „Ce-i mai trebuie şcoală copilului, când eu nu ştiu dacă va mai trăi?”. Răspunsul nostru este că cel mic se poate face bine, există atâtea şi atâtea cazuri în care cancerul a fost învins. Din păcate, există şi copii care au învins cancerul şi care sunt ţinuţi acasă, fără să mai fie duşi la şcoală. Trebuie să lucrăm mult şi cu părinţii. Genul acesta de atitudine îl întâlnim la oamenii care provin din pătura socială de jos.
Care sunt materiile preferate ale copiilor aflaţi în spital?
Avem copii centraţi pe ştiinţe exacte sau pe ştiinţe umaniste, asta e mai puţin important. Ce contează este faptul că noi ne concentrăm eforturile înspre ceea ce-şi doreşte copilul, construim planul individualizat, în funcţie de nevoile lui şi împreună cu părinţii.
Care sunt cele mai neobişnuite cerinţe ale copiilor?
Am avut un copil maghiar, din Sfântul Gheorghe, care învaţă în limba maghiară la şcoală. El avea un atelier de service auto în vecinătate şi visul lui era să se facă mecanic. A vrut să înveţe, în prima zi de spital, care sunt componentele unei maşini, aşa că am luat la rând toate elementele maşinii. A fost foarte fericit şi a studiat suplimentar, documentându-sepe Internet. După o săptămână a vrut să înveţe despre şoferi şi categoriile de permis auto.
Un alt caz a fost al unui copil care a vrut să înveţe despre iluminaţi. E vorba de un copil foarte bun care învaţă la domiciliu şi se află în clasa a IX-a.
Ceea ce trebuie reţinut este faptul că 90% dintre copii îşi dau interesul pentru educaţie în spital, iar succesul nostru depinde în mare măsură şi de ajutorul părinţilor.
Care sunt greutăţile cu care vă confruntaţi?
E mai greu să faci şcoală când orele de terapie se suprapun cu activitatea educaţională. Pe de altă parte, e greu să nu ai o bibliotecă şi săli speciale de curs, pentru copiii care se pot deplasa, adică nu sunt imobilizaţi la pat.
Câţi copii sunt înscrişi în şcoala din spital?
În aprilie am lucrat cu 101 copii. Facem cel puţin 10 ore pe săptămână cu un copil care stă o lună în spital. Am avut şi 16 ore, dar depinde de copil. În luna martie am avut un număr record de copii, 165. Era o perioadă în care se dădeau teste de control şi se încheiau medii.
Notă informativă:
Fundaţia Vodafone România a investit peste 15 milioane de euro în cei peste 16 ani de activitate, în peste 700 de programe sociale. Fundaţia a ajutat nu mai puţin de 5.300 de persoane anul trecut, în cadrul a 68 de proiecte. Detalii.
